Cel mai mare dar - eseu despre dragostea lui Dumnezeu si nerecunostinta omului

CEL MAI MARE DAR

de ADRIAN-CIPRIAN BELDEAN

Mintea noastra ne indeamna sa facem daruri celor pe care-i iubim,
celor de care ne pasa; daruri mai mari sau mai mici, in functie de
inima noastra si de pretuirea de care se bucura persoana gratulata in
inima noastra.

Noi, toti oamenii, chiar daca culoarea pielii e alba ori negra,
galbena ori rosie, semanam de fapt intre noi, avem un comportament
social asemanator, avem trairi reprezentari si manifestari
asemanatoare, iubim si uram, daruim si cerem.

Se intampla asa pentru ca, de fapt, cu multe mii de ani in urma ,
Cineva a creat un om, primul om asa cum azi noi creem o unealta, ori
zidim o casa; atunci cand construim ceva luam modele din jurul nostru
in general din mediul in care amplasam lucrarea: pentru o casa, alte
case, pentru un avion, ori planor - pasarile cerului etc.

Dar atunci cand a aparut, cand a fost creat primul om, nu exista alt
model, decat Creatorul insusi, pentru ca "la inceput, Dumnezeu a facut
cerurile si pamantul"(geneza1:1),"pamantul era pustiu si
gol"(geneza1:2).

V-ati intrebat vreodata de ce nu facem acoperisul ori peretii unei
case si apoi sa-I facem temelia ? de ce facem curat si pe urma asezam
covorul ? Pentru ca as ne-a invatat Creatorul nostru; El a creat
conditile,facand lumina, separand cerul de ape, apoi uscatul de apele
de jos, creand plantele si vietuitoarele pamantului si ale apelor de
jos; apoi a creat omul- suprema creatie din ziua a sasea " sa facem om
dupa chipul Nostru, dupa asemanarea noastra"(genesa 1:26). Ultimei
Sale creatii, omului i-a fost dat de Creator sa stapanesca intreaga
creatie ! Iata ce importanta a fost pentru Dumnezeu acesta creatie
daca a spus:" cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si
supuneti-l"(geneza1:28).

Dumnezeu a dat puteri depline oamenilor peste intreaga creatie; ce ai
face tu, daca cineva ti-ar da azi tot ce-ti poti dori? I-ai multumi
poate, dupa care in scurt timp ai uita ce mult ti-ai dorit acel bun,
si-ai pierde treptat orice urma de recunostinta fata de binevoitorul
tau si ti-ai dori cel mai mult si mai mult altceva.

Asa au facut si primii oameni creati de Dumnezeu , pe care Acesta I-a
asezat in gradina Edenului; le-a cerut sa nu manance dintr-un singur
pom, le-a dat totul, cu o singura exceptie, dar omul s-a plictisit de
tot ce avea si a poftit la ce nu i s-a dat. Oare noi nu facem azi la
fel ? Daca un coleg are un lucru care chiar daca nu-i mai grozav decat
ceea ce avem noi, ni se pare grozav si-l dorim? Nimic nu ne poate
impiedeca sa nu dorim ce nu ni se cuvine ! Aceasta nebuna dorinta de a
lua ce nu-i al nostru a insotit omul intreaga sa existenta; pentru
acesta s-au declansat razboaie, au fost milioane de morti, degeaba.

