Cantec din fluier - Tudor Arghezi

Operele poetului dovedesc capaciatea acestuia de a reprezenta josnicul, trivialul, abjectul, cu o claritate exacta, si asemenea lui Baudelaire considera ca poetul poate sa faca sa se nasca din urat un farmec nou.In acest climat artistic se misca si poetul Tudor Arghezi, pentru care subiectele de literatura nu mai tolereaza pretutindeni conceptul mai vechi al frumusetii.Arghezi inaugureaza la noi "estetica uratului", avandu-l ca model pe "scepticul de la Sena", Charles Baudelaire.

Poetul Florilor raului l-a impresionat prin razvratirea impotriva cerintelor esteticii clasice. Precursor al unei estetici a uratului, sincer pana la brutalitate, satanic si amar, el gasea in contemplarea raului, a mizeriei, impulsuri catre puritatea pierduta. Interesul lui Tudor Arghezi pentru uratul din viata cotidiana devine o atitudine estetica,pe care o evalueaza si in poezia "Cantec din fluier".
Publicata in volumul "Carticica de seara", in 1935, poezia "Cantec din fluier" reprezinta o doina culta, in care "contopirea cu intreaga creatie devine suferinta pentru imperfectia ei"(O. Crohmalniceanu).

Tema poeziei o constituie nuantele uratului, care zvacnesc dintr-un spirit damnat.Etetica uratului isi afirma embrionii germinativi care se dezvolta pe tulpina sufletului, pietruita de obisnuitul mortar al lumii. Fundamentul spiritual face posibila coabitarea cu lumea mizera, cu elementele in stare naturala, incat inima e cea care resimte orice vibratie a mediului exterior. Pornind de la titlu vom observa ca axa sufletului este coordonata de muzicalitatea fluierului, din a carui orificii se transmit infuziile vietii, invaluita in aura farmecului de a semnaliza masca suferintei.

Intreaga poezie are un pronuntat caracter confesionar si scoate la lumina senzatiile cu care inima eului se impovareaza, pentru ca in finalul acestui proces de recunoastere, sa se reliefeze amprenta extazului in fata naturii, uratului. Inima devine tovarasa cu drumul transfigurat de ploi "mi-e drumul cu ploile" cu drumul inabusit de praf si batatorit de mersul oilor.Inima eului coexista cu ariditatea drumului dintre copaci.Revelarea starii de imperfectiune, de deformare este sugerata de epitetul"stramba" a complexului viticol, a carui haraci sunt hazi, iar intreaga vie pare sa reverse o lacrima pentru neingrijirea ei.

Sufletul eului este umbrit de "cenusa din brazda si din aratura" a satului impanzit de caini, iar batatura casei are aspectul cenusiu.Inima eului se defineste ca fiind omonima cu conotatiile cirezii de vite care paste pe pamant, cu mediul celest in care cardul de ciori bantuie aerul de vant umflat.Sufletul isi gaseste rezerve de reincarcare a fortei in imaginea bivolului sculat din noroi, care in ciuda dimensiunii lui, "cu capul greoi" isi adinceste privirea in gol.Astfel trivialul transfigureaza artistic osmoza intre spiritual si material, care conchid spre o noua evaluare cu densitate deosebita.