Aporia tristetii

Trimis la data: 2004-05-13
Materia: Psihologie
Nivel: Facultate
Pagini: 3
Nota: 7.46 / 10
Downloads: 21
Autor: Corina Radu
Dimensiune: 10kb
Voturi: 19
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Aporia tristetii
Atât în calitatea de sentiment “empiric” al vieţii, cât şi în calitatea de sentiment metafizic al acesteia, tristeţea are o configuraţie aporetică, ceea ce înseamnă că în ambele ipostaze ea coincide cu o situaţie afectivă conflictuală.
Aporia tristetii
Aporia tristetii

Tristeţea este o formă specifică a luptelor dintre contrarii. Fără îndoială, individul care se instalează în tristeţe ca într-un fel de concluzie afectivă a unei serii de evenimente cu un caracter strict personal nu va resimţi niciodată nevoia de a teoretiza pe marginea ei şi de a-i atribui prin urmare, un sens mai profund şi mai general.

Aporia tristetii
El nu va defini niciodată tristeţea în termeni aporetici. Dar el o va percepe ca o tonalitate aporetică, o va percepe, deci, ca o contradicţie afectivă internă, ca o insatisfacţie afectivă, ca o indispoziţie sufletească, o va percepe aşadar, ca o expresie a neîmplinirii vieţii sale sufleteşti. Omul (obişnuit), care se întristează, se întristează pentru că este contrariat în aspiraţia lui spre fericire.

Aporia tristetii
Tristeţea lui (tristeţea lui “empirică”) decurge din faptul că, în elanul său spre fericire, el întâmpină opoziţia unei forţe exterioare. Din această tensiune şi luptă între contrarii nu rezultă neapărat un vid sufletesc, un “neant” psihic.

Aporia tristetii
Dacă nu va cunoaşte ceea ce s-ar numi mortificarea sufletului, persoana dominată de sentimentul tristeţii “empirice” va cunoaşte, totuşi, variatul registru al regretelor şi, pentru o anumită perioadă de timp, va intra chiar într-o stare de inactivitate, de imobilism şi se va lăsa pătrunsă de perfidia otrăvită a oboselii psihice.

Tristeţea filozofică este un sentiment mult mai complex. Un sentiment filozofic propriu-zis este un sentiment trecut prin filtrul reflecţiei, al meditaţiei, al raţiunii critice. Un sentiment devine un sentiment filozofic atunci când îl conceptualizăm, îl raţionalizăm, îi atribuim un sens explicit.

Deci, există două feluri de tristeţe: tristeţea iraţională sau prefilozofică şi tristeţea filozofică. Lor le corespund două forme specifice ale autocunoaşterii: una dintre ele este “abstractă” şi imprecisă, cealaltă este “concretă” şi exactă. Autocunoaşterea abstractă ne indică faptul că sentimentul tristeţii este un sentiment totalizator al vieţii subiective, dar ea nu descifrează cauzele ascunse ale acestui fenomen; ea procedează ca şi cum cauzele respective nici nu ar exista.

De asemenea, această formă a autocunoaşterii nu se referă în termeni expliciţi la conţinutul aporetic al sentimentului iraţional al vieţii. Autocunoaşterea concretă, însă, dezvăluie cauzele pentru care tristeţea poate deveni sentimentul concluziv al trăirii subiective în întregul ei, circumstanţă care îi permite, totodată, să treacă la explicitarea aporiei consubstanţiale tristeţii şi la definirea ei corectă.

Fără îndoială, autocunoaşterea concretă este precedată de
autocunoaşterea abstractă. Cu alte cuvinte, reflecţia filozofică asupra tristeţii pleacă de la constatarea că în urma impactului cu existenţa apare în conştiinţa omului o primă formă de “indispoziţie”, o primă formă de nefericire - tristeţea iraţională - şi se motivează prin dorinţa de a revela cauza acestei “indispoziţii”, a acestei “nefericiri”, a acestei “tristeţi”.

Ea ne dezvăluie faptul că tristeţea “originară” decurge din neîmplinirea aspiraţiei originare spre fericire, aspiraţie prezentă, într-o modalitate implicită, în sufletul fiecărui individ. Dar misiunea ei nu se opreşte aici. Meditaţia filozofică trece dincolo de această explicaţie oarecum tautologică, pentru a căuta cauzele mai concrete ale sentimentului de tristeţe.

Ea parvine la întrebarea: de ce năzuinţa de a fi fericit în sensul absolut al cuvântului este ceva ce nu se împlineşte niciodată? În cursul investigaţiei care urmăreşte să dea răspunsul la întrebare şi să descopere adevărul, apare, însă, un fenomen straniu: tristeţea însăşi evoluează, devenind mai profundă şi mai complexă, devenind o tristeţe “filozofică”.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.