Cantareata cheala

Trimis la data: 2009-05-14
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 8.28 / 10
Downloads: 10
Autor: Irina P.
Dimensiune: 11kb
Voturi: 28
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
La începutul unei discuţii rostite la Institutele Franceze din Italia, în 1958, Eugen Ionescu declarase: “În 1948, înainte de a scrie prima mea piesă, Cîntăreaţa cheală, nu voiam să devin un autor dra¬matic. Aveam pur şi simplu ambiţia de a cunoaşte engleza, învăţarea englezei nu duce neapărat la dramaturgie.
Dimpotrivă, tocmai pentru că n-am reuşit să învăţ engleza, am devenit scriitor de teatru. N-am scris aceste piese nici ca să mă răzbun pe eşecul meu, deşi s-a spus că piesa Cîntăreaţa cheală' e o satiră a burgheziei engleze. Dacă aş fi vrut şi n-aş fi reuşit să învăţ italiana, rusa ori turca, s-ar fi putut spune tot atît de bine că piesa, rezultînd din acest efort zadarnic este o satiră a societăţii italiene, ruseşti sau turceşti.

Simt că trebuie să mă explic, lată ce s-aîntîmplat: aşadar, ca să cunosc engleza, cumpărai, acum nouă sau zece ani, un manual de conversaţie franco-engleză, pentru începători. M-am pus pe treabă. Conştiincios, copiai, ca să le învăţ pe dinafară, frazele scoase din manualul meu. Recitindu-le cu băgare de seamă, învăţai deci nu engleza, ci nişte adevăruri surprinzătoare: că sînt şapte zile într-o săptămînă de exemplu, ceea ce de altfel ştiam; sau că podeaua se află jos şi tavanul sus, lucru pe care iarăşi îl ştiam, poate, dar la care nu cugetasem niciodată în mod serios sau pe care îl uitasem şi care-mi apărea, dintr-o dată, pe cît de uimitor, pe atît de indiscutabil de adevărat. Am fără îndoială destul spirit filosofic ca să-mi fi dat seama că nu nişte simple fraze englezeşti în traducere franceză recopiam în caietul meu, ci nişte adevăruri fundamentale, nişte constatări profunde.

Nu abandonai încă engleza pentru atîta lucru. Din fericire, căci, după adevărurile universale, autorul manualului îmi dezvăluia nişte adevăruri particulare; iar în acest scop, autorul, inspirat fără îndoială din metoda platoniciană, le exprima cu ajutorul dialogului. Incepînd cu lecţia a treia, erau puse faţă în faţă două personaje, despre care nu ştiu încă dacă erau reale ori inventate: Dl şi dna Smith, o pereche de englezi. Spre marea mea minunare, dna Smith aducea la cunoştinţă soţului ei că aveau mai mulţi copii, că locuiau în împrejurimile Londrei, că se numeau Smith, că dl Smith era funcţionar, că aveau o servitoare, Mary, şi ea englezoaică, că aveau, de douăzeci de ani, nişte prieteni pe care-i chema Martin.

Îmi spuneam, desigur că D. Smith trebuia să fie oarecum la curent cu toate astea; dar că nu se ştie niciodată, sînt şi oameni atît de distraţi; pe de altă parte, e bine să le reamintim semenilor noştri nişte lucruri pe care ei le pot uita sau de care nu sînt îndeajuns de conştienţi. Mai erau, în afară de aceste adevăruri particulare permanente, alte adevăruri ale momentului care se manifestau; de pildă, că familia Smith tocmai cinase şi că era ora 9 seara, după cum arăta pendula, ora englezească.

Îmi îngădui să vă atrag atenţia asupra caracterului neîndoielnic, perfect axiomatic, al afirmaţiilor dnei Smith, ca şi asupra demersului cu totul cartezian al autorului manualului meu de engleză, căci ceea ce era remarcabil aici era înaintarea superior metodică a căutării adevărului. La Lecţia a cincea, prietenii familiei Smith, familia Martin, soseau; conversaţia se angaja între cei patru şi, pe axiomele elementare, se clădeau nişte adevăruri mai complexe: "satul e mai liniştit decît marele oraş", afirmau unii; "la oraş populaţia e mai densă, există şi prăvălii mai multe", replicau ceilalţi, lucru care iarăşi e adevărat şi dovedeşte, pe de altă parte, că nişte adevăruri antagoniste pot coexista foarte bine.

Atunci avui o iluminare. Nu mai era vorba să-mi desăvîrşesc cunoaşterea limbii engleze. Dacă m-aş fi străduit să-mi îmbogăţesc vocabularul englez, să învăţ cuvinte, ca să traduc într-o altă limbă ceea ce puteam să spun la fel de bine în franţuzeşte, fără să ţin seama de "conţinutul" acestor cuvinte, de ceea ce dezvăluiau ele, ar fi însemnat să cad în păcatul de formalism pe care astăzi directorii de conştiinţă îl condamnă pe bună dreptate.

Ambiţia mea devenise mai mare: să le comunic contemporanilor mei adevărurile esenţiale de care mă făcuse să devin conştient manualul de conversaţie frânco-engleză. Pe de altă parte, dialogurile din familia Smith, din familia Martin, dintre familia Smith şi familia Martin, erau într-adevăr teatru, teatrul fiind dialog. Ceea ce trebuia să fac era deci o piesă de teatru. Scrisei astfel Cîntăreaţa cheală, care e deci o operă teatrală specific didactică. Şi de ce se numeşte opera asta Cîntăreaţa cheală şi nu Englezeşte fără profesor, cum mă gîndii mai întîi s-o intitulez, nici Ora engleză, cum vrui, un moment, s-o numesc mai apoi? Ar fi prea multe de spus: unul dintre motivele pentru care Cîntăreaţa cheală a fost intitulată aşa este că nici o cîntăreaţă, cheală sau pletoasă, nu-şi face aici apariţia.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.