Arta greaca

Arta greaca

Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative
s-au dezvoltat in Grecia antica intre1050 si 31 IH. Printre cele mai
cunoscute monumente ale artei grecesti sunt templele din piatra,
statuile cu figuri umane si vasele pictate.

Templele

Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau
cladirile cele mai reprezentative ale arhitecturii grecesti.
Construite in perioadele arhaica si clasica, elementele unui templu
grecesc erau remarcabil de simple. Ele prezentau o structura
interioara in forma de dreptunghi, cunoscuta sub denumirea de "cella",
inconjurata de coloane si impodobite cu un acoperis inaltat, in panta.
Statuile de cult stateau de obicei in spatele acestei sali.
Majoritatea templelor aveau fata indreptata spre est. Templul lui
Hephaistos este un exemplu de templu care a rezistat pana in zilele
noastre.

Marile realizari ale arhitecturii grecesti nu s-au datorat doar
cunostintelor tehnice ci ele au rezultat dintr-un simt deosebit al
proportiilor si o constientizare acuta, vizuala; un exemplu
caracteristic era obiceiul grecesc de a-si decora coloanele astfel
incat sa fie usor bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de
concavitate(curbura spre interior) data de o coloana perfect verticala
atunci cand era privita de la distanta.

Primele temple monumentale din piatra au fost construite in secolul 7
IH si exista posibilitatea ca acestea sa fi aparut ca o replica a
cladirilor din Egipt.

Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de
arhitectura, stiluri care au influentat aspectele fatadelor templelor.

Diferentele de detalii de pe coloane si ariile de deasupra lor
defineau stilul arhitectural din care proveneau .

Ordinul Doric este cel mai simplu si cel mai vechi ordin. Ordinele
Ionic si Corintian au adaugat o baza coloanelor si au detaliat
capitelurile coloanelor. Antablamentul (spatiul de deasupra
coloanelor) difera deasemenea de la un ordin la altul.

Indiferent carui ordin apartineau fatada unui templu era alcatuita din
trei parti: treptele, coloanele si antablamentul. Fiecare din aceste
parti avea la randul ei trei parti. Existau trei trepte care conduceau
la templu iar cea mai de sus purta denumirea de stylobate. Fiecare
coloana era definita prin baza un stalp si capitel. Antablamentul avea
in componenta o arhitrava(grinda care se sprijina pe coloane), o
friza, ce corespundea grinzilor ce sustineau tavanul si o cornisa.

Stilul doric era cel mai simplu si mai sobru. Coloanele dorice nu
aveau baza sprijinindu-se direct pe ultima treapta. Capitelurile
dorice erau alcatuite dintr-un element numit echinus (de forma unei
pernute) si un dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea
incarcarea cladirii de deasupra.

Cel mai vechi templu doric este templul lui Hera din Olympia. Initial
templele aveau 6 coloane in partea din fata si cea din spate si cate
16 pe fiecare parte. Aceasta ducea la un raport lungime/latime de 3
la1. Arhitectii greci au considerat ca aceste proportii sunt prea mari
si in timp redus treptat acest raport pana la aproape 2 la 1.
Parthenonul din Atena are de exemplu 17 coloane pe parti si cate 8 in
fata si spate.

Parthenonul

Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton
faceau parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub
numele de Parthenon. Cele mai multe sculpturi apartin colectiei Elgin
si se gasesc in British Museum din Londra, insa Parthenonul insusi
supravietuieste ca o ruina nobila.

Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe
Acropolis (citadela), in Atena. Toate aceste temple au fost inaltate
in a doua jumatate a secolului al V-lea i.Hr - culme a perioadei
clasice - pentru a inlocui cladirile distruse din timpul razboaielor
medice.

Lucrariile de constructie au fost supravegheate de Phidias care a
creat si colosala statuie a Atenei, de mult pierduta, dar care pe
vremuri a fost plasata in interiorul Parthenonului. Arhitectii
Parthenonului propriu-zis au fost Callicratis si Ictimus a mai
proiectat inca un templu splendid care se mai gaseste, si azi, in
localitatea Basse, in Arcadia.

Pe langa Parthenon, pe Acropolis se mai afla si mai micul templu al
lui Atena Nike, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stalpi
sculptati sub forma de femei) si o mare poarta de intrare, numita
Propylea.

Stilul ionic aduce cu el coloanele ionice care erau mai inalte si mai
frumoase decat cele dorice.

