Concesionarea

Trimis la data: 2011-12-30 Materia: Drept Nivel: Liceu Pagini: 13 Nota: / 10 Downloads: 5504
Autor: Briana Dimensiune: 29kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Ideea concesionării unui bun public a fost prezentă încă din dreptul roman, însă fundamentele instituţiei concesionării pentru bunurile private se regăsesc abia în Evul Mediu. După căderea Imperiului Roman, se încetăţeneşte obiceiul de a transforma folosinţa pământului în ceva perpetuu, bazat pe un contract şi în schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea şi folosinţa, iar proprietarul originar putea păstra proprietatea bunului concesionat.

1.Generalitati privind gestionarea serviciilor publice

Ideea concesionarii unui bun public a fost prezenta înca din dreptul
roman, însa fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile
private se regasesc abia în Evul Mediu. Dupa caderea Imperiului Roman,
se încetateneste obiceiul de a transforma folosinta pamântului în ceva
perpetuu, bazat pe un contract si în schimbul unei rente,
concesionarul avea doar posesiunea si folosinta, iar proprietarul
originar putea pastra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor
pamânturi guvernau concomitent doua drepturi perpetue ,si anume,
dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, si
dreptul concesionarului, care avea domeniul util.

Cu timpul, dreptul concesionarului capata forta, pe când cel al
seniorului devine tot mai simbolic, începând sa fie uitat. Asa se
explica de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei,
treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redeventa pe care trebuia
sa o plateasca seniorului este o sarcina apasatoare si cei care
primeau redeventa încep sa fie priviti ca niste paraziti sociali. În
Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursa de
venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice si modalitate de
rasplatire a loialitatii.

Concesionarea s-a extins astazi, nu se mai concesioneaza doar
pamânturi, ci si alte bunuri, inclusiv servicii, care apartin fie
statului, fie unitatilor administrativ-teritoriale ori institutiilor
publice.

Serviciile publice ocupa un rol important în viata unei comunitati, de
aceea se urmareste o cât mai buna administrare si valorificare a
acestora.

Exista mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de catre
o persoana publica ( stat, comunitati locale, institutii), fie de
catre o persoana privata ( fizica sau juridica). Persoana publica
poate gestiona un serviciu public fie în regie proprie, fie printr-o
institutie specializata, iar persoanele private pot gestiona un
serviciu public în mai multe moduri :în baza unui contract
admnistrativ, in baza unui contract de locatie, prin delegare data de
autoritatea administratiei publice locale, prin concesionare. Trebuie
facuta distinctia între arendarea serviciilor publice, recunoscuta în
legislatia altor state, dar interzisa în România.

Autoritatile publice au dreptul de a încredinta gestiunea serviciilor
publice intuitu personae, indifferent daca agentul este public sau
privat. Desigur , nominalizarea prestatorului de servicii se face
potrivit unei proceduri, de exemplu licitatia. Transparenta acestei
proceduri este un aspect necesar în ceea ce priveste încredintarea
spre gestionare a unui serviciu public, întrucât publicitatea aduce în
concurenta mai multi agenti economici candidati , urmând sa fie ales
cel mai bun candidat.

Literatura de specialitate a retinut asadar mai multe modalitati de
gestiune a serviciilor publice, cum ar fi asocierea în participatie
(art.251 din Codul Comercial ),regia proprie ( este gestionat direct
de catre autoritatea publica care l-a înfiintat), franciza, locatie de
gestiune, gestiune delegata unilateral.

Ne intereseaza în mod deosebit concesionarea, întrucât este cea mai
uzuala modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizata
actualmente în tara noastra.

2. Sediul materiei concesiunii

Reglementarea concesiunii este o chestiune pe care autoritatile
publice au privit-o cu mare seriozitate, datorita importantei
institutiei si datorita consecintelor pe care le are aceasta
operatiune juridica în viata comunitatilor locale.

Doctrina româneasca , în special de dupa 1866 , manifesta rezerve în
ceea ce priveste aceasta institutie, lucru reflectat în faptul ca
lipsesc reglementari în materie atât în Codul Civil, în Codul
Comercial.

