Consimtamantul

Consimtamantul
Condiţiile de validitate ale consimţământului sunt următoarele:
•să provină de la o persoană cu discernământ;
•să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice. Această condiţie nu este îndeplinită atunci când:
-manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă;
-manifestarea de voinţă a fost făcută din prietenie, curtoazie sau pură complezenţă;
-manifestarea de voinţă a fost făcută cu o rezervă mintală, cunoscută de destinatarul acesteia;
-manifestarea de voinţă a fost făcută sub o condiţie pur protestativă din partea celui care se obligă;
-manifestarea de voinţă este foarte vagă;
-manifestarea de voinţă în cazul simulaţiei.

Consimtamantul
•Să fie exteriorizat, adică manifestat în exterior. Modalităţi de exteriorizare a consimţământului pot fi: în scris, verbal, prin gesturi, prin fapte concludente. Exteriorizarea consimţământului poate fi făcută în forma expresă sau în mod tacit, implicit. În cazul contractelor solemne ori reale, consimţământul trebuie exprimat în formele prevăzute de lege, respectiv consimţământul exteriorizat trebuie însoţit de remiterea lucrului.
•Să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ (eroare, dol, violenţă, leziune).
Viciile de consimţământ

Consimtamantul
a) EROAREA constă în credinţa greşită în care se poate găsi una din părţile contractante în legătură cu contractul încheiat sau în falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui contract.
Eroarea viciu de consimţământ nu împiedică formarea consimţământului deci naşterea contractului dar alterează voinţa părţii ce a căzut în eroare, se viciază consimţământul.
Eroarea viciu de consimţământ atrage nulitatea relativă a contractului.
Eroarea este viciu de consimţământ când este fie cu privire la substanţa lucrului fie cu privire la identitatea persoanei cu care se contractează, dacă este vorba de un contract intuitu personae (art. 954 c. civil).

Pentru a putea obţine nulitatea relativă a contractului trebuie să fie dovedite următoarele:
-elementul asupra căruia a purtat eroarea a fost determinat la încheierea contractului;
-în cazul contractului cu titlu oneros, cealaltă parte să fi ştiut ori să fi trebuit să ştie că faptul asupra căruia există eroarea a constituit elementul hotărâtor, determinant la încheierea contractului1.

În concluzie, eroarea nu trebuie să fie comună ambelor părţi, ci numai uneia dintre ele, dar să fi fost cunoscut ori să fi trebuit a fi cunoscutceleilalte părţi că cocontractantul său atribuie o importanţă esenţială existenţei sau neexistenţei faptului asupra căruia există eroarea. Aprecierea elementului determinant la încheierea contractului asupra căruia a existat eroarea se face după un criteriu subiectiv, de la caz la caz. Dar, în literatura juridică s-a propus şi ca această apreciere să se facă după opinia generală şi obiceiurile existente, deci nu după mentalitatea subiectivă a părţilor, ci după mentalitatea comună, după opinia comună,adică un criteriu obiectiv.