Arta cuvintului - Nasterea stilisticii

Trimis la data: 2010-07-13
Materia: Romana
Nivel: Facultate
Pagini: 7
Nota: 9.99 / 10
Downloads: 18
Autor: Cristina Toncu
Dimensiune: 19kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
In Arta cuvintului la Eminescu, practic - primul studiu caracostian de stilistica, proiectul teoretic se vede conturat deja pe deplin, in ceea ce priveste "noua stiinta". Pentru desfasurarea cronologica a operei lui Caracostea, Arta cuvintului reprezinta un studiu de maturitate, un "liman" atins dupa exercitiul criticii genetice (cu Personalitatea lui Eminescu, publicat in 1926), al tipologiei folclorice si al literaturii comparate (1929: Lenore. O problema de literatura comparata si de folclor, 1931-33: Balada populara romana).
Discutarea lui in capitolul consacrat stilisticii reprezinta din partea noastra - si ne asumam gestul, din ratiuni metodologice - o fortare, in sensul impunerii unor limite pe care autorul continua, si in paginile in discutie, sa le evite cu suplete si cu ... consecventa; pentru Caracostea, stilistica e stiinta de granita, sinteza domeniilor, unde se imbina "problema formei" (situata, in Arta cuvintului, "pe primul plan" [1]) cu momentul genetic "pentru a ilustra cum antinomia dintre istorie si estetica nu poate fi inlaturata decit subordonind istoria finalitatii creatoare" [2]. In sensul acesta, daca am fi tentati sa spunem ca Arta cuvintului nu e un "simplu" studiu de stilistica, suntem obligati sa recunoastem mai intii ca stilistica nu e, in viziunea lui Caracostea, o "simpla" stiinta.

Prima observatie care se impune este aceea ca autorul nu e interesat de "suprafata textuala", de materialitatea textului, ca de un scop in sine. Dincolo de forma - si, deci, intr-o perspectiva esential non-formalista - el urmareste sensul; mai mult - nu sensul textului, ci al individualitatii creatoare. Pentru ca perspectiva sa e una esential humboldtiana, iar acolo forma e sens - si e transcendenta. "Am incercat - va rezuma Caracostea in Expresivitatea limbii romane - in Arta cuvintului la Eminescu, prin expresia vazuta functional, sa intru in esenta semnificatiei poetului" [3].

Obiectul studiului este asadar unul in miscare ("expresia vazuta functional"), surprins in concepte extrem de moderne la vremea respectiva. Sintagma "arta a cuvintului" se cere explicitata, pentru a nu vedea intr-insa indiciul palpabil al unei stilistici statice, a ornamentului poetic. Din partea lui Caracostea, avem de-a face cu o stingacie de traducere (din nou, din germana) si de numire a unui concept humboldtian, altminteri corect intuit.

"Cuvintul" este, in acest caz, realizarea limbii (ca abstractiune), intr-o pereche analoga saussurienei langue/parole. Comparindu-l cu sintagma humboldtiana, ne consideram indreptatiti a vedea in "cuvintul" a carui arta urmareste a o analiza Caracostea nu unitatea minimala ("caramida") a limbii, ci "ceea-ce-se-rosteste", rostirea insasi ca loc priviegiat al sintezei dintre estetic si lingvistic, ca spatiu de gratie in real, unde functia estetica primordiala isi "afla glas" (in sensul cel mai propriu al expresiei). Humboldt folosise intr-un eseu din 1789,depre Hermann si Dorothea, de Schiller, expresia "Kunst durch Sprache", pentru a defini poezia.

"Sprache", deci, iar nu "Wort" si - inca mai importanta - prepozitia durch, care are un cu totul alt sens decit genitivul (partitiv), pentru a reda sensul corespondentului originar al "cuvintului" lui Caracostea: "arta prin (intermediul) limbaj(ului)" este vorbirea, rostirea, limba in act, devenirea expresiva. Semnificativ, definitia humboldtiana anticipa, deja, si statutul de "mediator" intre stiintele limbii si cele ale literaturii, al unei discipline avind drept obiect ea insasi poezia ca mediere intre arta si limbaj [4]:

"Poezia - scrie Humboldt - este arta prin /intermediul/ limbaj/ului/ [5]. Aceasta scurta definitie inchide in sine, pentru cine sesizeaza sensul deplin al celor doua cuvinte, intreaga-i natura eminenta si incomprehensibila. Poezia nu trebuie sa rezolve contradictia intre arta si limbaj /.../, astfel incit in locu-i sa nu ramina nimic, ci sa o concilieze, pentu ca intre cele doua sa apara ceva /Etwas/ care sa fie mai mult decit fusese, separat, fiecare pentru sine..." [6].
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.