Cititori buni si scriitori buni

Trimis la data: 2004-07-09
Materia: Romana
Nivel: Gimnaziu
Pagini: 4
Nota: 8.07 / 10
Downloads: 991
Autor: Danuty_simi
Dimensiune: 11kb
Voturi: 115
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Când citim, trebuie să observăm detaliile cu tandreţe. Nu este nimic greşit în raza de lună a generalizării, dacă ea apare după ce razele jucăuşe ale soarelui cărţii au fost adunate cu grijă. Dacă cineva porneşte cu o generalizare gata făcută, începe de la capătul greşit şi se îndepărtează de carte înainte de a fi început s-o înţeleagă. Nimic nu este mai plictisitor sau mai nedrept pentru autor decât a te apuca să citeşti, de exemplu, Doamna Bovary, cu ideea preconcepută că avem de-a face cu o critică a burgheziei.
Trebuie să ne amintim întotdeauna că opera de artă este invariabil o lume nou creată, astfel că, înainte de toate, trebuie să studiem acea lume nouă cât mai bine cu putinţă, apropiindu-ne de ea ca de ceva complet nou, neavând nici o legătură evidentă cu lumile pe care le cunoaştem deja. După ce această lume nouă va fi fost studiată îndeaproape, atunci şi numai atunci să ne permitem a analiza legăturile sale cu alte lumi, cu alte ramuri ale cunoaşterii.

O altă problemă: ne putem oare aştepta să culegem informaţii despre locuri şi timpuri dintr-un roman ? Poate fi cineva atât de naiv încât să creadă că ar putea învăţa ceva despre trecut din acele atrăgătoare best-sellers care s-au învârtit prin cluburile de cărţi sub titulatura de romane istorice ?

Dar capodoperele ? Putem să ne bazăm pe imaginea Angliei latifundiare, cu baronii şi peisajele lui Jane Austen, când tot ce a cunoscut ea a fost numai salonul unui cleric ? Şi Casa umbrelor, romanul fantastic dintr-o Londră fantastică, putem să-l considerăm un studiu al Londrei de acum o sută de ani? Cu siguranţă că nu. Acelaşi lucru se aplică şi celorlalte romane din această serie. Adevărul este că marile romane sunt mari poveşti - iar romanele din această serie sunt poveşti supreme.

Timpul şi spaţiul, culorile anotimpurilor, mişcările muşchilor şi minţii, toate acestea sunt pentru scriitorii de geniu, (pe cât putem noi ghici, şi sunt încredinţat că ghicim bine) nu noţiunile tradiţionale ce pot fi împrumutate de la biblioteca în mişcare a adevărurilor publice, ci o serie de surprize unice, pe care marii artişti au învăţat să le exprime în modul lor unic.

Autorilor minori le rămâne ornamentarea lucrurilor comune; ei nu se obosesc să reinventeze în vreun fel lumea; ei numai încearcă să scoată cât mai mult dintr-o ordine dată a lucrurilor, din modelele tradiţionale ale ficţiunii. Variaţiunile pe care le pot produce autorii minori, în aceste limite, pot fi amuzante într-un chip decent, efemer, pentru că cititorilor minori le place să-şi vadă propriile idei deghizate în chip plăcut. Dar adevăratul scriitor, cel care trimite planetele să se învârtă, modelează un om adormit şi preschimbă febril coasta adormitului, acel gen de autor nu are valori la îndemână: el trebuie să şi le creeze singur.

Arta de a scrie este o treabă fără rost, dacă nu implică mai întâi arta de a privi lumea prin potenţialitatea pentru ficţiune. Materialul acestei lumi poate fi suficient de real (atât cât poate fi considerat real), dar nu există deloc ca o totalitate universal recunoscută; el este haos, şi acestui haos autorul trebuie să-i spună: "există !", permiţând lumii să licărească şi să fuzioneze. Ea este acum recombinată la nivelul atomilor, nu numai în părţile sale vizibile şi superficiale. Scriitorul este primul care o localizează şi numeşte obiectele naturale din care este alcătuită. Boabele acelea sunt comestibile.

Creatura tărcată care a ieşit în calea mea ar trebui îmblânzită. Acel lac dintre copacii aceia va fi numit Lacul Opal, sau, mai artistic, Lacul Zoaielor. Ceaţa aceasta e un munte - iar muntele trebuie cucerit. Artistul urcă pe o pantă fără poteci şi, în vârf, pe o stâncă bătută de vânt, pe cine credeţi că întâlneşte ? Pe cititorul gâfâind fericit, şi apoi se îmbrăţişează spontan şi rămân legaţi pentru totdeauna, dacă şi cartea va dura pentru totdeauna.

Într-o seară, într-un colegiu îndepărtat de provincie, în care s-a întâmplat să ajung alergând într-un tur prelungit de prelegeri, am propus un chestionar: studenţii trebuiau să aleagă patru definiţii din zece care, combinate, ar defini un bun cititor. Am pierdut lista, dar îmi amintesc cum suna. Alegeţi patru răspunsuri la întrebarea: „cum ar trebui să fie un cititor, pentru a fi un cititor bun ?”:

Cititorul trebuie să aparţină unui club de lectură.
Cititorul trebuie să se identifice cu eroul sau eroina.
Cititorul trebuie să se concentreze asupra unghiului socio-economic.
Cititorul trebuie să prefere o poveste cu acţiune şi dialog uneia fără.
Cititorul trebuie să fi văzut cartea ecranizată într-un film.
Cititorul trebuie să fie un autor în devenire.
Cititorul trebuie să aibă imaginaţie.
Cititorul trebuie să aibă memorie.
Cititorul trebuie să aibă un dicţionar.
Cititorul trebuie să aibă ceva simţ artistic.

Studenţii au preferat, în majoritate, identificarea emoţională, acţiunea şi unghiul socio-economic sau istoric. Desigur, cum aţi şi ghicit probabil, un bun cititor trebuie să aibă imaginaţie, memorie, un dicţionar şi ceva simţ artistic - iar acest simţ artistic îmi propun să-l dezvolt, în mine şi în alţii, ori de câte ori am ocazia.
Întâmplarea face să folosesc cuvântul cititor într-un sens destul de vag.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.