Baltagul - apartenenta la genul epic

Trimis la data: 2005-03-08
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 7.66 / 10
Downloads: 4849
Autor: Ioana sorina
Dimensiune: 7kb
Voturi: 470
Tipul fisierelor: rtf
Acorda si tu o nota acestui referat:
Romanul ''Baltagul'' de Mihail Sadoveanu (1880-1961), apărut în 1930, este un adevărat ''poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o în dimensiuni mari'' (George Călinescu). Versul moto, ''Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă şi-un câne'', argumentează faptul că prozatorul a avut ca sursă de inspiraţie balada populară, în ceea ce priveşte viziunea mioritică asupra morţii.
Romanul este o specia a genului epic, in proză, de mare întindere, cu acţiune complexă şi complicată, ce se desfăşoară pe mai multe planuri narative, antrenând un număr mare de personaje şi manifestându-se conflicte puternice, care conturează o imagine amplă şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar trăsăturile personajelor reies din propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior.

Romanul '' Baltagul '' este o operă epică, deoarece autorul îşi exprimă indirect sentimentele şi concepţiile prin intermediul personajelor, al acţiunii şi prin naraţiunea la persoana a lll-a singular, ceea ce argumentează detaşarea totală a autorului.Timpul în care are loc acţiunea este limitat, întâmplările se petrec din toamnă până în primăvară, dar nu este precizat anul, deoarece Vitoria Lipan trăieşte într-un timp mitic românesc, un timp spiritual al credinţelor şi datinilor străvechi, care sugerează, care au valabilitate în orice epocă. Locul unde se desfăşoară acţiunea este vast, cuprinzând meleagurile accidentate şi stâncoase ale munţilor din Moldova, care sugerează, totodată, viaţa aspră a muntenilor.

Fiind un roman, acţiunea este complexă, iar structura este mai complicată decât la povestire sau la nuvelă. În cele şaisprezece capitole, precedate de o legendă fascinantă, sunt povestite, în principal, acţiunile Vitoriei Lipan de a afla adevărul despre absenţa soţului ei şi de a împlini dreptatea, prin pedepsirea răufăcătorilor. Specific romanului este şi conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit de incertitudine, în care se manifestă un drum lăuntric sinuos, de la nelinişte la adevăr, numit labirint interior, care conturează un personaj mult mai complex decât în povestire sau nuvelă.

Romanul se deschide cu o legendă, pe care Nechifor Lipan o spunea la cumetrii şi nunţi, de la care era nelipsit în vreme de iarnă şi povestea îi vine în minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectivă, care înseamnă că amintirile despre soţul ei vin dintr-o profundă şi tainică legătură sufletească ce se stabilise între ei
de-a lungul vieţii petrecute împreună.

În această legendă, naratorul face o prezentare a locuitorilor din munţii Moldovei, a trăsăturilor de caracter generate de viaţa lor aspră pe aceste meleaguri stâncoase şi abrupte.

Subiectul romanului "Baltagul" urmăreşte un singur fir epic.
Expoziţiunea. Este prezentat locul acţiunii: satul de munte de pe Măgura Tarcăului.Timpul acţiunii se petrece toamna târziu, spre sfârşitul lui noiembrie. Personajele care participă la acţiune sunt Vitoria Lipan şi Nechifor Lipan. În expoziţiune este prezentată schiţa de portret a Vitoriei. În continuare este descris satul privit de departe şi amănunţit.

Intriga. Nechifor Lipan plecase de acasă după nişte oi la Dorna şi acum Sfântul Andrei era aproape şi el încă nu se întorsese. Fiind convinsă că soţul ei a murit Vitoria se hotărăşte să-i caute osemintele să împlinească datina înmormântări pentru ca sufletul celui mort să-şi regăsească liniştea.

Desfăşurarea acţiuni. Cuprinde două părţi aşteptarea şi drumul parcurs de Vitoria în căutarea soţului ei. Ea face rost de bani pentru drum şi pleacă spre Dorna, trecând prin Bicaz şi Călugăreni. La Fărcaşa, îl întâlnesc pe subprefect şi pe moş Pricop. În drumul lor la Borca dau de o cumetrie, iar la Cruci de o nuntă. La Vatra Dornei află că soţul ei a cumpărat trei sute de oi. Întovărăşit de alţi doi ciobani, cărora le-a vândut o sută de oi, pleacă spre Neagra. Împreună cu fiul ei, refac drumul celor trei ciobani: cea din urmă Dorna, Broşteni, Borca, Sabasa şi Suha. La Suha, află că turma era însoţită de doi ciobani: Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Vitoria înţelege că Nechifor Lipan a fost ucis între Sabasa şi Suha. Îl descoperă pe Lupu, câinele lui Nechifor în curtea unui gospodar din Sabasa şi cu ajutorul acestuia găseşte osemintele soţului ei.

Punctul culminant. Vitoria descoperă osemintele lui Lipan cu ajutorul lui Lupu. Vitoria îndeplineşte obiceiurile pământeşti ale înmormântări. Prin intuiţie reface momentele crimei restabilind dreptatea.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.