Criminologia si domeniul sau de studiu

Aristotel - ca sa ne oprim la un singur exemplu - formuleaza o veritabila teorie a crimei, considerand ca aceasta se va comite atunci cand faptuitorul, cantarind intre placere si durere, o va alege pe prima ori de cate ori nu va risca sa fie pedepsit sau pedeapsa va fi inferioara avantajelor (placerilor) pe care crima le aduce.

Desi Lombroso este considerat "parintele criminologiei moderne", unele opinii mai recente, situeaza aparitia acestei stiinte un secol mai devreme, un rol determinant avandu-1 iluminismul reprezentat de Voltaire, Montesquieu, Helvetius, Rousseau, Diderot, Kant, Ferguson, Smith, Hume.

Sub influenta iluministilor apar in a doua parte a secolului al XVIII-lea, lucrari ce vor juca un rol hotaritor in evolutia stiintelor penale. La loc de frunte se situeaza monografiile lui Cesare Bonesana Beccaria si Jeremy Bentham. Ideile lui Beccaria - expuse in monografia Dei delitti e dele pene, aparuta in 1764 - au revolutionat gandirea juridica, deschizand noi orizonturi in problematica crimei si a justitiei penale.

Considerata ca un veritabil monument al filosofiei juridice, opera lui Beccaria anticipeaza cuceririle dreptului penal modem, punand pe primul plan umanismul si ratiunea, pledand pentru ridicarea omului impotriva violentei si a sistemului inchizitorial, subliniind importanta deosebita a prevenirii delictelor.

Audienta lui Beccaria a fost imensa, arata J. Dupreel, cand, in 764, a scris ca cel condamnat ramane o fiinta umana ca si judecatorii sai, ca pedeapsa menita sa conduca condamnatul pe o cale onesta, trebuie raportata la vinovatia acestuia. Asemenea idei, ca si cele referitoare la interesul general, ca fundament al dreptului de a pedepsi, la considerarea infractiunii prin prisma daunelor cauzate societatii raman definitiv castigate dreptului penal, constituind totodata, punctul de plecare al unora dintre cele mai importante capitole ale criminologiei.

La randul sau Jeremy Bentham in lucrarile sale An Introduction to the Principles of Morals and Legislation (1780) si Panopticon: or The Inspection House (1787) dezvolta principiul utilitarismului, pledeaza pentru o umanizare a sistemului penal in ansamblul sau ca si pentru o ampla reforma a modului de executare a pedepselor.

Asocierea, tot mai frecventa in ultimii ani, intre Beccaria si Bentham si originile criminologiei apartine, nu intamplator, curentului neoclasic, desi trebuie mentionat ca si reprezentantii altor orientari subliniaza influenta pe care acestia au avut-o asupra aparitiei criminologiei.

Noua viziune asupra originii criminologiei considera astfel ca Beccaria si Bentham nu sunt numai ilustrii reprezentanti ai scolii clasice de drept penal, dar si intemeietorii "criminologiei clasice".

Aceasta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologie asupra faptei comise;
- considerarea liberului arbitru ca fundament al oricarei actiuni umane;
- proportionalizarea pedepsei in raport cu gravitatea faptei.

Alti autori sunt insa ceva mai rezervati si considera ca este vorba de o criminologie inca "intuitiva", dar care apare cu un secol inainte de Lombroso. Pe drumul deschis de Beccaria si Bentham, stimulata de climatul de efervescenta intelectuala ce caracterizeaza perioada istorica urmatoare si indeosebi de curentul pozitivist, filosofia penala isi regandeste postulatele, abandonand treptat conceptiile cu privire la liberul arbitru, la responsabilitatea morala, la uniformitatea sanctiunilor, in favoarea determinismului, a individualizarii, a cauzalitatii.

Au existat insa si alti factori care au stimulat studiile cu privire la criminalitate. Se acumuleaza astfel, in acea perioada, un volum important de date statistice. Cercetarile cu privire la starea si dinamica fenomenului criminalitatii, la evolutia acestuia in diferite zone geografice, relevarea anumitor regularitati, a unor corelatii cu anumiti indicatori socio-culturali, ce au loc in perioada respectiva mai ales in Belgia si Franta, influenteaza fara indoiala cristalizarea acestui nou domeniu de cercetare.


Se subliniaza, de asemenea, tot ca un factor ce a favorizat cercetarea criminologica, existenta in unele tari a unui cadru institutional organizat de felul clinicii de psihiatrie, care a oferit oamenilor de stiinta posibilitatea sa efectueze unele experimente si sa verifice unele ipoteze. In acest sens, se considera ca stiinta criminologiei a profitat foarte mult de pe urma psihiatriei, nu numai in directia preluarii unor notiuni, categorii si modele de analiza cauzala, dar si a folosirii institutiilor de psihiatrie ca laborator de experimentare.

Acelasi rol de laborator experimental 1-a jucat si penitenciarul, unde s-au efectuat unele observatii pe termen lung asupra detinutilor. Acestia erau examinati clinic, masurati antropometric, fotografiati, catalogati, tragandu-se unele concluzii cu privire la rata recidivei, la carierele criminale etc.

In acest context prielnic, cercetarile cu privire la crima, criminal si criminalitate capata un caracter constant, prefigurand o noua disciplina stiintifica. Este momentul aparitiei "criminologiei pozitiviste" ai carei reprezentanti au fost italienii Cesare Lombroso, Enrico Ferri si Raffaele Garofalo, precum si belgianul Adolphe Jacques Quatelet, francezul Andre'-Michel Guerry si englezul Henry Mayhew.

Despre contributia acestora la formarea criminologiei modeme ne ocupam in partea a Il-a a cursului. Aratam aici ca, spre deosebire de "criminologia clasica", criminologia pozitivista se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologie asupra faptuitorului;
- determinismul ca fundament al actiunii umane;
- proportionalizarea pedepsei in raport cu periculozitatea faptuitorului.