În perioada interbelica, sediul principal al materiei concesionarii
l-a constituit Legea pentru organizarea si administrarea pe baze
comerciale a întreprinderilor si avutiilor publice, precum si Legea
contabilitatii publice. Potrivit primului act normativ,articolul 1,
toate întreprinderile , institutiile, exploatarile si asezamintele
publice (sau serviciile din care sunt compuse) care nu au atributii
exclusiv administrative,

precum si toate bunurile si drepturile care
fac parte din domeniul public sau privat al statului , unitaatilor
administrative-teritoriale sau din domeniul oricaror altor institutii
de utilitate publica, aflate sub controlul acestora, se vor organiza
în una din urmatoarele forme : arendare sau închiriere; concesiune;
regie publica sau regie mixta; regie comerciala; regie cooperativa; o
combinatie între aceste sisteme.

Conform aceleiasi legi, durata concesiunii pentru bunurile domeniului
public nu putea fi mai mare de 30 de ani, iar pentru bunurile
apartinând domeniului privat al statului, unitatilor
administrativ-teritoriale sau institutiilor aflate sub controlul
acestora, durata concesiunii era de 50 de ani ( art.25, lit.c).

În prezent, exista o serie de dispozitii legale privitoare la
concesionarea bunurilor sau a serviciilor publice, în Constitutie, dar
si într-o serie de legi, cele mai multe anterioare legii fundamentale,
cum ar fi Legea nr. 15 din 1990, privind reorganizarea unitatilor
economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, Legea nr.
18/1991, privind fondul funciar, cu modificarile ulterioare, Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri
pentru realizarea locuintelor, Legea nr.35 / 1991 privind regimul
investitiilor straine , la care se adauga o serie de hotarâri ale
Guvernului, dintre care retinem H.G. nr.1228 / 1990 pentru aprobarea
Metodologiei concesionarii, închirierii si locatiei de gestiune.
Importante dispozitii cu privire la concesiune sunt cuprinse în Legea
petrolului nr.134 / 1995, care devine un fel de drept comun în materie
de concesionare a bunurilor proprietate publica, desi legea în speta
se refera la terenurile proprietate publica care contin resurse
petroliere.

În prezent, Legea nr. 219 / 1998 reglementeaza regimul jurudic al
concesionarii, alaturi de Regulamentul privind organizarea
licitatiilor pentru achizitii publice de bunuri si servicii (
Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998).

3. Definirea concesiunii

Institutia concesiunii este complexa are multiple implicatii, atât în
plan politico-statal, cât si social.

Natura sa juridica nu este usor de conturat, fiind definita drept o
ocupare temporara a domeniului public, deci este o operatiune de
înstrainare, caracterizata prin faptul ca era revocabila ,
rascumparabila si nu era perpetua.

Pierre Delvolve defineste concesiunea ca fiind " o conventie prin care
o persoana publica însarcineaza cu prestarea unui serviciu public o
întreprindere privata care asigura finantarea lucrarilor, exploatarea
lor si care este remunerata din redeventele percepute de la usageri."

Gilles Lebreton considera concesiunea serviciului public un act
administrative prin acre o persoana publica, numita concedent
încredinteaza unei persoana privata, numita concesionar , gestiunea
serviciului public pe riscul sau , recunoscându-i dreptul de a percepe
redeventa de la beneficiarii serviciului.

În doctrina româneasca actuala , Antonie Iorgovan arata ca prin
contractul de concesiune , o parte - cedentul - transmite altei parti
- concesionarul - spre administrare rentabila , pe un termen
determinat, în schimbul unei redevente, o activitate economica , un
serviciu public, o subunitate productiva sau un teren proprietate de
stat.

Concesionarea serviciilor publice reprezinta un mod prin care
administratia armonizeaza interesul general al comunitatii locale cu
interesul particular al operatorului serviciului public, persoana
privata, în speta.

Legea 219/1998 a concesiunii contureaza conceptual de concesiune
stipulând ca operatiunea de concesionare se face în baza unui contract
prin care o persoana, numita concedent, transmite pentru o perioada
determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita
concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul
si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui
serviciu public, în schimbul unei

Stiri
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.