Caracterizarea lui Ghita - Moara cu noroc

Drama lui Ghiţă sa dezvăluie treptat prin faptele si gândurile lui si prin opiniile celorlalte personaje. Nemulţumit de condiţia sa sociala, Ghiţă tinde firesc spre bunăstare si isi convinge familia sa se mute pentru trei ani la cârciuma aflata la încrucişarea unor drumuri importante pentru negoţ, Moara cu noroc.

Om harnic si cinstit, la început, el nu vrea decât sa agonisească atâţia bani încât sa angajeze vreo zece calfe cărora sa le dea de cârpit cizmele oamenilor. Bun meseriaş, blând si cumsecade, trudind din greu pentru „fericirea familiei sale”, Ghiţă devine treptat „tot mai ursuz”, „pus pe3 gânduri”, „nu mai zâmbea ca înainte”. La prima întâlnire pe care o are cu „stăpânul acestor locuri”, Ghiţă încearcă sa fie autoritar si dârz in fata lui Lică, sa reziste propunerilor nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de extraordinara forţa morala pe care o are Lică asupra tuturor.

Viata exterioare a lui Ghiţă este subordonata si detaşata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Slavici dirijează destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondând reacţii, gânduri, trăiri, in cele mai adânci zona ale conştiinţei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Acţiunile, gesturile si atitudinea lui Ghiţă scot la iveala incertitudinea si nesiguranţa care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el când intra in cârdăşie cu Lică, încearcă sa-si asigure câteva masuri de protecţie: pistoale de la Arad, doi câini ciobăneşti, isi angajează o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-l părăsesc.

Ajunge sa regrete faptul ca are nevasta si copii, si-ar fi dorit sa poată zice „prea putini mi pasa”. Refuza sa dea amănunte despre afacerile cu Lică, se îndepărtează încet dar sigur de soţia sa, relaţiile dintre ei fiind in ce in ce mai reci, „ii era parca n-a mai văzut-o demult si parca era sa se despartă de dansa”. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dându-se intre fondul cinstit al lui Ghiţă si ispita îmbogăţirii. Sufletul complex si labil este sfârtecat intre dorinţa de a pleca de la Moara cu noroc, rămânând un om cinstit si tentaţia pe care n-o mai poate controla, a lăcomiei de bani. Ghiţă isi face reproşuri are remuşcări sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizări: „Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am sa mă iert cat oi trai pe fata pamantului”.

Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi deplânge prăbuşirea, căreia nu i se poate împotrivi: „Sărmanilor mai copii, voi nu mai aveţi (...) un tata om cinstit (...) tatăl vostru e un ticălos”. Situaţia materiala a lui Ghiţă e înfloritoare datorita afacerilor cu Lică si, deşi fricos si las, Ghiţă se afunda tot mai mult in faptele mârşave puse la cale de Lică.

Dezumanizarea lui Ghiţă se produce intr-un ritm alert, el însuşi, autoanalizându-se, da vina pe firea lui slaba, încercând astfel sa-si motiveze faptele, „aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decât voinţa mea?! Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat ca are cocoaşa in spinare”.

Odată cu mărturia mincinoasa, prăbuşirea lui este inevitabila si rapida, o foloseşte pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lică nu numai pentru ca îl mustra conştiinţa pentru ceea ce devenise el, dar si dintr-o gelozie ajunsa la paroxism. De la complicitate la crima, nu mai e decât un pas si Ghiţă devine el însuşi ucigaş, înjunghiind-o pe Ana, care „era întinsa la pamant si cu pieptul plin de sânge cald, iar Ghiţă o ţinea sub genunchi si apăsa cuţitul mai adânc spre inima ei”. In aceeaşi clipa, Răuţ „isi descarcă pistolul in ceafa lui Ghiţă, care căzu înapoi fara sa mai poată afla cine l-a împuşcat”. Ghiţă devine victima pentru ca are in el lăcomia pentru bani, „vedea banii grămada înaintea sa si i se împăienjeneau parca ochii; de dragul acestui câştig, ar fi fost gata sa-si pună pe un an-doi capul in primejdie”.