Celula procariota-eucariota

Membrana Citoplasmatică- aceasta este de natură lipoproteică, cu o structură funcţională complexă, constituind un criteriu de deosebire a celulei procariote faţă de celula eucariotă. Datorită grosimii constante şi suprafeţei limitate de peretele celular care o înconjoară, membrana citoplasmatică prezintă ca singură posibilitate de a-şi mări suprafaţa de invaginare şi pliere sub formă de mezozom.

Plasmalema nu este permeabilă pentru macromolecule; singurele particule care o pot traversa sunt fragmentele de ADN şi enzimele extracelulare.O altă componentă a celulei procariote este citoplasma care ocupă aproape tot spaţiul celular. Citoplasma este o mixtură complexă de soluţii perfecte şi coloidale al unor substanţe minerale şi organice, dizolvate în apă. Nu posedă un citoschelet proteic, format din microtubuli şi microfilamente şi nu prezintă curenţi plasmatici.

Se caracterizează printr-o stare coloidală de gel permanent, stare care exclude existenţa curenţilor citoplasmatici şi asigură menţinerea structurii nucleului care este lipsit de membrană limitantă.
Celula nu posedă organite înconjurate de membrane; la unele bacterii membrana plasmatică formează mezosomi care au rol în respiraţia celulară şi în ancorarea moleculelor de ADN.

La bacteriile fotosintetizante se observă la microscop mici vezicule înconjurate de membrane, la nivelul lor se găsesc pigmenţi asimilatori, aceste vezicule sunt denumite cromatofori.În citoplasma cianobacteriilor se găsesc veziculele aplatizate, înconjurate de membrane, numite tilacoide.În tilacoide se află pigmenţi clorofilieni, iar pe suprafaţa lor sunt plasaţi pigmenţi proteici, ficocianina şi ficoeritrina, care maschează pigmenţi clorofilieni.

În ciuda relativei lor simplităţi, potenţialele metabolice ale celulelor procariote actuale sunt comparabile cu cela ale celulelor eucariote. Mai mult decât atât, metabolistul bacterian este de sute şi mii de ori mai intens decât cel al celulelor eucariote. Această capacitate metabolică este determinată de valoarea înaltă a raportului suprafaţă/volum, ceea ce facilitează schimburile celulei cu mediul ambiant.

Remarcabil este şi faptul că natura substanţelor pe care le catabolizează este foarte mare; pot metaboliza şi substanţe toxice precum: cauciuc, asfalt, petrol, detergenţi etc. Unele etape ala ciclului azotului şi sulfului sunt realizate în exclusivitate de celulele procariote (bacteriile fixatoare de azot). O altă carectesistică a metabolismului bacterian este plasticitatea: bacteriile pot trece cu usurinţă de la aerobioză la anaerobioză, de la autotrofie la heterotrofie, ceea ce la conferă o mare capacitate adaptativă.