Coloanele ionice nu mai stateau direct pe ultima treapta ci pe o baza
iar capitelurile coloanelor ionice aveau forma a doua spirale, element
care semana cu un sul partial desfacut. Acesta statea pe o mica banda
decorata aflata in capatul stalpului. Coloanele ionice aratau diferit
privite din fata sau din spate si din lateral.

Concluzia a fost ca desi stilul ionic este mai decorativ si gratios
decat cel doric, nu prezinta robustetea acestuia.

Templul lui Hera din Samos si templul lui Artemis din Ephesus sunt
exemple de temple construite in stilul ionic.

Stilul corintian a fost cel mai sofisticat si s-a utilizat in
principal pentru coloane de interior. Coloanele corintiene aveau
capiteluri inalte in forma de clopot rasturnat acoperite cu frunze
sculptate. Prima coloana corintiana se afla in templul lui Apollo
Epicurius din Bassae.

Sculptura

Dintre reprezentarile artistice practicate de greci, sculptura este
cea mai bine reprezentata, mai ales din cauza faptului ca picturile
lor nu au supravietuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni si de
mari ambitii - s-a dezvoltat doar tarziu, in secolul al VII-lea IH,
fiind probabil inspirata de contactele cu Egiptul. Prima perioada a
sculpturii grecesti, cunoscuta ca perioada arhaica, a durat cam pana
in anul 480 IH. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tanar,
in pozitie verticala, si fecioara imbracata, ambele sculpturi fiind
reprezentate cu un zambet larg (evident o conventie fixa) pe fata care
astazi ni se pare ciudat, "un zambet arhaic".

Abia in secolul al IV-lea IH au aparut nudurile feminine - adesea
considerate tipice pentru arta greceasca clasica - realizate de
artisti ca Praxiteles si altii. Putin dupa aceea au aparut alte
schimbari. Dupa cum se poate observa in sculpturile Parthenonului,
arta clasica, in ciuda faptului ca era plina de realism, totusi
idealiza si generaliza ocolind emanatiile adevarate, puternice si
extremele de orice fel. In secolul al IV-lea IH, sculptori ca Scapas
si Lysippus au popularizat o portretistica cu adevarat
individualizata, plina de intensitate emotionala.

Intr-un timp surprinzator de scurt, aceste personaje au devenit
realiste si veridice, incetand sa devina obiecte, ca un stalp pilon,
cu intentia de a fi admirate doar din fata. Redarea conventionala a
corpului - kouros - a fost inlocuita cu una mai detaliata si de mare
acuratete in ce priveste musculatura, in timp ce imbracamintea purtata
s-a sculptat cu tot mai multa maiestrie.

Perioada clasica, care a durat cam din anul 480 IH pana in anul 323
IH, este deseori privita ca o culme a realizarilor artistice grecesti.
Inovatiile in sculptura au inceput sa apara tot mai rapid, personajele
in pozitie verticala au facut loc personajelor surprinse intr-o
varietate de pozitii naturale cum ar fi "Sulitasul"(Doriphorus) si
Apollo cu bratul intins din Templul lui Zeus din Olympia.

Inovari similare s-au produs si in sculptura basoreliefurilor
(sculpturi realizate astfel incat personajele ies dintr-un fundal dau
nu sunt separate de acesta) si in ansamblurile statuare din bronz.

Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult si sunt
cunoscute azi doar dupa nume. Printre acestea se afla si doua mari
statui ale lui Zeus si Atena create de maestrul atenian Phidias. Cea
mai mare parte a lucrarilor in marmura care au supravietuit nu au fost
create pentru contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face
din decorarea, de ansamblu, a unui templu - mai ales basoreliefurile
care il inconjurau si sculpturile individuale plasate in interiorul
unui fronton triunghiular la fiecare capat al cladirii.

Sculptura pictura si arhitectura au fost astfel combinate incat sa
creeze temple somptuoase si locuri pline de culoare - mult mai
colorate decat ne imaginam, deoarece statuile grecesti, care astazi
par a fi o arta atat de sobra, erau de fapt pictate complet si erau
echipate cu tot felul de podoabe, ca de exemplu ochi aplicati care
probabil le confereau a aparenta stralucitoare, usor exotica.

Mausolus, un conducator grec din Asia Mica (Turcia moderna) si-a
construit la o scara colosala propria cripta, cunoscuta ca Mausoleum,
dand numele lui tuturor acestor tipuri de constructii.

Arta greceasca a olaritului

Pictura greceasca s-a pastrat pana in zilele noastre doar pe vase care
erau fabricate in cantitati imense, ...