Balada Miorita - demonstratie

Mioriţa este deci o baladă păstorescă populară. Pentru că aparţine literaturii populare ; nu cunoaştem autorul (are caracter anonim) textul s-a transmis de la o generaţie la alta prin cuvânt (are caracter oral), la realizarea acestui text contribuie mai mulţi membrii ai comunităţii (caracter colectiv), textul poate fi insoţit de muzică (caracter sincretic). Tema mioritică circulă în peste 1400 de variante. Cea mai cunoscută variantă a fost descoperită în Munţii Vrancei de Alecu Russo şi publicată în 1850 în revista „Bucovina”, apoi inclusă în culegerea „Poezii poporale. Balade (cântece bătrânesti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri” 1852.

Varianta aceasta a fost deci adaptată de poet normelor limbii literare. Din punct de vedere structural textul este alcătuit din versuri scurte , ce au măsura de 5-6 silabe , rima împerecheată, sau monorimă şi ritm trohaic. Tema baladei este transhumanţa care se îmbină cu o adevărata concepţie despre viaţă şi moarte . balada cuprinde 6 motive fundamentale: motivul transhumanţei, motivul complotului, motivul mioarei năzdrăvane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte-nuntă şi motivul măicuţei bătrâne, structurate în 3 părţi. Prima parte cuprinde primele 2 motive (al transhumanţei şi al complotului) . Partea a 2-a corespunde celui de-al treilea motiv (al mioarei năzdrăvane); este realizată prin dialog.

Partea a 3-a corespunde celorlalte motive (motivul testamentului, al alegoriei moarte-nuntă şi al măicuţei bătrâne) este caracterizată de lirism. Cele trei părţi sunt legate prin conjuncţiile coordonatoare adversative „dar”, „iar”. Pentru că balada este o specie a genului epic , naratorul de pers. a III a îşi prezintă indirect gândurile prin intermediul acţiunii şi al personajelor. O altă caracteristică a genului epic este acţiunea desfăşurată în spaţiu şi timp. Spaţiul acţiunii este prezentat cu ajutorul metaforelor „Pe-un picior de plai /Pe-o gură de rai „. Acestea sugerează frumuseţea şi liniştea acelui loc . Timpul acţiunii este plasat toamna, în momentul coborârii turmelor la iernat. Subiectul este simplu şi poate fi povestit în funcţie de momentele subiectului. .

În expoziţiune ne sunt prezentate locul, timpul şi personajele care participă la acţiune. 3 ciobani se coboară cu oile de la munte pentru iernat . Aceştia aparţin unor zone geografice diferite: „Unu-i moldovean/ Unu-i ungurean/ Şi unui vrâncean”. Intriga este declanşată de dorinţa celor 2 ciobani (cel ungurean şi cel vrâncean) de a-l omorî pe cel moldovean, pentru că acesta are o situaie financiară mai bună: „Vor să mi-l omoare / Că-i mai ortoman/ Ş-are oi mai multe/ Mândre şi cornute/Şi cai învăţaţi/ Şi câini mai bărbaţi”. Desfăşurarea acţiunii începe cu surprinderea comportamentului ciudat al mioarei „De trei zile-ncoace/ Gura nu-ţi mai tace/ Ori iarba nu-ţi place / Ori eşti bolnăvioară/ Drăguţă mioară? Oiţa personificată îi mărturiseşte ciobanului complotul şi îl sfătuieşte să-şi ia măsurile de apărare „Dragule bace / Dă-ţi oile ncoace/ La negru zăvor/ Că-i iarbă de noi/ Şi umbră de voi/ Stăpâne, stăpâne/ Îţi cheamă ş-un câine / Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frăţesc”.

Din acest dialog reiese afecţiunea dintre cioban şi mioară, reciprocitatea sentimentelor, exprimate cu ajutorul dativului etic „vor să mi-l omoare”, a diminutivelor „mioriţă”, „drăguţă” şi a vocativului „stăpâne, stăpâne”. Momentul ales de cei doi ciobani pentru a-l ucide pe baciul moldovean este „apusul soarelui”. Deşi moartea este ipotetică, ciobănaşul îşi exprimă ultimele dorinţe în faţa morţii: împlinirea ritualului înmormântării chiar de posibili săi asasini. Locul îmormântării este în „strunga de oi”, în dosul stânii pentru a rămâne astfel, şi după moarte alături de oile şi de câini săi. Doreşte să i se aşeze la cap fluierele dragi; (însenm tradiţional al meseriei) fluierasul de fag, „fluieraşul de os”, şi „fluieraşul de soc”, care sunt capabile să transmită diferite sări şi sentimente. Dramatismul este astfel prezentat gradat. „Lacrimile de sânge”ale oierului înlocuiesc bocetul tradiţional şi arată durerea imensă a oilor dar şi a ciobanului ce părăseşte viaţa. Tânărul păstor vrea ca mioara năzdrăvană să ascundă mioarelor moartea sa, pe care să le-o înfăţişeze ca pe o nuntă de proporţii cosmice ( acest episod constituie punctul culminant).

Versul „să le spui curat” introduce această deformare a adevărului pentru că moartea este înlocuită prin nuntă cu ajutorul alegoriei. Nunta este imaginată într-un cadru feeric, cu personaje aparţinând naturii terestre şi cosmosului: soarele, luna , brazii, păltinaşii, munţii, păsările , stelele. Versurile „Că la nunta mea/ A căzut o stea”sunt asociate în concepţia populară cu dispariţia unei fiinţe . Moartea este văzută ca o contopire cu natura. La baza acestei alegorii stă concepţia populară conform căreia tinerilor necăsătoriţi li se face o înmormântare sub forma unei nunţi simbolice. Ciobănaşul presupune că va fi căutat de mama sa pe care ne-o prezintă ca fiind „bătrână” şi „cu brâul de lână”.

Acest detaliu vestimentar trimite la lumea oierilor . Ea este surprinsă într-o chinuitoare căutare „Din ochi lăcrimând/ Pe câmp alergând/ Pe toţi întrebând/ Şi la toţi zicând” care arată puternica dragoste maternă. Zbuciumul mamei este sugerat cu ajutorul verbelor la gerunziu. Apare acum portretul fizic al ciobanului, văzut prin ochii mamei sale . Tânărul devine astfel un model de frumuseţe fizică ce dublează frumuseţea lui morală „Mândru ciobănel/Tras printr-un inel/Feţişoara lui /Spuma laptelui/Mustăcioara lui/ Spicul grâului, Perişorul lui/ pana corbului. Deznodământul lipseşte , lăsând loc interpretărilor . Atitudinea ciobanului în faţa morţii reprezintă partea lirico-dramatică, a baladei . Mioriţa este deci o îmbinare a genurilor literare . Naraţiunea se îmbină cu dialogul, monologul şi descrierea . Personajele sunt cei trei ciobănaşi, mioara năzdrăvană, măicuţa bătrână.