Batatorind cararea amintirilor pierdute

Pentru cateva secunde nu s-a mai auzit nimic. Claudia lasa capul in jos parca resemnata. Se departa de geam pana pe hol unde intr-un coltisor ascuns de lume, o cutie zacea in bratele reci ale uitarii. O deschide si scoate din ea doua poze. Pe una o puse in buzunar in timp ce uitandu-se la cea de-a doua spuse: Ce diferit era totul! Dar au trecut de multe vremurile in care chinuiam cu intrebaru gaze si flori, incercand sa inteleg de ce nu pot zbura ca ele si nu ma pot ascunde sub pleoapa unor petale pline de vise. Sarutam si ma lasam sarutata de soarele diminetii, mangaiam si ma lasam mangaiata de taina rece a mereu primelor zapezi.

Pune apoi cutia la locul ei si se indrepta spre acea fereastra unde incepuse totul, tinand strans in mana stanga amintiri. Isi lua un scaun si se aseza la geam. Paradoxal in una din poze se putea distinge silueta unei fetite stand exact in aceeasi pozitie, pe acelasi scaun, la aceeasi fereastra. Poza devenise o imagine a prezentului rasfranta pe cararile trecutului. Un singur lucru despartea cele doua pesonaje: TIMPUL.

Claudia isi atinti ca si acum cateva in minute privirea catre acel punct situat numai ea stie unde. Se ridica apoi de pe scaun, deschide geamul si privind poza spuse: - Te-am dezamagit! Odata ti-am promis ceva dar am uitat sa-mi tin cuvantul si daca nu am facut-o pana acum cu siguranta nu o voi face niciodata. Dat tu... care nu ai renuntat la incredere si speranta ai posibilitatea sa termini ceea ce eu nu am fost in stare nici macar sa incep.

(da drumul pozei pe geam) Dar nu uita de mine si daca vreodata vei reusi roaga vantul sau picurii de ploaie care vor mai veni cu siguranta pe la geam sa imi sopteasca si mie ce este acel punct pe care nu am reusit niciodata a-l deslusi. Poza a cazut. Apa care curgea pe strada a luat-o si impreuna au inceput o calatorie al carei sfarsit nu-l vom afla probabil niciodata. Inchide geamul... in fond ziua trebuia sa mearga mai departe.