Aspecte ale imbogatirii si activizarii limbaj

Una din problemele majore cu care se confruntă deseori elevul nu este aceea că nu ar şti în esenţă chiar şi foarte puţin subiectul la care trebuie să facă referire răspunsul său în faţa profesorului.

În mintea sa , de cele mai multe ori , elevul cunoaşte răspunsul , el îmbrăcând însă forma unei idei primare, a unei necesităţi ne-exprimate. De aici încă şi până la răspuns se interpune ambalarea acestei idei într-un înveliş sonor cât mai compatibil cu expectanţele profesorului şi cu pretenţiile faţă de propria persoană.

Din păcate, cel mai des , aici se naşte problema . Elevul nu găseşte cuvintele potrivite şi în ciuda efortului, adeseori prost înţeles de către profesor, de a exprima ideia apare încet , încet , blocajul. Acest lucru se petrece îndeosebi în faţa unui profesor care are pretenţii poate prea mari şi care nu tolerează timpi irosiţi cu bâlbâieli şi poticneli incoerente ale unui elev inhibat.

Şi cel mai greu este că elevul cunoscându-şi această problemă , aceea a incapacităţii sale de ase exprima fluent şi plăcut , având în memorie posibilitatea inhibării , a bâlbâielilor , a ironiilor colegilor, a mustrărilor din partea profesorului , el va refuza altă dată să răspundă în vreun fel. Va recurge poate şi el la a fi obraznic şi ironic şi la a-şi taxa profesorii cu fel de fel de etichete , ca o armă de apărare în faţa propriilor neputinţe.

Şi toate acestea dintr-un singur motiv , acela al imposibilităţii exprimării sentimentelor printr-un limbaj fluent şi încărcat cu un conţinut semnatic pozitiv .

Studiul limbii române în şcoală este o sursă de dobândire de cunoştinţe referitoare în principal la noţiuni, la structuri şi capacităţi de combinare ale cuvântului. Este, fireşte , deosebit de importantă dobândirea acestor cunoştinţe care oferă fundamentul , structura dezvoltării armonioase a limbajului însă nu este suficient .

Nici dacă ar fi dublu ca număr de ore timpul în care elevul ia contact cu limba română prin intermediul profesorului, mijlocit de acesta , şi tot nu ar fi de-ajuns.