Caracterizare - Ion

Considerat „cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române” (Eugen Lovinesc), romanul „Ion” este primul roman publicat al lui Liviu Rebreanu. El deschide seria marilor romane din literatura română interbelică. Romanul, de inspiraţie rurală, prezintă lupta unui ţăran sărac pentru a obţine pământ şi consecinţele actelor sale, în condiţiile satului românesc din Ardeal, la începutul secolului al XX-lea.

Acţiunea romanului se desfăşoară pe mai multe planuri narative, având personaje numeroase. Specia literară privilegiază personajul, a cărui evoluţie în plan psihologic constituie obiectul romanului. De aceea, el este construit dintr-un ansamblu de trăsături redate în mod direct (portret, biografie, stare civilă, statut social) şi indirect (fapte, gesturi, atitudini, limbaj, raporturi cu alte personaje). Naratorul obiectiv şi omniscient îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le atitudinile.

Ion este personajul titular şi central din roman, dominând întreaga lume care se desfăşoară în legătură cu el. Celelalte personaje principale (Ana, Baciu, Florica, George) gravitează în jurul său, punându-i în lumină trăsăturile, năzuinţele.

Ion al Glanetaşului se situează la intersecţia mai multor tipologii realiste. Din punctul de vedere al categoriei sociale, el este tipul ţăranului a cărui patimă pentru pământ izvorăşte din convingerea că acesta îi susţine demnitatea şi valoarea în comunitate. Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul arivistului fără scrupule morale, care foloseşte femeia ca mijloc de parvenire.

Personajul eponim al romanului este un ţăran sărac ce doreşte pământ. Încercarea disperată a lui Ion de a dobândi pământ nu mai poate fi privită, în aceste condiţii, doar ca expresie a lăcomiei, ci mai ales ca expresie a dorinţei de a scăpa de eticheta înjositoare de sărăntoc şi de umilinţa de repeta soarta tatălui său,care se învârte pe lângă cei bogaţi „ca un câine la uşa bucătăriei”.

Conştientizând organizarea socială, Ion înţelege şi că toate calităţile sale nu sunt suficiente pentru a-i schimba statutul, aşa că trebuie să găsească o modalitate de a se impune, ignorând atât sentimentele, cât şi criteriul moral.
Personajul are, încă de la început, un statut foarte bine definit. Este prezentat ca unul dintre feciorii de frunte ai satului, îndrăgit de familia Herdelea pentru că de mic se arătase isteţ la învăţătură.

Învăţătorul reuşeşte să-l convingă pe tatăl său să-l dea la şcoală, numai că băiatul, deşi şi-a impresionat profesorii, iubea mai mult munca pământului, aşa că s-a întors acasă. Iubirea pământului l-a stăpânit de mic: „Veşnic i-a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înverşunat într-o hotărâre pătimaşă: trebuie să aibă pământu mult, trebuie !”. Pământul i-a fost drag ca o maă, îi plăcea să-l muncească, astfel portretul naratorului insistă mai ales asupra acestei pasiuni tulburătoare care-l stăpâneşte de mic.