Conceptul de joc didactic si tratarea lui in literatura psihopedagogica

Jocul didactic utilizat in contextul activitatilor prescolare are aceasta particularitate esentiala: el trebuie sa imbine armonios elementul instructiv-educativ si exercitiul cu elementul distractiv. Invatand prin joc, copilul trebuie sa se distreze in acelasi timp. Imbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la aparitia unor stari emotive complexe, care stimuleaza si intensifica procesele de dezvoltare psihica.

Jocul didactic este jocul prin care se realizeaza obiective si sarcini de invatare, folosind un continut accesibil, modalitati atractive si recreative de organizare si desfasurare, precum si materiale didactice interesante.Prin specificul sau, jocul didactic imbina functii si sarcini de invatare cu forma placuta si atractiva a, jocului, cultivand interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de invatamant, in cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate planurile psihicului sau: cognitiv, afectiv si volitional.

Importanta jocului didactic consta in faptul ca el faciliteaza pregatirea copiilor prescolari pentru introducerea lor in activitatea de invatare. In cadrul jocului didactic, copilul invata sa observe, sa compare, sa sustina un dialog s.a.Jocurile didactice solicita intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini .in mod individual. Astfel, unele jocuri le cer sa deosebeasca obiectele mari de cele mici, pe cele lungi de cele scurte, sa compare lucrurile dupa diferite criterii (ce se potriveste), sa faca clasificari ale obiectelor dupa anotimp, sau ale animalelor dupa modul si locul unde traiesc. Ei fac unele generalizari folosindu-se dupa loto-urile cu animale, cu fructe.

In literatura de specialitate, jocul didactic este desemnat cel mai eficient mijloc de instruire si educare, fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunostinte, priceperi si deprinderi. El este definit si explicat in moduri foarte diferite fiind si functiile si sensurile ce i se atribuie. Asa cum il defineste J. Huizuga in"Homo ludeus","jocul este o actiune specifica, incarcata de sensuri si tensiuni, intotdeauna desfasurata dupa reguli acceptate de bunavoie si in afara sferei utilitatii materiale, insotita de simtaminte de invatare si de incordare, de voiosie si de destindere".

In literatura psihologica si pedagogica se poarta in jurul jocului numeroase dispute. O dovada in acest sens o constituie aparitia numeroaselor teorii care incearca o explicare cat mai adecvata a jocului si a functiilor sale, pe de o parte, iar pe de alta parte sunt evidente incercarile de explicare a comportamentului ludic si a continuitatii sale cu comportamentul de tip general ce ii sunt specifice omului indiferent de varsta. In acelasi timp, insasi explicarea jocului este raportata la modul de viata social profesionala a omului, la formarea si evolutia proceselor psihice, a personalitatii in general.

Din perspectiva psihologica jocul are dubla semnificatie: pe de o parte el este cadrul in care se manifesta, se exteriorizeaza intreaga viata psihica a copilului; in joc copilul exprima cunostintele, emotiile, satisfacandu-si dorintele si eliberandu-se, descarcandu-se tensional. Pe alta parte, jocul constituie principalul instrument de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice ale copilului, nici una dintre functiile si insusirile lui psihice neputand fi concepute si imaginate in afara jocului.