Bioestetica - legatura intelect-infatisare

Trimis la data: 2007-04-30 Materia: Filosofie Nivel: Facultate Pagini: 6 Nota: / 10 Downloads: 615
Autor: Sergiu Davidescu Dimensiune: 1381kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Bioestetica (sau fiziognomia) este o teorie neştiinţifică ce presupune existenţa unei legături între trăsăturile morale ale unei fiinţe şi estetica din înfăţişarea ei exterioară. Sînt lucruri care, din cauză că le avem mereu în faţa ochilor şi ne-am obişnuit cu ele, ni se par fireşti şi nu le mai acordăm nici o atenţie, deşi dacă am privi cu mai mult discernămînt, ne-am da seama că ele ne ajută să înţelegem mai bine creaţia lui Dumnezeu şi sensul vieţii, pe care filozofii şi filfizonii l-au căutat atîta vreme. În cursul evoluţiei vieţii au apărut patru fiziognomii, patru legături între caracteristicile psihologice ale unui animal şi estetica din înfăţişarea lui exterioară.

Bioestetica se referă numai la parametri a căror variaţie se derulează lent în timp şi care modifică definiv proporţiile între volumele corpului – contractarea sau relaxarea temporară a muşchilor, faptul că stările afective au fiecare cîte o expresie facială proprie, nu este considerat bioestetică.

1o Cea mai veche, cea mai primitivă şi cel mai uşor de observat este bioestetica sexelor. Pe lîngă că cele două sexe ale unei specii − masculul şi femela − au instincte fundamental diferite, ele se prezintă diferit şi ca înfăţişare. De obicei, seamănă între ele suficient de mult pentru a fi identificate ca specie, grupă sau rasă, dar există şi cazuri (rare) în care această bioestetică e dusă la extrem şi de-a dreptul “scandaloasă” : la unele animale primitive masculul şi femela arată atît de diferit unul de celălalt, încît cu greu am bănui că fac parte din aceeaşi specie (femela nu numai că are altă formă şi culoare, dar este şi de zece ori mai mare ca masculul).

De asemenea, există excepţii şi de la regula că un animal păstrează acelaşi sex de-a lungul vieţii : în mod uimitor, unele specii de peşti sau batracieni sînt capabile ca, în decurs de cîteva săptămîni, să-şi schimbe întreaga fiziologie a corpului pentru a deveni din femelă mascul sau invers.

2o O altă fiziognomie, mai evoluată, este fiziognomia inocenţei. Dacă la organismele primitive puii nu sînt decît nişte adulţi în miniatură, capabili să ucidă încă din momentul cînd ies din ou, în schimb, la organismele evoluate (în principal la păsări şi mamifere) puii au o fire blajină şi paşnică. Prietenoşi şi inofensivi, depind întru totul de părinţi să le procure hrana şi să-i ferească de pericole.

Această vîrstă a inocenţei este însoţită şi de un aspect fizic “drăgălaş”, o conformaţie a corpului în care, la unele specii capul, la altele membrele, sînt disproporţionat de mari în raport cu corpul, şi o geometrie a capului în care cutia craniană, globii oculari şi urechile sînt mari, pe cînd nasul, pomeţii, maxilarul şi mandibula caraghios de mici.

Pe măsură ce animalul se maturizează şi abandonează firea inocentă şi naivă, aspectul drăgălaş şi neajutorat dispare şi el (cu excepţia peştişorului guppy, a ursului panda, a papagalului ara şi a altor cîţiva, care – nu ştim de ce – păstrează înfăţişarea simpatică şi inofensivă şi la maturitate).

Ceea ce este esenţial în această bioestetică este că un volum mare aduce implicit o masă mare, deci o povară, încît bietul animal “se chinuie” să susţină un cap enorm şi greu pe un gît subţire şi firav sau să ridice nişte picioare masive şi grele cu o musculatură slabă şi nedezvoltată. Acesta şi este motivul pentru care mişcările lor sînt stîngace şi neîndemînatice, iar înfăţişarea lor ne inspiră sentimente de milă şi duioşie.

De altfel, dacă aplicăm acelaşi procedeu unui om obişnuit şi îl încălţăm cu pantofi mari şi grei, efectul va fi acelaşi : datorită lor, va părea mai simpatic.

3o O altă fiziognomie, şi mai evoluată, este cea a personalităţii animale. O privire mai atentă spre regnul animal – mai precis, spre partea lui superioară (peşti, reptile, păsări, mamifere) – scoate în evidenţă o ciudată concordanţă : în cadrul fiecărei grupe de animale, personalitatea puternică, instinctele de curaj şi mîndrie, par să favorizeze o înfăţişare nobilă din punct de vedere estetic, o “ţinută falnică şi impunătoare” ; temperamentul fricos sau meschin, dimpotrivă, un aspect fizic mai puţin impresionant sau chiar respingător.

