Casatoria

In al doilea rând, ,,casatoria" desemnează situaţia juridica, in principiu permanenta, a celor casatoriti, adică statutul legal al soţilor. In acest sens, spre pilda, in art. 28 din Codul familiei se prevede ca, in timpul casatoriei, şotii au obligaţia de a purta un anumit nume.

Termenul ,,casatorie" poate avea si intelesul de institute juridica, adica ansamblul normelor juridice care reglementează casatoria.
Având in vedere cele ce preced, dintre numeroasele definiţii existente in doctrina juridica romana privitoare !a casatorie, reţinem aceea potrivit căreia: "casatoria este uniunea liber consimţita intre un bărbat si o femeie, încheiata potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, si reglementata de normele imperative ale legii."

2. Natura juridica
In perioada romana casatoria era o instituţie pur civila, insa, din cauza influentei mereu crescânde a bisericii creştine, a dobândit, treptat, un caracter religios.
Legislaţia civila, sub influenta dreptului canonic, a capatat din ce in ce mai mult dispoziţii bisericeşti, aşa ca, in preajma secolului al X-lea, reglementarea casatoriei a ieşit complet din domeniul dreptului civil.

Secole in sir autorităţile bisericeşti in tarile catolice au păstrat competenta exclusiva a bisericii de a se pronunţa in orice chestiuni care interesau raporturile matrimoniale. Casatoria dobândit astfel un caracter pur religios, transformându-se intr-o instituţie de drept canonic, cârmuita de o legislaţie speciala, elaborata de soboarele bisericeşti si de juriştii bisericii catolice.

Începând din secolul al XVl-lea, autorităţile civile din Franţa au reactionat împotriva atotputerniciei bisericii in aceasta materie. Urmare a acestei reacţii, autorităţile civile, ajutate de ordonanţele regilor francezi, au recâştigat, încetul cu incetuI, anumite drepturi, cum ar fi acela de a judeca procesele privitoare la interesele patrimoniale izvorând din casatorie sau la nulitatea casatoriei.

Constituţia franceza din 1791 declara: ca legea considera casatoria drept un contract civil. Legiuitorul revoluţionar a atribuit ofiţerului stării civile competenta de a celebra căsătoriile. Aceasta organizare a trecut in Codul Napoleon, de unde a fost împrumutata si de legiuitorul roman. In tarile romaneşti, pana la laicizarea casatoriei - efectuata prin promulgarea Codului civil din 1864 - casatoria era o instituţie pur religioasa; numai celebrarea casatoriei de către ministrul cultului putea sa dea persoanelor care Se căsătoreau calitatea de soţi.

Intrarea in vigoare a Codului civil a însemnat o noua era in dreptul matrimonial roman. Casatoria s-a transformat, după modelul legislaţiei franceze, intr-un contract civil, iar ofiţerii de stare civila erau singurii competent! sa o celebreze.

Casatoria religioasa are rădăcini adânci in tradiţia populara, astfel ca, Constituţia din 1866 a prevăzut, cu privire la actele de casatorie, ca ele trebuie întocmite. întotdeauna, înaintea slujbei religioase, care pentru casatorie va fi obligatorie, afara de cazurile prevăzute de lege.

In acest fel, textul constituţional a transformat casatoria intr-un contract mixt: casatoria civila trebuia sa fie celebrata mai intai, după care şotii erau obligaţi sa se căsătoreasca si la biserica.
Fata de împrejurarea ca legea speciala anunţata nu a fost votata niciodată, s-a pus problema daca o casatorie celebrata numai înaintea ofiţerului stării civile este valabila. Majoritatea doctrinei si jurisprudenţa din acea vreme au dat un răspuns afirmativ.

Prin urmare, legiuitorul constituant a prevăzut o obligaţie, pe care n-a sancţionat-o, ramanand astfel o simpla declaraţie de principii, care n-a fost pusa in concordanta cu prevederile Codului civil. Si nici nu putea fi altfel, căci, odată admisa teoria contractului civil, era imposibil a se introduce in legislaţia civila dispoziţii de drept canonic, fara a viola principiul libertăţii conştiinţei.
Controversa a fost curmata definitiv prin Constituţia din 1923, care, in art. 23, prevedea: "Actele stării civile sunt de atributia legii civile.

Întocmirea/ acestor acte va trebui sa preceadă totdeauna binecuvântarea religioasa?In forma reprodusa mai sus, textul constituţional nu suprima celebrarea religioasa, dar nu o mai declare obligatorie, aceasta avand doar caracter de recomandare.

In peisajul legislativ internaţional casatoria are, fie un caracter exclusiv laic, fie un caracter exclusiv religios , fie un caracter mixt.
In legătura cu natura juridica a casatoriei, in doctrina juridica s-au conturat trei teorii, si anume: 1) teoria contractual - care considera casatoria fie un contract civil ,,sui generis", fie un act juridic - condiţie, fie un act juridic - uniune;

2) teoria instituţionala - potrivit căreia casatoria este o institute juridica, un statut reglementat de lege; 3) teoria mixta (contractual-instituţionala), dominanta in doctrina juridica occidentala. In opinia noastră, casatoria este un act juridic bilateral, solemn si irevocabil, de dreptul familiei.

Împrejurarea ca are caracter bilateral, nu transform^ acest act fntr-un contract.Intre acestea exista mai multe deosebiri, si anume:
1) - In cazul contractului, fiecare parte urmăreşte un scop diferit de al celeilalte parţi, in vreme ce, in cazul casatoriei, ambele parti urmăresc un scop comun, respectiv întemeierea unei familii;
2) - efectele juridice ale contractului sunt determinate de parti, in limitele legii, pe când, in cazul casatoriei, voinţa parţilor are doar rolul de a determina aplicarea statutului legal al casatoriei;

3) - in principiu, contractul este susceptibil de modalitati (condiţia si termenul), fata de casatorie, care nu poate fi afectata de modalitati;
4) - contractul, rezultând din voinţa partilor {mutuus consensus), poate înceta prin acordul lor de voinţa in acest sens (mutuus dissensus}, pe când casatoria numai excepţional poate fi desfăcuta prin acordul soţilor;
5) - neexecutarea unei obligaţii contractuale atrage rezolutiunea (sau, după caz, rezilierea), pe când casatoria poate fi desfăcuta numai prin divorţ;
6) - nulitatea casatoriei prezintă anumite particularitati fata de cele ale contractului si ale celorlalte acte juridice.