Calugarii sciti

Trimis la data: 2008-01-29
Materia: Religie
Nivel: Facultate
Pagini: 17
Nota: 7.12 / 10
Downloads: 521
Autor: Anghelescu gabriel
Dimensiune: 51kb
Voturi: 100
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Orice demers istoric de punere în valoare a momentelor şi personalităţilor ce au influenţat în mod decisiv păstrarea nealterată a învăţăturii de credinţă şi precizarea corectă a teologiei creştine are o semnificaţie deosebită pentru înţelegerea istoriei Bisericii Creştine, cu atât mai mult cu cât, din ce în ce mai pregnant în secoulu nostru, aportul marilor gânditori creştini la formarea spiritului uman este supus tăgăduirii. Un studiu dedicat călugărilor sciţi şi activităţii derulate de aceştia în scopul păstrării şi precizării învăţăturii de credinţă a Bisericii se înscrie în liniile evidenţierii acelor particularităţi care i-au plasat pe teologii originari din spaţiul daco-roman în sfera celor mai puternice controverse şi dezbateri doctrinare ale celui de-al şaselea secol creştin.
Acţiunile călugărilor sciţi, în sensul păstrării şi afirmării învăţăturii de credinţă exprimate în cadrul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, se vor face simţite în cadrul puternicelor controverse hristologice din secolul al VI-lea, desfăşurate în timpul domniei împăraţilor bizantini Anastasie I (491 - 518), Iustin I (518 - 527) şi Iustinian I (527 - 565) .

Astfel, în primele luni ale anului 519, în plină controversă hristologică, la Constantinopol va sosi un grup de călugări originari din Scythia Minor, care aducea cu sine o formulă teologică menită să precizeze în mod clar învăţătura de credinţă a Calcedonului şi să stopeze conflictele din Biserică, formulă ce consta în cuvintele: Ενα δησ αγιασ τριαδοσ πεπονθεναι σαρκι = „Unul din Sfânta Treime a pătimit în trup”.

Într-o primă fază, formula propusă de călugării sciţi va întâmpina unele opoziţii, fiind interpretată în sensul adaosului teopashit la cântarea „Sfinte Dumnzeule...”, introdus de patriarhul antiohian Petru Gnafeos, adaos care fusese considerat eretic.
Grupul călugărilor sciţi era destul de numeros şi dădea dovadă de un zel deosebit în prezentarea formulei lor dogmatice.

Deşi numărul exact al călugărilor sciţi sosiţi în Constantinopol în anul 519 nu ne este cunoscut, cunoaştem, totuşi, numele celor mai importanţi reprezentanţi ai acestei grupări, şi anume: Ioan Maxenţiu, Leonţiu, Ioan, Mauriciu, Petru Diaconul, Ioan şi Ahile.
În ceea ce priveşte originea călugărilor sciţi, majoritatea covârşitoare a cercetătorilor afirmă faptul că aceştia erau originari din Scythia Minor, cel mai puternic argument al acestui fapt constând în aceea că aceşti călugări depindeau canonic de provincia bisericească a Sciţiei Mici şi de Paternus, episcopul de Tomis .

II. 1. 2. Activitatea desfăşurată de călugării sciţi în Constantinopol:

Puternicele dispute teologice ale secolului VI, referitoare la hristologia calcedoniană şi cea monofizită, au reprezentat, cu siguranţă, puncte de interes şi pentru călugării sciţi.
Astfel, în timpul domniei împăratului Anastasie I, în Scythia Minor vor avea loc o serie de tulburări religioase pe această temă, fapt pentru care, pentru a pune capăt unei asemenea situaţii, împăratul va convoca întrunirea unui sinod la Heracleea, la care a fost invitat să ia parte şi papa Hormisda.

Totuşi, sinodul nu se va mai întruni, întrucât împăratul Anastasie nu se mai temea de pericolul pe care îl putea reprezenta răscoala generalului Vitalian, originar din localitatea Zaldapa, din Scythia Minor, pe care împăratul îl înfrânsese într-o luptă, ştiut fiind faptul că împăratul a convocat întrunirea unui astfel de sinod la presiunile lui Vitalian, care în acest mod s-a făcut ecolul compatrioţilor săi sciţi, care nu puteau consimţi la acţiunea imperială de întărire a monofizismului şi de subminare a autorităţii Sinodului Ecumenic de la Calcedon .

Prin urmare, observăm faptul că acţiunea călugărilor sciţi de precizare şi păstrare a învăţăturii de credinţă calcedoniene nu reprezintă un act singular, independent, ci se înscrie în starea de spirit promovată în Scythia Minor, unde credinţa ortodoxă, statornicită în cadrul sinoadelor ecumenice, era păstrată cu străşnicie, împotriva politicii religioase filo-monofizite pe care o promova împăratul Anastasie .