Despre marea majoritate a animalelor (la fel ca despre marea majoritate a oamenilor) cu greu s-ar putea face afirmaţii categorice în acest sens : nu s-ar putea spune nici că arată impresionant, nici că ar fi respingătoare sau urîte, dar în general, sînt considerate a arăta bine : felinele, falconiformele, teropodele şi rechinii, şi sînt considerate a arăta prost o serie de alte animale (pe care toţi le evită).

Neexistînd indicii depre comportamentul teropodelor, s-ar putea la fel de bine ca vestitul tiranosaur să fi fost în realitate departe de imaginea de războinic cu care îl zugrăvim noi astăzi : un molîu leneş şi urît mirositor, care se hrănea cu cadavre sau cu resturi rămase de la alţii – dacă însă vom înclina să ni-i imaginăm ca “prădători feroce” sau “vînători de temut” o facem doar bazîndu-ne pe felul cum arată : arată bine.

Această bioestetică este cel mai adesea folosită ca simbolistică în operele noastre literare şi filozofice : diferenţa dintre leu şi porc, dintre vultur şi răţoi, dintre cîinele de rasă şi jigodie etc. Leul, vulturul, raptorul sau rechinul reprezintă pentru noi întruchipări ale perfecţiunii şi au cea mai mare căutare ca blazon, stemă sau emblemă.

4o Dacă fiziognomia sexelor şi cea a inocenţei s-au păstrat şi la om, în schimb, fiziognomia personalităţii a fost înlocuită cu una mult mai evoluată, mult mai subtilă şi mult mai fină, iar la oameni nobleţea în înfăţişare este în raport direct cu inteligenţa minţii (fiziognomia umană). Este, poate, aspectul cel mai curios şi bizar al vieţii noastre şi numai pentru că nu înţelegem cum funcţionează acest mecanism, nu înseamnă că trebuie să-i negăm existenţa.

Ar fi cu atît mai greu să-l înţelegem, cu cît formulări ca “armonie” “frumuseţe” “nobleţe” “perfecţiune” etc. le definim echivoc şi vag, una prin cealaltă, fără a avea o noţiune precisă despre ce desemnează aceste cuvinte sau criterii obiective, standarde la care să ne raportăm. În principiu, noţiunea de “armonie” se referă la proporţia care există între volumele ce alcătuiesc un tot : un animal “arată bine” atunci cînd elementele ce îl compun − capul, trunchiul şi membrele − respectă o anumită proporţie volumetrică unul faţă de celălalt, iar la rîndul lor, subdiviziunile ce alcătuiesc aceste elemente respectă şi ele aceleaşi proporţii (diferitele volume care alcătuiesc geometria capului, diferitele segmente care alcătuiesc membrele sau coada etc.)

Aristotel observa că la oameni corpul urmează evoluţia sufletului, iar Ecleziastul spunea că “înţelepciunea omului îi luminează faţa şi asprimea feţei i se schimbă”. Într-adevăr, în funcţie de factorii sociali, de experienţele prin care trecem, de anturaj, de oamenii cu care intrăm în contact şi pe care (fie conştient, fie fără să ne dăm seama) îi alegem drept model, inteligenţa se schimbă de-a lungul vieţii ; o deprindem, în mod inconştient, de la oamenii pe care-i cunoaştem, şi mai ales de la aceia, alături de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului ; dar ceea ce este cu adevărat extraordinar este modul cum aceste schimbări se răsfrîng asupra fizionomiei în ansamblu a persoanei, asupra trăsăturilor generale ale corpului, şi mai ales a feţei, şi cum nişte influenţe exterioare modelează armonia în proporţii a corpului.

(De altfel, e ceva ce am observat cu toţii, dar din oarecare motive ne ferim să vorbim despre asta : poate fiindcă la prima vedere sună absurd, sau poate că lipsa frumuseţii este cea care cauzează oamenilor o atît de profundă frustrare). Dacă, în principiu, frumuseţea este accesibilă oricui, înseamnă că cei care nu au dobîndit-o ar fi cazul să deschidă mai larg ochii şi să aleagă cu mai mare grijă ce lucruri consideră ei valori şi ce fel de oameni îşi aleg drept model de urmat (cu alte cuvinte : ar fi cazul să evite măscăricii şi poznăceii şi să privească spre oamenii cu adevărat mari, din al căror exemplu avem cu toţii de învăţat.)

Stiri
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.