Caracterizarea personajelor romanului Enigma Otiliei de Gorge Calinescu

Trimis la data: 2003-03-09
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 35
Nota: 9.69 / 10
Downloads: 15
Autor: Sebastian golea
Dimensiune: 88kb
Voturi: 800
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
G. Calinescu s-a născut la 19 iunie 1899 la Bucureşti. Copilăria o petrece la Botoşani şi la Iaşi, apoi urmează cursurile liceului „Gh. Lazăr” din Bucureşti, ultimul an la Liceul Internat din Iaşi, iar bacalaureatul îl susţine la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti.
La Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia de filologie modernă şi filozofie are ca profesori pe N. Iorga, V. Pârvan, M. Dragomirescu, Ov. Densuşianu şi Ramiro Ortiz, despre care Călinescu afirma: „tot ce-am învăţat la Universitate de la R. Ortiz am învăţat.

Cu el m-am deprins a scrie cărţi, cu el am deprins meşteşugul informaţiei şi al construcţiei critice pe substrat istoric, de la el ştiu tot ce ştiu”. În 1993 susţine examenul de licenţă în italiană, secundar franceză şi română, apoi pleacă la specializare cu o bursă de doi ani la Şcoala Română din Roma, condusă de V. Pârvan, perioadă în care face intense cercetări arhivistice, deprinde tehnica strângerii de documente şi informaţii care îi va folosi atât de mult în viitoarele lucrări.

Debutează cu versuri la „Universul literar” şi „Sburătorul”, foarte apreciate de Eugen Lovinescu, care afirma: „Domnul Călinescu este mintea cea mai ascuţită a generaţiei de astăzi. Am credinţa că mă va continua în critica literară”, fapt pe care, în anul 1928, Călinescu însuşi îl va confirma: „S-a isprăvit – e de neînlăturat – sunt critic”.
Conştient de propria-i valoare, G. Călinescu se va înscire singur în nemurire:

„Nu voi pieri de tot, prin ce am scris şi am cântat
Îmi va rămâne chipul sculptat într-un bazalt”.
În 1947 devine membru al Academiei Române;

G. Călinescu moare la 12 martie 1965, în Bucureşti. George Călinescu este o personalitate plurivalentă, de formaţie enciclopedică, tipul scriitorului total: critic şi istoric literar, eseist şi estetician, prozator şi poet, dramaturg şi publicist. Opera sa este extrem de variată, de la poezie, la cea mai completă şi mai complexă istorie a literaturii române. Sunt selectate câteva domenii şi titluri:
Versuri: „Lauda lucrurilor”; „Cronicile optimistului”.

Dramaturgie: „Şun sau Calea neturburată”(mit mongol); „Ludovic al XIX-lea”; „Teatru”. Proză: „Cartea nunţii”; „Enigma Otiliei”; „Bietul Ioanide”; „Scrinul Negru”. Critică şi istorie literară: „Viaţa lui M. Eminescu”; „Opera lui M. Eminescu”; „Viaţa lui Ion Creangă”; „Istoria literaturii române. Compendiu”; „N. Filimon”; „Gr. M. Alexandrescu”; „Ion Creangă (viaţa şi opera)”; „V. Alecsandri”.

Studii de literatură universală: „Principii de estetică”; „Impresii asupra literaturii spaniole”; „Estetica basmului”; „Scriitori străini”.
„Istoria literaturii române de la origini până în prezent” este o lucrare monumentală, unică în peisajul literaturii române, concepută iniţial în două volume, devine, aşa cum afirmă Călinescu: „un singur volum compact ca o enciclopedie”.

La 15 aprilie 1941 George Călinescu anunţă finalizarea volumului, a cărui tipărire are loc în luna iulie, când, impresionat de valoarea lucrării, Al. Rosetti îi scrie autorului: „Am volumul d-tale pe masă! (...) Recitesc acum ici şi colo pasaje care mă încântă. Dar, de abia acum, realizez că eşti un monstru (în sens etimologic!). Atâtea pagini! Atâta muncă! Clipe, zile, ore, ani! Ce forţă! Ce facultate! Ce uşurinţă de a scrie! Şi nicăieri oboseală, nici plictis... Dar ce fel de om eşti D-ta?” Lucrarea a fost întâmpinată cu entuziasm de toţi literaţii epocii şi a rămas o lucrare de referinţă şi o autoritate critică de necontestat în zilele noastre.

Romanul are ca temă viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolulul al XX-lea surprinsă în câteva din aspectele ei tipice, relaţiile de familie, dezumanizate de goana după bani. Supunându-se la obiect, autorul înfăţişează lumea deţinătorilor de capital şi pe aceea a ariviştilor, cu o ascuţită ironie critică.

Lumea romanului gravitează în jurul singurului personaj viu cu adevărat: Otilia. Alăturat altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresionează prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o învăluie, prin farmec şi delicateţe. Ca personaj, Otilia nu are o schemă fixă, ea se întregeşte parcă din mişcarea romanului, în fiecare pagină e alta, dar nu labilitatea o învăluie ci întinsele registre pe care evoluează. Autorul însuşi îi fixează identitatea: „Otilia este eroina mea lirică, proiecţia mea în afară, o imagine lunară şi feminină. Flaubertin aş putea spune şi eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate şi copilărie... Eroina este tipizrea mea, fundamentală, în ipostaza feminină. Otilia este oglinda mea de argint...”.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.