Charles Baudelaire - Amarele nelinisti

Opera sa, "Amarele Nelinisti", abordeaza temaexistentei si sensului ei, atitudinea fata de acest subiectfiind exprimata oarecum indirect, prin descrierea starilor ce-apar in timpul reflectiilor asupra lui, pornindchiar de la titlu.Textul incepe prin descrierea asa-numitor "nelinisti",prezentate ca consecinte a "gindurilor negre" despre "zari ireale".

Aici si pe parcurs, mai ales din versurile("linistea in care sa nu mai stim ca suntem aievea")si ("cind vintul negru al nefiintei ne bintuie amar")deducem ca prin ireal si "zarile de dincolo de constiinta" se subintelege, cit de logic n-ar fi, supranaturalul, si anume existenta dincolo de limitele fizice si a timpului, ca opusa a celei biologice, aievea si efemere.Deci, tema este viata si speranta la existenta vesnica.

Intregul text creeaza o impresie foarte negativa asupra caracterului trecatoral vietii omenesti. Eu liric se zbate in reflectii, incercind sa gaseasca ceva de ce s-ar putea atirna in viziunile sale, un gind ce i-ar da speranta, ce l-ar scapa de "amarele nelinisti", intreaba repetat ("Cine ne va putea da linistea?"), dar fara vre-un rezultat. Se creeaza o atmosfera de disperare si zadarnicie, redinduse o stare exclusiv neplacuta si lipsita de splendoare, evidentiata prin utilizarea motivelor negrului si a pustiului("gindului negru"; "cind suntem pustii ca nesfirsitele, vastele deserturi").

Acesti "ginditori", cei ce au nenorocul de a vedea realitatea si a avea nelinistele descrise, sunt comparati cu "bolnavii sanatoriilor cu paturi albe", constientizarea adevarului deci fiind reprezentata ca o boala, efectul careia este redat prin imaginea-("viermii sfirtecind un creier"),menita sa transmita caracterul distrugator si respingator al ei,iar adevarul- esterepulsiv, amar, devalorificator ("vintul negru al nefiintei...neinchipui de amar si fara sens").

Poezia este incheiata cu imaginea neantul,vazuta ca o amenintare permanenta si apropiata, ce inrautateste viata celor vii prin al sau "vint negru" ce bintuie constiinta omului. Un vint greu, plin de disperare, si lipsit de vre-un sens.