Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu

Trimis la data: 2009-05-06
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 8.62 / 10
Downloads: 13
Autor: Irina P.
Dimensiune: 11kb
Voturi: 13
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Ion - Liviu Rebreanu
În centrul romanului stã destinul personajului principal, Ion. În aprecierea acestui personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totalã. În realitate Ion este un personaj complex cu lumini şi umbre, a cãrui suflet are pãrţi greu de înþeles şi de explicat. Complexitatea personajului rezultã din sfâşierea dramaticã sub impulsul unor solicitãri simultane şi contrare: glasul pãmântului şi glasul iubirii.
Departe de a fi un primitiv, un instinctual, Ion trãieºte o dramã deplin motivatã social şi psihologic. Încã de mic el îşi dã seama cã trãieşte într-o lume în care pãmântul reprezintã totul: el condiţioneaza pãziţia socialã şi relaţia dintre oameni. În aceastã lume oricât de înzestrat ar fi omul el nu este apreciat dupã calitãţile sale, ci dupã holdele de pãmânt pe care le are. Pãmântul este deci garanţia unei vieþi îndestulate şi fericite. Aşadar nu este vorba în cazul lui Ion de o sete atavicã de pãmânt, ci de o dorinţã fierbinte de a trãi altfel.

Ion nu este un posedat al posesivunii, ci un om, care doreşte sã-şi schimbe viaţa într-o lume, care nu-i oferã prea multe şanse. Astfel la început el îşi lucreazã cu hãrnicie şi îndârjire pãmântul puţin şi neroditor. Munca sa este însã fãrã rezultat; Ion se simte umilit de ceilalţi. Cearta cu Vasile Baciu, bãtaia cu George, mustrãrile preotului, reproşurile mamei, cã trage la sãrãcie amplificã zbuciumul personajului.

Pentru Ion pãmântul înseamnã mai mult decât stãpânirea unui teren întins, înseamnã demnitate, înseamnã dorinţa de a intra în rând cu oamenii. Singura soluţie de a ajunge la pãmânt oferitã de lumea în care trãieşte este cãsãtoria cu o fatã bogatã. Cum Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bunãvoie, Ion se decide sã o seducã pe Ana. Setea de pãmânt întâlneşte în sufletul lui Ion o rezistenţã puternicã pentru cã Ion nu se hotãreşte uşor sã o ia pe Ana de nevastã. Neputinţa de a-şi schimba viaţa îl determinã sã aleagã aceastã soluţie. Defapt în vremea respectivã mulţi tineri sãraci se însurau pentru avere cu fete bogate.

Romancierul insistã asupra setei de pãmânt a personajului; aceasta manifestã faţã de pãmânt un fel de adoraţie pãtimaşã: Cu o privire setoasã, Ion cuprinse tot locul, cântãrindu-l. Simþea o plãcere atât de mare vãzându-ºi pãmântul, încât îi venea sã cadã în genunchi ºi sã-l îmbrãþişze. I se pãrea mai frumos, pentru cã era al lui. Iarba deasã, groasã, presãratã cu trifoi, unduia ostenitã de rãcorea dimineţii. Nu se putu stãpâni. Rupse un smoc de fire şi le mototoli încet în palme.

În faţa holdelor de pãmânt Ion se simte copleşit; are sentimentul nimiciniei: Glasul pãmântului pãtrundea nãvalnic în sufletul flãcãului, ca o chemare, copleşindu-i. Se simţi mic şi slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare sau ca o frunzã pe care vântul o vâltoreşte cum îi place. Suspinã prelung, umilit şi înfricoşat în faþa uriaşului: Cât pãmânt, Doamne!

Setea de pãmânt l-a stãpânit pe Ion încã din copilãrie: Totuşi în fundul inimii lui rodea ca un cariu pãrerea de rãu cã din atâta hotar el nu stãpâneşte decât douã-trei crâmpeie, pe când toatã fiinţa lui arde de dorul de-a avea pãmânt mult, mult, cât mai mult … Iubirea pãmântului l-a stãpânit de mic copil. Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înarmat într-o hotãrâre pãtimaşã: „trebuie sã aibã pãmânt mult, trebuie !” De pe atunci pãmântul i-a fost mai drag ca o mamã.

Din momentul în care Ion se hotãreşte sã o ia pe Ana, el dovedeşte o viclenie şi o tenacitate calculatã. Asistãm la o adevãratã înscenare eroticã: joacã la horã, o cheamã la poartã, o ignorã câteva zile, o seduce şi o pãrãseşte. Dacã pânã la un punct el poate fi înţeles în zbaterea sa pentru pãmânt, tratamentul inuman faţã de Ana este aproape inexplicabil. Lãcomia nemãsuratã a personajului reiese din certurile cu Vasile Baciu cãruia îi ia tot pãmântul.

Dupã ce obţine pãmânturile, Ion se schimbã. El dobândeşte conştiinţa noii sale poziþii în lumea satului în ochi avea o luminã mândrã, de biruitor, era plin de sine însuşi, pe uliţã umbla cu paşi mari şi cu genunchii îndoiţi, vorbea mai apãsat cu oamenii şi veşnic numai de pãmânt şi avere.

O scenã semnificativã este aceea când Ion, ameţit de fericire se apleacã şi-şi sãrutã pãmântul: Acuma, stãpân al tuturor pamânturilor, râvnea sa le vazã, sã le mângâie ca pe nişte ibovnice credincioase. … Dragostea lui avea nevoie de inima moşiei. Dorea sã simtã lutul sub picioare, sã i se agaþe de opinci, sã-i soarbã mirosul, sã-şi umple ochii de culoarea lui îmbãtãtoare…

Sufletul îi era pãtruns de fericire. Parcã nu mai râvnea nimic şi nici nu mai era nimic în lume afarã de fericirea lui. Pamântul se închina în faţa lui, tot pãmântul… şi tot era al lui, numai al lui acuma…
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.