Ciulinii baraganului de Panait Istrati

Romanul Ciulinii baraganului de Panait Istrati incepe prin prezentarea unei familii sarace. Parintii „saraci ca Iov”, plecasera din Oltenia natala si se stabilisera la Lateni, un sat de langa Borcea, o balta din apropierea Dunarii, bucurosi ca exista peste din belsug. Tatal, Marin, era un impatimit cantaret din fluier, era in stare sa cante „pana cadea jos lesinat de foame”. El era un bun gospodar si mai ales bucatar renumit. La intrebarea pusa de fiu, Matache, mamei sale, de ce i se lasa tatalui treburile mai usoare, mama Anica ii raspunde ca ii e drag.

Ca sa usureze viata familiei sale, Anica face economii drastice un an de zile si strange „o suta de franci”, cu care reuseste sa cumpere, de ocazie, „o martoaga si o caruta”, trimitandu-si sotul si copilul sa vanda pestele in alta parte. Momentul despartirii este sfasietor: Anica plange, cu fata inundata de lacrimile care-i acopera zbarciturile, mangaie calul, incearca rezistenta carutei subrede, coplesita de spaima ca-i trimite in necunoscut si ca s-ar putea sa nu-i mai revada.

Pe drum, li se intampla multe, le moare „martoaga”, pierd pestele si ajung la o carciuma, unde se intalnesc cu Gavrila, care le da vestea cea proasta, ca a murit Anica. De atunci, cei doi vand casa din Lateni, iau cainele, pe Ursu si ajung la Duduca, care ii ajuta, dandu-le adapost si de mancare Dar intr-o zi, Marin pleaca, iar Matache stie ca are sa nu-l mai vada.

Crescand, Matache impreuna cu prietenul sau, Stirbu, pleaca dupa ciulini. Cei doi prieteni se ratacesc prin lume, ajungand sa-l reintalneasca pe fratle lui Stirbu, Costache, pornind impreuna inspre Vlasca. Cei doi sunt pusi la munca ca sa isi castige singuri mancarea.

Desi mama ii murise, iar tatal era pierdut in lume, era bine primit intre ceilalti, dar tot se simtea ca un strain. Dupa marea rascoala a taranilor, la sfarsitul acesteia, Matache afla de la un taran, ca de curand tatal sau a fost impuscatsi impreuna cu Ionel sau Stirbu cu era obisnuit sa i se zica, porneste in lume cu ciulinii dupa el.

Semnificatia ciulinilor
Un prim simbol al ciulunilor ar fi simbolul vegetal: adica ciulinii reprezinta singura manifestare a fecunditatii („daca e cald, ei napadesc pamantul”) intr-un teritoriu secetos si infecund. Un al doilea simbol este acela spiritual: oile pasc cu lacomie numai puietii de ciulin; cand plantele cresc si ating „dimensiunile unei damigene mari”: capata niste tepi ascutiti ca sulitele si nu mai pot fi atinse; pe un ton ironic, prozatorul avertizeaza ca asa cum „buruiana dracului” stie sa se protejeze de vietile agresive, exista si oameni-ciulini-vatamatori si inutili, insa eficienti in apararea si in raspandirea samantei lor otravitoare.

Pentru ca activitatea cvasinemiscata a pescuitului nu i-a dat nici o satisfactie, baietandrul plin de neastampar o inlocuieste cu deplasarea alerta in ritmul alunecarii buruienilor smulse de vant. Asadar, al treilea simbol, ar putea fi frenezia miscarii impotriva inertiei starii pe loc.

Un al patrulea inteles simbolic al ciulinilor este unul protestator, ce ii identifica cu boierii lacomi care-i batjocoresc pe truditorii pamantului, si-i determina pe copiii „cojanilor” sa-si ia lumea in cap.