Cand Dumnezeu le-a dat oamenilor Edenul, Le-a spus ca daca vor manca
din pomul oprit vor muri. Insa nici acesta grozava amenintare nu a
fost de natura sa impiedece omul: a mancat si ... A murit oare? Nu, o
sa spuneti multi, daca ar fi murit, noi nu am fi fost astazi. Atunci
omul a murit spiritual, dar fizic a ramas in viata. Dumnezeu in marea
sa mila s-a indurat de om si nu L-a omorat, L-a lasat sa traiasca si
sa se caiasca de neascultare. Dar omul nu s-a cait; el si-a facut
fetisi si zei si a uitat de ceL care i-a dat suflare de viata si i-a
dat toata viata de pe pamant sa o stapaneasca. Omul si-a intors de
nenumarate ori fata de la Dumnezeu si a privit in jurul sau si s-a
inchinat creatiei uitand de Creator, de Cel caruia iI datoram totul.
De cate ori omul si-a intors fata de la Dumnezeu, de atatea ori
Dumnezeu a venit in intampinarea omului, chemandu-l la ascultare, la
impacare cu sine insusi. De ce a facut asta ? Dar noi de ce mergem
dupa copilul mic care fuge de noi? Noi toti suntem copii Tatalui
ceresc si un tata incearca mereu sa-si indrume copii pe calea ce buna.
Dumnezeu a venit mereu in intampinarea noastra si nu ne-a pedepsit
pentru neascultarea noastra, El ne-a iubit si ne iubeste mereu. Vazand
ratacirile noastre Dumnezeu a trimis la noi si pe fiul Sau, pe unicul
Sau fiu ca sa ne reamintesca locul, rolul si datoriile noastre pe
pamant . L-am primit noi cum se cuvine? L-am cinstit ? Nu, nici vorba
! L-am hulit, l-am haituit si l-am ucis ! Da am ucis pe insusi fiul
Creatorului nostru ! Am primit in dar, bunul cel mai de pret al
Domnului : pe insasi fiul Sau cel sfant; si noi ce-am facut : l-am
batjocorit si l-am ucis. Ce-ati face voi intr-o astfel de situatie ?
V-ati razbuna ! Asa cum faceau oamenii inainte de aparitia Legii,
omorau pe cel vinovat si pe intreaga familie ! Daca Dumnezeu ar fi ca
noi, ar distruge intreaga semnitie. Dar nu ! Dumnezeu ne iubeste ! El
ne-a dat cel mai mare dar, pe fiul Sau iubit, drept pret al
rascumpararii greselilor noastre; El ne cheama sa ne intoarce cu fata
la El, Dumnezeu ne iubeste si ne cheama sa ne lepadam de pacat. Prin
sangele fiului sau iubit,a spalat pacatele stramosilor nostrii si ne-a
curatat de murdaria noastra. Dar vrem noi sa fim curati ? Vrem noi cu
adevarat sa redevenim copiii iubitori ai Domnului? Daca vrem sa-l
iubim pe Dumnezeu, trebuie sa-l iubim in intruparea fiecareia dintre
creatiile sale, in tot ce ne inconjoara, pentru ca Dumnezeu este peste
tot. Nu putem spune ca-l iubim pe Dumnezeu, dar uram cutare sau cutare
lucru, ori un coleg, ori un profesor, chiar daca sunt buni sau rai;
cat de rai au putut fi stramosii nostrii care au ucis pe Iisus, fiul
lui Dumnezeu, si totusi, Dumnezeu, in marea Lui dragoste de oameni,
ne-a iertat si ne-a dat inca o sansa sa ne intoarce la El.

Domnul ne iubeste si ne primeste cu dragoste, fara sa ne faca
reprosuri,asa cum in Evanghelie, tatal fiului risipitor nu i-a facut
reprosuri, ci a poruncit slujitorilor sa-i dea o haina noua, sa-i puna
in deget un inel scump si incaltaminte in picioare, sa junghie vitelul
cel gras si sa se bucure, si nu i-a facut cel mai mic repros(Luca 15).

Sufletul pacatos care nu cunoaste pe Domnul se teme de moarte, gandind
ca Domnul nu-I va ierta greselile sale. Se intampla asa pentru ca
sufletul nu-l cunoaste pe Dumnezeu si nu stie cat de mult El ne
iubeste; daca ar sti, nimeni nu ar cadea in deznadejde, pentru ca
Domnul nu numai ca iarta, dar se si bucura de intoarcerea pacatosului.

Domnul nu e ca noi. El este neinchipuit de bland, milostiv si bun; el
ne-a dat cel mai de pret dar, pe fiul Sau, noi nu l-am primit si
totusi El se bucura daca noi iL primim ca Domn in sufletele noastre.

Iisus Hristos a venit pe pamant ca sa rascumpere multele si gravele
noastre greseli; si noi l-am urat pentru acesta, noi L-am batjocorit
si L-am ucis in chinuri. Dar El ne iubeste.

Iubirea lai Iisus Hristos e dincolo de intelegerea noastra, asa cum
suferintele Lui sunt prea mari ca sa le putem cuprinde, si acest lucru
se intampla pentru ca iubim prea putin pe Domnul. Dar cel a carui
iubire e mai mare, poate intelege mai bine suferintele Domnului.
Iubirea poate fi slaba, mijlocie sau desavarsita; cand iubirea devine
desavarsita, si cunostinta se apropie de desavarsire. Desavarsirea
poate veni la orice varsta, si vine prin Duhul Sfant; cunoasterea lui
Dumnezeu se poate face numai prin Duhul Sfant. Chiar si copiii mici
ajung sa-l cunoasca pe Domnul prin Duhul sfant(Matei, 11:25)Sfantul
Ioan Botezatorul, a simtit, inca de pe cand era in pantecele maicii
lui, venirea Domnului(Luca,1:14), dar batranul Simeon era la adanci
batranete atunci cand L-a recunoscut pe domnul si L-a luat in bratele
lui(Luca, 2:24,25).

Tatal ne-a iubit atat de mult incat ne-a dat pe Fiul Sau(Ioan 3:16).
Dar si fiul insusi a acceptat si a vrut sa faca acest pas, s-a
intrupat si a petrecut cu noi pe pamant. Sfintii Apostoli si o multime
de oameni au vazut si L-au cunoscut pe Domnul in trup, dar nu toti
L-au recunoscut ca Domn al sufletului si mantuitor.

Domnul il iubeste pe om si vrea sa se descopere lui. Dar noi suntem
pregatiti? Vrem noi cu adevarat s-l cunoastem pe Domnul ? Vrem noi
sa-I daruim Domnului cel mai de pret dar pe care-l avem : pe noi
insine ?v