Calitatile generale ale stilului

a) Obscuritatea - aspectul ininteligibil al enuntului, provocat de inabilitatea de comunicare a vorbitorului.
b) Nonsensul - absenta sensului logic al enuntului, respectandu-se totusi corectitudinea formala. Notiunile sunt puse in legatura unele cu altele in mod arbitrar ( Frunza verde ceapa coapta, s-as manca zapada fripta ).
c) Echivocul - exprimarea neclara, confuza, care poate fi interpretata in mai multe feluri.
d) Pleonasmul - folosirea alaturata a unor cuvinte, constructii, propozitii etc. cu acelasi inteles.
O alta alternativa.... In urma dezbaterilor a urmat o totala lipsa de interes. A gresit, dar insa fara voie. Continua sa fie mentinuta tensiunea dintre partile aflate pe pozitii diferite. Monserul meu ...Si etetera...Coborati jos! ...Avansati inainte!...averse de ploaie...a suprapune peste...

e) Tautologia - utilizarea aceluiasi cuvant sau a unor cuvinte din aceeasi familie lexicala cu functii sintactice diferite, din incapacitatea de a gasi un sinonim unuia dintre ele. Este un semn de saracie a vocabularului: Au lucrat la aceasta lucrare mai multi ani. Azi-noapte a visat un vis ciudat.Solutia este sa se recurga la un echivalent contextual: Au lucrat la acest proiect mai multi ani. Au elaborat aceasta lucrare in mai multi ani. Aceasta lucrare e rezultatul mai multor ani de efort. /// Azi-noapte a avut un vis ciudat.Azi-noapte a visat ceva ciudat.

f) Paradoxul - enunt care contrazice orizontul de asteptare creat prin enunturile anterior formulate.
g) Ermetismul - caracterul ininteligibil al enuntului, 646d33g rezultat din folosirea unor notiuni sau termeni cunoscuti de un numar foarte redus de vorbitori.
h) Galimatias-ul - textul confuz ( de ex., discursul lui Farfuridi - O scrisoare pierduta ).

2) PROPRIETATEA - utilizarea celor mai potrivite mijloace lingvistice ( cuvinte, sensuri, forme, structuri ) in exprimarea ideilor si sentimentelor. In esenta, ea vizeaza concordanta dintre intentia vorbitorului, continut si exprimarea aleasa.
3) CORECTITUDINEA - respectarea normelor de exprimare in organizarea comunicarii, la toate nivelurile limbii ( oral si in scris ). Abateri frecvente: anacolutul si solecismul.

a) Anacolutul - perturbarea coeziunii sintactice a enuntului, generand enunturi in care propozitiile principale se intercaleaza haotic cu subordonatele si rezultand dezacorduri in persoana, numar sau caz. Jucatorul care deja incepuse meciul cand a intrat pe teren s-a accidentat dupa cateva minute.(corect: Jucatorul care a intrat pe teren cand meciul incepuse deja s-a accidentat dupa cateva minute.). Degeaba muncim zi si noapte daca nu ti se recunoaste nici un merit. ( corect: Degeaba muncim zi si noapte daca nu ni se recunoaste nici un merit ).
b) Solecismul - greseala de sintaxa.

4) PRECIZIA - utilizarea riguroasa a mijloacelor lingvistice pentru exprimarea clara, logica si concisa a continuturilor de idei si sentimente. Reflectiile trebuie concentrate in jurul unei idei centrale. Abateri: prolixitatea, digresiunea, retorismul formal, pretiozitatea.
a) Prolixitatea - dezvoltarea exagerata, parazitara a enuntului, de obicei insotita de incoerenta si anacolut.

b) Digresiunea - abaterea de la subiect.
c) Retorismul formal - abuzul de figuri de stil si de elemente retorice; vorbaria pompoasa, lipsita de continut.
d) Pretiozitatea - stilul pretentios, de o distinctie cautata, plin de afectare.
5) PURITATEA - corectitudinea idiomatica ( utilizarea mijloacelor lingvistice consacrate prin uzul limbii literare si admise de limba literara, evitarea arhaismelor, regionalismelor, abuzul de neologisme, barbarismele, expresiile argotice, de jargon, obscene etc. , adecvarea stilistica a enuntului la situatia de comunicare ). Pentru aspectul vorbit, puritatea este data de uzul curent al limbii literare, iar pentru aspectul scris, de traditia literara.

CALITATILE PARTICULARE ALE STILULUI
Sunt trasaturile prin care se distinge modul de exprimare orala si scrisa a unui vorbitor ( potrivit firii sale, educatiei, profesiunii, gradului de cultura, mediului social in care traieste etc.). Cele mai importante calitati particulare ale stilului sunt:
1) NATURALETEA - exprimarea fireasca, degajata; vorbitorul stapaneste perfect resursele limbii si cunoaste pe deplin obiectul / scopul comunicarii. Opuse acestei calitati sunt: afectarea si emfaza.
2) SIMPLITATEA - exprimarea sobra, corecta, prin folosirea cuvintelor si structurilor obisnuite ale limbii.
3) ARMONIA - organizarea in acord perfect a tuturor elementelor care formeaza comunicarea. Sursele armoniei sunt multiple: accentul cuvintelor, sonoritatea lor placuta ( eufonia ), gruparea cuvintelor in propozitii si a propozitiilor in fraze.