Banca Centrala a Elvetiei

Referat despre Banca Centrala a Elvetiei
A aderat la acest principiu al aurului standard, doar deviind de la acesta când scopurile îi erau ameninţate. Într-un timp, considerentul politicii externe a jucat un rol care nu trebuia subestimat. În vederea ţintei de a-şi menţine încrederea în valută, a stabilităţii preţului şi a garantării fondurilor vitale aderând la principiul transformării aurului. Transformarea aurului în timpul războiului a fost o strategie adecvată. Achiziţionarea aurului de la Banca Reich, bancă daneză, asociată cu această strategie a reprezentat reversul monedei.

Întrebarea e dacă Banca naţională nu a putut asigura o strategie care să ţină cont atât de problemele politice legale şi morale fără a ameninţa ţelurile monetare. În prima jumătate a războiului o reducere substanţială a achiziţionării aurului din Germania ar fi putut pune în pericol ţelurile urmărite de Banca naţională a Elveţiei. Din 1943, Banca Naţională a Elveţiei a fost asigurată cu întârzierea monetară care a putut limita operaţiunile cu banca Reichs fără a stârni importante riscuri monetare care să ia amploare având repercursiuni în desfăşurarea activităţii băncii. În Elveţia ratele de schimb valutar flexibile au câştigat o reputaţie proastă. După terminarea Războiului Banca Naţională a Elveţiei a încurajat întoarcerea la vechiul standard al aurului. Acest lucru a fost reuşit în 1924 deşi Legea Băncii Naţionale a fost adoptată la sfârşitul anilor 1920.

În timpul Marii Deprecieri Banca Naţională a Elveţiei a sprijinit eforturile internaţionale de a întări standardului aurului şi în acelaşi timp ţinând cont şi de interesul Elveţiei. În timpul perioadei între Războaie, Elveţia a crezut ca-şi poate îndeplini sarcina de a controla banii din circulaţia ţării şi facilitarea plăţilor. O întâlnire cu comisia Băncii în aprilie 1939 a adresat chestiunea pentru război pe front economic. A fost luate în considerare câteva puncte principale pentru pregătirea economică de război.

Banca Naţională a considerat esenţial apărarea parităţii aurului atât în termenii politico-monetari cât şi menţinerea plăţilor cu alte ţări pentru a proteja fondurile vitale ale Elveţiei. În afara devalorizării, privită ca o greşeala de Banca Naţională a Elveţiei, francul elveţian a înfruntat turbulenţele monetare din 1930 fără a suferi daune majore. În mijlocul lunii aprilie, rezervele de aur şi proprietăţile monetare ale băncii s-au ridicat la 3,2 bilioane de franci elveţieni în comparaţie cu 200 de miliarde de franci elveţieni evaluaţi în perioada jumătăţii anului 1914. Acoperirea bancnotelor era de 150%, fată de bancnotele acoperite în anul 1914 în proporţie de 60%.

Cererea paşilor de regularizare era considerată de Banca Naţională a Elveţiei ca fiind cerută pentru a limita scurgerea capitalului.
În contextul războiului Banca Naţională a Elveţiei dorea evitarea crizei lichidităţii ca cea din 1914 prin punerea pe piaţă a unui număr mare de bancnote. Nevoia pentru a introduce controlul valutei a devenit mai mare, deşi Consiliul guvernamental era convins că această măsură era contrară intereselor economiei Elveţiene. După înfrângerea Franţei din 1940, situaţia pe piaţa de schimb valutar extern s-a schimbat. Pierderea siguranţei în dolar, a însemnat pentru francul elveţian a fi principalul instrument în plăţile interguvernamentale din Europa. Elveţia a devenit conduita Europei de schimb şi aur.

Erau considerate esenţiale menţinea aurului pentru francul elveţian, limitarea inflaţiei, facilitatea finanţării pentru deficitul federal, menţinerea plăţilor cu alte ţări, stabilitatea externă a valutei şi menţinerea puterii de cumpărare şi a plăţilor internaţionale.
În contrast cu Primul Război Mondial, sistemul internaţional monetar nu a căzut. Banca Naţională a Elveţiei a crezut că o politică monetară generată de către menţinerea parităţii ar putea limita riscul de a finanţa datoriile guvernamentale.

Economia Elveţiei a pierdut prin introducerea restricţiilor schimbului valutar extern şi bilanţul plăţilor a fost caracterizat printr-un deficit comercial structurat, fiind finanţat de un surplus din servicii.

