Colina

Astfel, aici este vorba de plasarea lui Vasile Catrina "in medias
res", într-un univers marcat de la început d perceptia enuntata de
expresia "cuprins de o spaima grozava". Întreaga naratiune este o
amplificare iterativa a acestei percptii prin suita de negatii în
avalansa ("nu stia unde se afla", "nu cunostea nici odaia ,nici
patul", "nu stia ce sa-i spuna").

Dupa primul moment, acel al trezirii, integrat într-o explicatie
posibila, dar nu suficienta (buimaceala), se creeaza rapidul veritabil
univers obsesional alcatuit din motivul golului, al cetii, al
batrânului enigmatic si al miscarii haotice.

Cele patru elemente
alcatuiesc urzeala universului în care fiinta umana îsi hipertrofiaza
"spaima grozava" de la începutul naratiunii. Aceasta urzeala este
întarita textual de reiterarea negatiilor, a expresiilor dubitative,
precum si de prezenta unor referinte metaforice ("Tulbure si greu ca o
apa neagra", "linistea grea, închisa, înfundata").

Colina, de fapt singurul loc înaltat în acest spatiu plat, rezuma
aceasta stare nedefinita, trimitând atât la motivele de baza (golul,
ceata), cât si la miscarea deambulatorie: "Colina se ridica mereu în
sus, se umfla ca o besica uriasa, se clatina...".

Daca ne oprim la subiectul actiunii, observam ca nodul este o
necunoscuta sau, mai exact, o stare nedeterminata, urmata însa nu de
rezolvare, ci de amplificarea a acesteia: "Într-o dimineata de toamna,
înainte de revarsatul zorilor, Vasile Catrina se trezi deodata cuprins
de o spaima grozava...fara sa-si dea seama".

Starea generala ("buimaceala") si lantul de negatii ("o spaima
grozava"-"nu stia unde se afla"-"nu cunostea nici odaia si nici
patul") caracterizeaza aceasta fraza cu final suspendat si, cum vom
vedea, o naratiune cu structura deschisa datorita unui motiv reiterat
(golul) si a mosneagului orb, "în camasa alba de cânepa, cu capul gol
si , de asemenea, cu parul lung si alb".

În aceasta naratiune nodul se
rezuma de fapt la un sir de expresii sinonimice prin caracterul lor
negator care aproape ca înlocuiesc subiectul propriu-zis, redus la
fuga tânarului pe hotar, amplificata dupa întâlnirea cu batrânul.

În aceasta naratiune subiectul este simplu, linear, iar principiul
ritmic este amplificarea lui (a subiectului): trezirea lui Vasile
Catrina, dialogul cu tatal sau, plecarea spre colina, întâlnirea cu
batrânul si fuga.

Totul se desfasoara într-un crescendo, fara motivarea explicita pe un
fond psihologic ("buimaceala"). Întâlnirea cu batrânul orb,
interpretabil ca un simbol al mortii sau al destinului, are menirea de
a particulariza oarecum "nodul", aceasta existând numai la nivelul
premonitiei, în incipit. În acest text se contureaza mai bine raportul
dintre timpul istoriei povestite ("Într-o dimineata de toamna, înainte
de revarsatul zorilor") si timpul povestirii, comprimat la maximul
prin expresii precum "se pomeni deodata singur", "în aceeasi clipa",
"i se parea ca paduricea se aprinde si piere cu iuteala", "deodata îsi
dadu seama".

În "Colina", unde întâlnim dupa cum am vazut si elementul fantastic,
tema ar putea fi înstrainarea omului de sine în orizontul Câmpiei
Române în conformitate cu "buimaceala", prezentata si în unele nuvele
de-ale lui Fanus Neagu si Stefan Banulescu.

Motivul fundamental este cel al golului, cu functia de a amplifica
spaima personajului:

"În departare plutea o ceata care framânta în goluri mari coloanele
înalte";

"Ceata se sparse si ea si începu sa alerge de-a lungul câmpiei,
rostogolindu-se în goluri mari...";

"Colina se umfla ca o basica uriasa";

"Ramase o clipa tintuit locului, gol";

"Ceata care se framânta si se spargea în goluri mari prin fata lui".

În aceasta retea alcatuita dintr-un motiv obsesional, mosneagul
întâlnit poate fi interpretat ca personalizarea motivului abstract al
"golului" asa cum e, fara vedere si lipsit de nume. Tânarul este numit
(Vasile Catrina), dar golit la rândul sau prin întrebarea repetata a
mosneeagului.

Aspectul decrepit al acestuia, punerea individului, dar
si a universului sub semnul negatiilor succesive în expresii precum
"pamântul se scufunda", "grâul a rasarit prost, e rar si galben",
"Nu-s] ce dracu trebuie sa fac", consteleaza golul, ce, în mod
paradoxal, transmite cititotului starea de exacerbare, exaltarea
senzoriala cu suprasolicitarea ochiului, un spatiu labirintic si, în
cadrul sau, omul redus la elementar.

Un corespondent al golului este ceata care sterge conturele si
faciliteaza intruziunea elementului fantastic realizat prin negatie.

În aceasta naratiune, al carui fundal este deschis, protagonistul
(Vasile Catrina) este pus într-o relatie antitetica cu batrânul
enigmatic. Posibilitatea de-al interpreta pe acesta din urma ca o
imagine obiectivata a spaimei, a destinului, sau chiar a mortii este
sprijinita si de raportul de inversa proportionalitate dintre
portretele celor doua personaje.

În vreme ce primul este prezentat
doar ca antroponim, naratorul fixând statutul social al acestuia,
mosneagul necunoscut si orb este definit prin portretul sau: "Un
mosneag gros, în camasa alba de cânepa, cu capul gol si de asemenea cu
parul lung si alb...Fata zbârcita, firele albe si rare înfipte în
ceata, ochii si mai batr-ni, jupuiti parca, înrositi si cu pleoapele
întoarse pe dos...".daca ne oprim la instantele narative, observam ca
în aceasta nvela exista o împletire a focalizarii externe cu
focalizarea zero, dar cu accentul pus pe primul tip:"Deodata o lua la
goana, nemaistiind încotro alearga, cu tot trupul înmuiat de spaima si
gâfâind într-una".