Caracterizare personaj de roman realist-obiectiv interbelic

Personaj realist, simbolul taranului legat vital de pamantul care-i asigura traiul, Ion este un personaj puternic individualizat si complex caracterizat, atat in mod indirect, prin comportament, atitudine, ganduri, framantari interioare, cat si direct, de naratorul obiectiv sau de celelalte personaje.

Inca din incipitul romanului naratorul omniscient il evidentiaza la hora satului pe Ion, fiul Alexandrei, urmarind-o straniu pe Ana, "cu un viclesug neprefacut" dar si vazand-o pe florica "mai frumoasa ca oricand". Din acest comportament reiese in mod indirect ipocrizia personajului care, desi o iubea pe Florica, alege s-o cucereasca pe Ana care avea "locuri si case si vite multe".

Destinul lui Ion, un tanar chipes, "iute si harnic ca ma-sa", dar sarac, va fi marcat de conflictul interior detrminat de cel doua forte sfasietore: glasul pamantului si glasul iubirii. Saracia care-l face sa simta dureros discrepanta dintre el si "bocotanii" satului il determina sa-si canalizeze intrega energie pentru a castuga respectul satului si pamantul care-i "era drag ca ochii din cap".

Umilit de Baciu care-l considera "sarantoc si hot", Ion reactioneza violent, dand dovada de un temperament controlat de instinctele primare. Avand ca trasatura predominanta a personalitatii sale setea pentru pamant, Ion urzeste cu meticulozitate planul seducerii Anei, dand dovada de viclenie si perseverenta. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, Ion devine distant, refuza sa o mai vada si cere sa trateze problema direct cu tatal ei, constient de avantajul pe care-l detine.

Ajunge astfel in posesia pamantului ravnit, dar acest compromis declanseaza disputa dintre cele doua glasuri devenite voci interioare. Mai intai Ion sa gandeste cum ar fi sa fuga in lume cu Florica dar in clipa imediat urmatoare isi spune ca va ramane din nou "calic pentru o muiere". Patima nemasurata pentru pamant il dezumanizeaza pe Ion, facandu-l vinovat pentru propriul destin. Brutal, violent, prefacut, personajul isi impinge sotia la suicid, iar necinstea ii anticipeza sfarsitul crud dar perfect motivat moral. Dupa moartea sotiei Ion se simte liber si da frau liber glasului iubirii si incerca s-o cucereasca pe Florica.

Pentru a fi cat mai des in prejma ei, Ion recurge din nou la prefacatorie, legand cu george, sotul Floricai, o prietenie falsa. Atentionat de oloaga, George intelege intentiile lui Ion si planuieste ca intr-o noapte sa revina acasa pe neasteptate. Este momentul in care Ion isi gaseste sfarsitul. Ucis cu "sapa", simbolul pamantului, intr-o crima pasionala, personajul este pedepsit de narator pentru dezintegrarea morala care-l face raspunzator de viata Anei si a propriului copil. Odata cu incheierea acestor drame si pedepsirea personajului, viatasatului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sfintirea noii biserici.