Caraterizarea lui Costache Giurgiuveanu din romanul Enigma Otiliei

Romanul “Enigma Otiliei”, publicat pentru intaia oara in anul 1938, a fost scris dintr-o intentie polemica, scopul lui Calinescu fiind acela de a demonstra atat criticii literare, cat si publicului larg, ca in plina perioda de modernizare a romanului romanesc se poate scrie un roman clasic, balzacian.

De altfel, imediat dupa aparitia romanului, lui Calinescu i se recunosc “variate mijloace epice si artistice”(Serban Ciocukescu) si “se semnaleaza in genere metoda balzaciana, calitatea sa de roman orasesnesc insemnand (dupa unii)-pe alt plan-ceea ce inseamna pentru literatura rurala” , dupa cum insusi G.Calinescu afirma.

In centrul romanului stau cei doi orfani Felix si Otilia, in jurul carora graviteaza alte personaje, mai mult sau mai putin moderne si surprinzatoare. Astfel, putem intalni in roman atat personaje construite in stricta maniera balzaciana( Stanca Ratiu, Aglae Tulea, Costache Giurgiuveanu), cat si personaje noi, de o surprinzatoare modernitate, cum ar fi insusi ce doi protagonisti. Tocmai de aceea putem afirma ca metoda folosita de Calinescu in realizarea personajelor sale este una hibrida.

Din categoria personajelor balzaciene, construite pe o singura dimensiune fundamentale face parte si Costache Giurgiuveanu, tutorele lui Felix Sima. E tipul avarului, înscriindu-se în descendenţa lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Moličre, dar se distanţează de acestia prin încercarea de aşi depăşi condiţia. George Călinescu îşi apără personajul, negând înscrierea lui în şirul avarilor, aducând ca argument faptul că Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sinceră pentru Otilia, chiar dacă nu reuşeşte să şi-o materializeze.

In ciuda trasaturii sale dominante, personajul nu este construit unilateral. Astfel, el este capabil de o gama variata de sentimente, de la iubirea fata de Otilia, simpatie fata de Felix, prietenie fata de Pascalopol sau toleranta fata de clanul Tulea,guvernat de tiranica sora a personajului, Aglae.

Personajul este privit prin prisma lui Felix, asa cum il vede tanarul de la prima lor intalnire, si pana la moartea batranului. “Figura intr-adevar viabila a romanului”, caci in mod direct sau indirect batranul hotaraste destinele celorlalti, mos Cotache este caracterzat atat prin mijloace directe de caracterizare, cat si prin mijloace de caracterizare indirecte, respectiv caracterizarea prin limbaj, gesturi, fapte, mediu, imbracaminte etc.

Chiar de la inceputul romanului, personajul il deruteaza atat pe cititor, cat si pe tanarul Felix Sima, care soseste intr-o seara de la inceputul lunii iulie, anul 1909 in casa tutorelui sau de pe strada Antim. Astfel, in locul primirii calduroase la care se astepta, Felix are parte de un raspuns de domeniul absurdului, care il deconcerteaza total pe tanar: “Nu-nu-nu stiu…nu sta NIMENI aici, nu stiu, nu cunosc…” .

Aparitia lui Giurgiuveanu este una bizara de la bun inceput. Astfel,in locul omului masiv, “de o greutate extraordinară”, pe care se astepta sa il vada, Felix are surpriza sa intalneasca “un omulet subtire si putin incovoiat”, al carui cap “era atins de o calvitie totala si fata ii parea aproape spana din aceasta cauza, patrata.

Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de la prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur inaintata, ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, privind rar si vadit contrariat.”

Aspectul fizic al personajului, care ii trezeste lui Felix imaginea unei bufnite, precum si balbaiala acestuia sugereaza batranetea, si, mai ales, zgarcenia, avaritia lui Giurgiuveanu. Aspectul exterior şi interior al casei părăginite, aflate aproape în ruină, trimite- cu toate detaliile descriptive – către avariţia personajului, dar şi către un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerând „intenţia de a executa grandiosul clasic în materiale nepotrivite”.

Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potenţial atentat la averea sa, si, tocmai de aceea, el incearca sa scape de Felix si de indatoririle sale in calitate de tutore al baiatului.

Tot ceea ce urmeaza, toate intamplarile, toate reactiile personajului contribuie la conturarea personalitatii sale. Astfel, pe mos Costache il bucura pana si cea mai mica “ciupeala”, lucru care o deranjeaza nespus pe Otilia, il distreaza pe Pascalopol, dar il deruteaza pe Felix. Elocvent in acest sens este episodul in care mos Costache ii cere lui Felix bani imprumut inca din cea de-a doua zi de sedere a acestuia in casa batranului : ”A-a-ai bani? M-m-mai da-mi cinci lei.N-am acum la mana, sunt stramtorat!”.

