Articulatia cotului

Articulatia cotului

Dacă luăm în consideraţie faptul că pentru toate acestea există o singură capsulă şi o singură sinovială, atunci ne apare îndreptăţită părerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singură articulaţie. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise însă două articulaţii diferite, una in raport cu mişcările de pronaţie-supinaţie, şi alta în raport cu mişcările de flexiune-extensiune.

Articulatia cotului
Articulaţia radioulnară proximală (articualatio radioulnaris proximalis) este o trohoidă, în raport cu mişcările de rotaţie (pronaţie-supinaţie); pe când celelalte două, humeroulnară (articulatio humero-radialis) o trochleartroză şi humero radială a (articulatio humerororadialis) o elipsoidã, care sunt în raport cu rmişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului pe braţ.

Articulatia cotului
Deoarece considerentele fiziologice (funcţionalitatea) au prevalat asupra celor anatomice, s-a convenit de cãtre majoritatea autorilor, ca în articulaţia cotului sã se recunoască de fapt două articulaţii: 1) articulaţia humerusului cu oasele antebraţului (humero-antebrahială); 2) articulaţia dintre extremităţile proximale ale radiusului şi ulnei (radioulnară proximală).

Articulatia cotului
După cum vedem, pentru mişcarea de flexiune-extensiune articulaţia humeroulnară este hotărâtoare. Articulaţia humeroradială (elipsoidală) este astfel conformată încât urmează mişcările articulaţiei humeroulnare.

Suprafeţele articulare. Sunt reprezentate de partea humerusului prin fata articulară a epifizei distale, iar de partea oaselor antebraţului prin feţele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei şi radiusului. Suprafaţa humerală este compusă din: trohlee, capitulul humerusului şi şanţul intermediar. Epifiza proximală a ulnei prezintă incizura trohleară, iar epifiza proximală a radiusului, foseta capului radial.

Toate aceste suprafeţe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin având o grosime de 1,5 mm. Corespunderea suprafeţelor articulare se face astfel: incizura trohleară răspunde trohleei humerale, foseta capului radial corespunde capitulului humeral, iar şanţului intermediar îi corespunde marginea fosetei capului radial.

Mijloacele de unire. Sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de ligamente. Capsula articulară este constituită din două straturi unul extern fibros şi altul intern sinovial. Membrana fibroasă prezintă o inserţie humerală şi alta antebrahială; inserţia humerală se face de-a lungul unei linii ce trece înainte, deasupra fosei coronoide şi a celei radiale; înapoi la periferia fosei olecraniene.

Lateral şi medial ea coboară pe partea inferioară a epicondilului lateral şi a celui medial. Cei doi epicondili rămân astfel liberi pentru inserţii musculare. Inserţia antebrahială se face după cum urmează: pe radius, împrejurul colului, la 5-6 mm sub capul radial, iar pe ulna, pe ambele margini ale incizurii trohleare, pe incizura radială, pe olecran şi pe procesul coronoidian. Vârfurile olecranului şi procesului coronoidian se găsesc în interiorul capsulei. Inserţia capsulei ne ajută să înţelegem de ce fracturile sau smulgerile epifizelor respective vor interesa şi capsula, pe când fracturile izolate ale epicondililor o vor evita.

1) Ligamentul colateral ulnar (lig. Collaterale ulnare) se desprinde de pe epicondilul medial şi radiază spre faţa medială a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare). Este un ligament puternic, de formă triunghiulară căruia i se pot descrie două fascicule: humerocoronoidian şi humeroolecranian.