Coridoare PAN

In urma primei Conferinte de Transport Pan-European (Praga, 1991) s-a ajuns la concluzia ca in rezolvarea problemelor de transport accentul trebuie pus pe o abordare avand ca centrala ideea de coridor. In cadrul celei de-a doua conferinte (Creta, 1994) s-au definit noua coridoare de transport - asa numitele Coridoarele Helsinki sau Coridoare Pan-Europene.

Acestea au fost recunoscute ca principalele artere de transport din Europa de Est, si s-a subinteles faptul ca investitiile in infrastructura de transport trebuie realizate prioritar de-a lungul acestor coridoare.
Ca urmare a lobby-ului facut de tarile balcanice pentru o conexiune mai buna intre Europa de Vest si Balcani, la a treia conferinta (Helsinki, 1997) a fost adaugat un al zecelea coridor retelei, marind conectivitatea zonei balcanice.

De asemenea, la a treia conferinta au fost definite patru Zone de Transport Pan-European ce acopera bazine maritime: zona Marii Negre, zona Barents - Euro Arctica, Marile Adriatica / Ionica si zona Mediterana.
Rolul celor zece coridoare este de a crea legaturi intre Europa de Vest si Europa de Est, cat si intre statele din Europa de Est. Fiecare coridor are o componenta rutiera si una feroviara, cu exceptia Coridorului VII, care este reprezentat de segmentul de Dunare in aval de Viena.