Biografie Mihai Eminescu

In momentul in care Mihai Eminescu a recuperat temele traditionale ale Romantismului european, gustul pentru trecut si pasiunea pentru istoria nationala, careia a dorit chiar sa-i construiasca un Pantheon de voievozi, nostalgia regresiva pentru copilarie, melancolia si cultivarea starilor depresive, intoarcerea in natura etc., poezia europeana descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunaoara. Poetul avea o buna educatie filosofica, opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica,

de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gandire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica ratiunii pure, la indemnul lui Titu Maiorescu, cel care ii ceruse sa-si ia doctoratul in filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pina la urma) si de teoriile lui Hegel.
Radacina ideologica principala a gandirii sale economice sau politice era conservatoare;

de altfel poetul a fost o figura marcanta a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales in perioada in care a lucrat la Timpul a reusit sa-i deranjeze pe citiva lideri importanti din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru in epoca, "Ia mai opriti-l pe Eminescu asta!". Publicistica eminesciana ofera cititorilor o radiografie a vietii politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epoca; in plus ziaristul era la nevoie si cronicar literar sau teatral, scria despre viata mondena sau despre evenimente de mai mica importanta, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ in societatea politico-literara Junimea, si a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[2] A publicat primul sau poem la varsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat sa studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost daruite Academiei Romane de Titu Maiorescu, in sedinta din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat in 3 februarie 1889 la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineata, poetul a murit in sanatoriul doctorului Sutu.