Cercetarea pedagogica - aspecte generale

"Cercetarea stiintifica reprezinta o investitie pentru progres pe termen lung, pentru dezvoltarea durabila. Ea trebuie realizata numai in scopul progresului umanitatii, al binelui, ca o dimensiune etica a dezvoltarii sociale. In acest cadru se inscrie si cercetarea pedagogica" (Bontas, p.371).

Cercetarea pedagogica este "o strategie desfasurata in scopul surprinderii unor relatiii noi intre componentele actiunii educationale si al elaborarii, pe aceasta baza, a unor solutii optime ale problemelor pe care le ridica procesul instructiv-educativ, in conformitate cu exigentele sociale si cu logica interna a desfasurarii lui". (Nicola, Pedagogie, 1994, p.56).

Cercetarea pedagogica este "o investigatie delimitata, precisa ca tema, la o intrebare restransa ivita in procesul perfectionarii muncii de invatare, de educatie si care presupune sa se afle un raspuns cert, temeinic, argumentat stiintific la intrebare" (Muster D., p.22).

"Ca fenomen antropologic complex, educatia este un proces asemanator cu alte procese, cum ar fi munca, jocul, schimbul economic, sacrul, cotidianul, personalitatea etc. Aceasta complexitate evidenta si indiscutabila a fenomenului educatie determina o pluralitate a modalitatilor de abordare. In fapt, este cercetata de o diversitate de discipline teoretice sau aplicative, fiecare precedand din punctulul sau de vedere, utilizand propriile teorii, propriul aparat conceptual, urmarind propriile obiective si punand in opera, pe langa universaliile logico-metodologice, propriile metodologii" (Antonesei , p. 15).

Fiind unul dintre fenomenele antropologice complexe cele mai intens abordate, educatia a fost si unul dintre primele domenii care s-au deschis abordarilor ce incercau sa iasa din cadrul strict disciplinar, deschizandu-se unor demersuri mai complexe. Astfel, vorbim despre: cercetare pluridisciplinara (sau multidisciplinara, interdisciplinara, transdisciplinara (dupa Antonesei, p.17).

CERCETAREA PLURIDISCIPLINARA, INTERDISCIPLINARA, TRANSDISCIPLINARA
Pluridisciplinaritatea (multidisciplinaritatea)
Este tipul de demers stiintific in care mai multe discipline care isi pastreaza statutul propriu incearca sa abordeze educatia din mai multe puncte de vedere in acelasi timp, dar dintr-o viziune complementara, pentru a accede la o mai buna clarificare a temei studiate.

De exemplu, un tablou de Giotto poate fi studiat din perspectiva istoriei artei intersectata de aceea a fizicii, chimiei, istoriei religiilor, istoriei Europei si geometriei. Sau, filosofia marxista poate fi studiata din orizontul filosofiei incrucisat cu acela al fizicii, economiei, psihanalizei ori literaturii. Obiectul va iesi astfel mai imbogatit in urma incrucisarii mai multor discipline.

Cunoasterea obiectului obtinuta in cadrul propriei discipline de studiu este adancita de un aport pluridisciplinar fecund. Cercetarea pluridisciplinara aduce un plus disciplinei in cauza (istoria artei sau filosofia in exemplele de mai sus), dar acest "plus" se afla in slujba exclusiva a disciplinei respective. Cu alte cuvinte, demersul pluridisciplinar se revarsa peste limitele disciplinelor dar finalitatea sa ramane inscrisa in cadrul cercetarii disciplinare.

Interdisciplinaritatea are o alta ambitie, diferita de aceea a pluridisciplinaritatii. Ea se refera la transferul metodelor dintr-o disciplina intr-alta. Este un demers prin care disciplinele isi pierd o parte din specific in favoarea unei abordari unitare, punand impreuna unele dintre resursele pe care le au in comun, in tentativa comuna de a clarifica tema investigata.

Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate:
a) un grad aplicativ. De pilda, metodele fizicii nucleare transferate in medicina duc la aparitia unor noi tratamente contra cancerului;
b) un grad epistemologic. De exemplu, transferul metodelor logicii formale in domeniul dreptului genereaza analize interesante in epistemologia dreptului;
c) un grad generator de noi discipline. De exemplu, transferul metodelor matematicii in domeniul fizicii a generat fizica matematica, al metodelor din fizica particulelor in astrofizica a dat nastere cosmologiei cuantice, al matematicii in studierea fenomenelor meteorologice sau de bursa a generat teoria haosului, al informaticii in arta a dus la arta informatica. Ca si pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea debordeaza limitele disciplinei insa finalitatea sa ramane de asemenea inscrisa in cercetarea interdisciplinara.

Transdisciplinaritatea priveste - asa cum indica prefixul "trans" - ceea ce se afla in acelasi timp si intre discipline, si inauntrul diverselor discipline, si dincolo de orice disciplina. "Transdisciplinaritatea, fara a fi o noua disciplina ori o noua superdisciplina, se nutreste din cercetarea disciplinara care, la randul sau, este limpezita intr-o maniera noua si fertila de cunoasterea transdisciplinara. In acest sens, cercetarile disciplinare si transdisciplinare nu sunt antagoniste ci complementare".