Biomateriale utilizate in chirurgia stomatologica, implantologie si in protetica dentara

Spre deosebire de biomateriale, un material biologic este un material asa cum sunt tesutul osos, epiderma sau arterele, produse de un sistem biologic. Materialele artificiale care sunt doar in contact simplu cu pielea, cum este cazul amplificatoarelor auriculare, nu sunt incluse in definitia biomaterialelor, deoarece pielea actioneaza ca o bariera fata de lumea exterioara. In momentul de fata sunt utilizate pentru tratarea unor afectiuni sau traumatisme o mare varietate de dispozitive si materiale. Printre exemplele uzuale se regasesc materialele pentru suturare, obturatoarele, suruburile, cateterele si placile pentru producerea reconstructiilor osoase.

Prin implant se intelege un corp strain care este introdus in totalitate intr-o anumita regiune a corpului uman. Din acesta definitie se observa ca implantul clasic este inconjurat in totalitate de tesuturile moi si dure ale organismului. In stomatologie sunt utilizate pe scara tot mai larga semi-implante sau implante partiale, la care o portiune a implantului ramane in exteriorul organismului.

Acest tip de implant are unele dezavantaje, cum ar fi solutia de continuitate intre structurile interne intraosoase si cele externe extraosoase,care permite colonizarea bacteriana a osului, chiar daca se realizeaza un manson epitelial strans. De asemena, un alt important dezavantaj al acestor semi-implante il reprezinta solicitarile permanente la extremitatea libera, zona unde actioneza fortele functionale sau disfunctionale de la nivelul sistemului sotomatognat.

Semi-implantele sunt utilizate si in alte discipline medicale, cum ar fi: chirugia ortopedica (tije de consolidare osoasa, cap femural artificial), in chirugia O.R.L., in chirugia cardio-vasculara (cord total artificial, segmente de vase sangvine).Preucuparile de tratament stomatologic prin implante dateaza de mult timp, iar astazi asistam la o adevarata explozie a implantologiei in practica stomatolgica.

Din 2500 i.H., in China se consemneza incercarea cu implante dentare. In Egiptul antic se mentioneza implanturi dentare din fildes, iar etruscii aplcau implanturi dentare din aur sau din dinti de animal slefuiti. Din perioada precolumbiana se poate descrie un implant dentar realizat dintr-o piatra neagra. In perioadele permoderna, moderna si contemporana, implantele sunt din ce in ce mai frecvent utilizate.

Implantele imita dintele natural, fiind formate dintr-o portiune radiculara, un colet si o portiune coronara. Astazi, in stomatologie sunt utilizate doua mari timpuri de implante: subperiostale sau juxta-osoase si implantele intraosoase. Implantele subperiostale nu perforeza osul ci se sprijina pe el, fiind acoperit de muco-periost, iar la implantele intraosoase, zona de fixare a implantului este intraosoasa.