Conceptia calinesciana despre arta

Autorul " Enigmei Otiliei " e de parere ca afirmatia lui Titu Maiorescu a ramas valabila din cauza lipsei de talent literar a unor critici intrati in literatura Mihai Dragomirescu, Dumitru Caracostea s.a.
Ideea ca artistul vede universul in mod sintetic, iar criticul - analitic, ca primul se exteriorizeaza prin imagini, iar celalalt prin relatii abstracte, este total gresita, fiindca " ...momentul esential al activitatii critice este tot sintetic si consta in emotia imediata a verdictului vremii, verdict caruia criticul ii da forma corespunzatoare prin mijloacele de expresie considerate cele mai potrivite.

Daca activitatea stiintifica este normativa si metodica, arta este in functie de fantezie si personalitate, si daca un individ are predispozitii congenitale in domeniul respectiv, nu e de crezut ca si-ar pierde spontan talentul numai pentru ca a exercitat o activitate stiintifica ".1Artistul este liber in fantezia lui de orice umbrade constrangere a personalitatii sale intelectuale sau practice, iar criticul trebuie sa gaseasca materialului strain rezonante in propria lui activitate. Critica si creatia lui literara sunt manifestari spirituale independente, criticul poate foarte bine sa fie si artist.

Cel de-al doilea articol calinescian, " Simtul critic", apare la scurt timp in " Viata literara ", ca o continuare a celui dintai.Critica si creatia nu sunt deosebite prin esenta, este vorba numai de o deosebire de proces; atunci, simtul critic poate fi definit drept act creator esuat, rasfrant in constiinta inainte de a ajunge la periferie si devenit, astfel sentiment artistic. Atunci cand creatia artistica trezeste in fantezia individului " elanul creator " acea emotie psihologica devine sentiment artistic.

Deci, intelegerea unei opere literare inseamna a crea din nou, a reproduce in tine momentul initial al operei.Articolul " Valoare si ideal estetic ", din aprilie 1927, aparut in revista " Sinteza ", continua tehnica celor din " Viata literara ". Acest eseu reprezinta prima incercare calinesciana de precizare a atitudinii sale fata de conceptiile teoretice ale criticilor contemporani.Ideea desprinsa este durabilitatea valorii estetice, cu conditia de a fi privit in functie de universalitatea sufletului uman.