Cap 2. Funcţiile şi activitatea băncii centrale a Elveţiei
O bancă centrală reprezintă autoritatea monetară a rezervei bancare. Ea este o entitate responsabilă de politica monetară a ţarii sale sau al unui grup de state membre, precum UE. E obligată de Constituţie şi de lege (stat) pentru a acţiona în concordanţă cu interesele ţării ca un întreg. Principala responsabilitate a Băncii Naţionale a Elveţiei o reprezintă menţinerea stabilităţii valutei naţionale şi aprovizionării capitalului, dar îndatorări mai active ale funcţiei cuprind controlul subvenţionării interesului ratelor împrumuturilor şi acţionând ca un aprod al împrumutului a ultimei resurse către sectorul bancar în timpul crizelor financiare.

Banca centrală se află în fruntea piramidei, coordonând întreaga activitate bancară având funcţia de ”bancă a băncilor”. Are obligaţia implementării politicii monetare de bază. Băncile comerciale fiind principala sa clientelă. Toate celelalte bănci sunt obligate să-şi deschidă conturi curente la banca centrală şi să-şi constituie la dispoziţia acesteia rezerve minime obligatorii. Pe baza acestora banca centrală poate acorda băncilor comerciale credite de refinanţare.

Ea este banca care gestionează masa bănească, având rolul de bancă de emisiune, urmărind în permanenţă satisfacerea cererii de monedă cu bani de cont şi bilete de masă. Aceasta deţine monopolul asupra emisiunii. Oferă economiei bancnote ce întrunesc standarde ridicate pentru respectarea calităţii şi a securităţii. Este de asemenea însărcinată de către Constituţia federaţiei cu sarcina de distribuire a monedei .

Banca centrală a Elveţiei are funcţia de a regulariza şi supraveghea industria bancară. Montarea ratei de interes oficială utilizată pentru administrarea inflaţiei şi rata de schimb a ţării şi asigurarea că această rată ia ca efect un mecanism politic divers. Supravegheză în mod sistematic plăţile importante şi sistemul de achitare a securităţii şi ajută la formarea cadrului operaţional pentru sectorul financiar. Supravegherea sectorului bancar elveţian e responsabilitatea Comisiei Federale a operaţiunilor bancare elveţiene.

În vederea instrumentelor politicii monetare obişnuite, Banca Naţională a Elveţiei poate achiziţiona sau vinde, valută externă. Operaţiunile de schimb valutar extern pentru politica monetară propune utilizarea contextului de intervenţie a schimbului valutar extern pentru a influenţa rata de schimb a francului Elveţian împotriva valutei externe. Aceasta poate intra în schimbul de valută externă, funcţie folosită din 2000 pentru nevoile politice monetare în circumstanţele excepţionale. Politica de investire a Băncii Naţionale a Elveţiei e bazată pe trei criterii: lichidităţi, performanţă, reuşite şi siguranţă. Actul nou al Băncii Naţionale va mări posibilitatea investiţiei universale a Băncii Naţionale a Elveţiei.

Anumite angajamente operaţionale îndeplinite:
- eligibilitate valutară – securitatea trebuie să denomineze francul elveţian, dolarul american şi euro sau lira sterlină
- angajamentele lichidităţii pentru securitate. Volumul minim pentru demonizarea securizată a francilor elveţieni este de 100 de mid.
Cerinţele fundamentale pentru cei ce împrumută:
- sectorul public elveţian – Confederaţia Elveţiană, cantoane, municipalitatea elveţiană.
- Sectorul public extern – state federale, care aprovizionează întâlnirea cu o rată a cerinţelor
- Organizaţii internaţionale
- Bănci ipotecare

Categoria de garantare a eligibilităţii
Pentru a fi eligibili pentru includere în coşul Băncii Naţionale, garantarea trebuie să fie un contract de poziţie a profitului cu o rată a profitului fixă sau inconştientă, garant al contractului după exercitarea garanţiei ei sau a potenţei înregistrării datoriilor băneşti ale pieţei. Contractele subordonate şi a celor transformabile nu sunt eligibile.

Problema excluderii corespondenţei . Banca Naţională a Elveţiei nu acceptă securităţile corespondenţilor sau pe cele emise de persoanele sau companiile ce formează o entitate economică între corespondenţi. O antrepriză e considerată a aparţine aceleiaşi unităţi economice unde 20% sau mai mult din capital sau a dreptului de vot sunt păstrate. Această regulă nu se aplică şi participanţilor băncilor ipotecare. Dacă e violată, Banca Naţională a Elveţiei poate exclude tempora ...