Tot in capitolul al II-lea, mos Costache se arata foarte multumit de faptul ca Pascalopol I -a dat cu 100 de franci mai mult la plata chiriei: “Otilia-dadu afara in sfarsit secretul multumirii sale batranul-mi-a dat Pascalopol sa platesc chiria, si, din greseala, mi-a dat cu 100 de franci mai mult”. Pascalopol este jecmanit de batran si atunci cand acestia joaca carti-episodul in care moneda scapata de mosier este luata cu asalt de batran este car se poate de sugestiv : “cautandu-se in buzunare Pascalopol trase batista afara. Atunci se auzi pe jos rostogolirea unei monede.

Mos Costache sari cel dintai, ca ars, si incepu s-o caute pe sub masa. O gasi Aurica (era o moneda de 2 lei) si facu gestul de a o inapoia lui Pascalopol, de la care isi inchipuia ca picase. Mos Costache facu niste ochi speriati si intinse mana: E-e-e a mea- acazut de la mine. Da-o incoace!… Razand din toti muschii fetei, batranul intinse mana si apuca moneda pe care o ascunse in buzunar, nevrand s-o puna macar ca miza.”

Desi avar, batranul are un dezvoltat simt al afacerilor: el castiga bani frumosi din diverse afaceri, in special din cele imobiliare. Pentru moş Costache banul reprezintă un scop în sine, el fiind reprezentativ ca personaj, pentru tipul burghezului avar. Orice se poate transforma în afacere: imobilele pot fi închiriate studenţilor, iar când aceştia nu au bani pentru a plăti chiriile, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate, localurile sunt închiriate pentru nunţi, cursurile universitare se vând şi se cumpără printr-o reţea specială a lui moş Costache, la fel seringile, instrumentele medicale şi orice altceva.

Siret, el reuseste sa gaseasca diverse metode de a le lue banii tinerilor care stau in chirie in aprtamentele sale, ba mai mult, atunci cand trebuie sa dea restul, pretinde ca nu are maruntis, dand in schimp timbre postale “pe care le tinea intr-un portofoliu gros, legat cu gumilastic”. Felix deţinea de la un coleg multe informatii pretioase referitoare la afacerile batranului: „Colegul îl informă că şedea într-o casă de raport cu câteva caturi, foarte modernă, însă cu apartamente mici, pe care proprietarul le închiria la studenţi, la intelectuali tineri în concubinaj, scoţând astfel un venit mai mare. Accepta chiria lunar, în schimb se acoperea printr-o poliţă scadentă la data exigibilităţii ei.

În caz de neplată, preschimba poliţa, sporindu-i cifra, sau o protesta, dând afară pe chiriaş. În genere însă îngăduia pe toţi cu multă bonomie fiindcă prin sistemul poliţelor şi al întârzierilor, chiria, mică în teorie, se dubla; plătită anticipat, chiria de pildă, era patruzeci de lei lunar, poliţa era de optzeci de lei, la întârzieri cu preschimbări se adăuga dobânda. Când tânărul chiriaş se încurca, moş Costache nu devenea brutal.

Arunca ochii prin casă, ajuta memoria debitorului şi cerea, bunăoară, dacă era student în medicină (pe aceştia îi prefera), tratate de medicină, cursuri, articole de obicei scumpe”. Deci, totul se transforma în bani. Din pacate, batranul da dovada de spirit negustoresc si in cele mai nepotrivite momente. Astfel, el incearca sa-I vanda lui Weissman o seringa, desi acesta venise tocmai pentru a-l consulta.: “Injectie nu-mi faci? Intreba deodata mos Costache pe Weissman…Daca-ti trebuie seringa-zise batranul, inchizand ochii, iti vand eu una ieftin”

Costache Giurgiuveanu, spre deosebire de alti avari celebri din literatura, incearca sa-si depaseasca conditia si tocmai de aceea avaritia nu preia controlul asupra vietii personajului. El nu-si refuza unele placeri, cum ar fi mancarurile si bauturile fine, cadouri de-ale lui Pascalopol, de altfel; de asemenea, el cheama medicul cand este bolnav si preotul sa-si sfinteasca casa. Cu toate acestea, batranul suporta si numeroase privatiuni, si ceea ce e mai grav, ii supune si pe cei din jur privatiunilor.

El nu-I da bani lui Felix, ba mai mult, foloseste banii tanarului in scopuri personale, iar Otiliei ...