Prin urmare, călugării sciţi reprezintă, de fapt, „vârful de lance” al celor nemulţumiţi de politica imperială duplicitară. Aceşti călugări mărturiseau credinţa ortodoxă în modul în care a fost precizată în cadrul Sinoadelor Ecumenice, iar pentru a veni în sprijinul apărării formulelor de credinţă calcedoniene, propuneau adoptarea formulei teologice „Unul din Sfânta Treime a pătimit în trup”.

Această formulă, care apărea ca fiind adăugată învăţăturilor de credinţă exprimate în cadrul Sinodului Ecumenic de la Calcedon, nu va fi acceptată, într-o primă fază, de episcopul Paternus de Tomis, sub a cărui jurisdicţie canonică se aflau călugării sciţi, ceea ce va duce la o înăsprire a relaţiilor dintre cele două părţi. Totuşi, în cele din urmă, relaţiile dintre episcopul Paternus şi călugării sciţi vor fi reluate, tocmai pentru a nu pierde sprijinul generalului Vitalian, precum şi bunăvoinţa împăratului Iustin I .

După aplanarea disensiunilor dintre călugării sciţi şi episcopul Paternus al Tomisului, se va ivi un nou conflict între călugării sciţi şi călugării achimiţi din Constantinopol, care promovau o învăţătură de credinţă nestorianizantă, conflict ce se va derula în paralel cu venirea în Constantinopol a unei delegaţii papale, condusă de diaconul Dioscor, menită să dezbată problema schismei acachiene .

Legaţii romani se vor împotrivi curând acţiunii călugărilor sciţi, lucru uşor observabil din scrisorile pe care aceştia le redactau şi în care îi prezentau papei Hormisda starea de lucruri din Constantinopol. În viziunea legaţilor papali, călugării sciţi nu făceau altceva decât să sporească disensiunile şi neîncrederea prezente deja în capitala Imperiului, aceştia fiind, în viziunea aceloraşi legaţi papali, în contextul schismei acachiene, pricipala piedică în calea unităţii Bisericii .

Curând va izbucni un conflict puternic între călugării sciţi şi un anume diacon Victor, care îi acuza pe sciţi de monofizism. Diaconul Victor susţinea învăţătura cuprinsă în Epistola papei Leon către patriarhul Flavian al Constantinopolului din anul 449 şi în Epistola sinodală a Sfântului Chiril al Alexandriei. La aceste documente sinodale, călugării sciţi doreau să adauge expresia „Unus de Sancta Trinitate passus est carne”, însă pentru că diaconul Victor nu accepta un asemenea adaos, călugării sciţi îl considerau pe acesta a fi un nestorian deghizat .

Într-adevăr, formula teologică propusă de călugării sciţi va fi produs puternice controverse în capitala imperiului, fapt pentru care era normal să stârnească ezitări şi discuţii în Constantinopol, însă, totuşi, nu putem punepe seama acestora, în mod exclusiv, starea de tensiune existentă în oraş.

Călugării sciţi vor încerca prin discuţii teologice şi studiu să îi convingă pe legaţii papali de justeţea formulei propuse de ei, fapt pentru care călugărul Ioan Maxenţiu, conducătorul acestora, va elabora o lucrare închinată acestor legaţi papali, întitulată Libellus fidei (Cartea despre credinţă), în care va demonstra, pe baza argumentelor patristice şi a celor extrase din opera Sfântului Chiril al Alexandriei, justeţea formulei prezentate.

În acest sens, călugării sciţi nu operează nici un adaos nepotrivit la învăţătura de credinţă, ci, dimpotrivă, doresc să precizeze, să explice ceea ce a fost stabilit deja, urmând în această privinţă direcţia adoptată de Sfinţii Părinţi .
Totuşi, legaţii papali se vor arăta intransigenţi faţă de precizările teologice făcute de călugării sciţi şi nu vor aproba formula lor teologică, ceea ce îl va determina pe Ioan Maxenţiu să precizeze încă o dată faptul că acele învăţături de credinţă pe care legaţii papali le apără sunt precizate de călugării sciti.

El afirma faptul că „Unul din Sfânta Treime a suferit în trup, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat din pântecele Sfintei Fecioare Maria, care, pe drept, este Născătoarea de Dumnezeu. Numai în această situaţie de întrupat, Unul din Sfânta Treime a putut suferi, însă nu în raportul Său cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi” , mărturisire de credinţă ce îi apăra pe călugării sciţi de acuza de a fi monofiziţi.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.