Criza orientala si spatiul romanesc

Primele decenii ale secolului al XIX-lea s-au caracterizat printr-un context extern complicat, marcat de adancirea crizei orientale, de care Tara Romaneasca si Moldova au fost nevoite sa tina seama.Dupa revenirea la domniile pamantene in Principate, in anul 1822, Rusia s-a implicat din nou in problemele acestora. In anul 1826, Rusia a impus Imperiului Otoman incheierea unei conventii, la Akkerman (Cetatea Alba), act aditional tratatului de pace de la Bucuresti, din anul 1812, pentru a ingradi posibilitatea sultanului de a se amesteca in Principate. Nerespectarea Conventiei de la Akkerman de catre otomani a dat posibilitatea Rusiei sa desfasoare un nou razboi impotriva turcilor (1828 - 1829).

Acesta a inceput cu ocuparea Principatelor si, chiar daca razboiul s-a incheiat cu victoria Rusiei, Moldova si Tara Romaneasca s-au aflat sub ocupatia trupelor tariste pana in anul 1834. La incheierea razboiului, statutul international al Principatelor s-a schimbat. Acestea ramaneau sub suzeranitatea Portii, dar intrau sub protectoratul Rusiei. Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) continea si un Act separat cu privire la Printipaturile Moldova si Valahia.

Transformarea problemei romanesti in problema europeana. Generatia care a pregatit Revolutia de la 1848 a urmarit inlaturarea regimului impus Principatelor de marile puteri, realizarea unirii si obtinerea independentei.Marile puteri conservatoare vecine Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus si Imperiul Otoman s-au implicat in infrangerea revolutiei din Tarile Romane.

In aprilie 1849, Rusia si Imperiul Otoman au incheiat Conventia de la Balta-Liman, prin care se restrangea autonomia Principatelor. Dupa anul 1848, fostii participanti la evenimentele revolutionare au popularizat cauza romaneasca in Occident. Declansarea Razboiului Crimeei, in anul 1853, si ocuparea militara a Principatelor de catre trupele ruse, apoi de cele otomane si austriece, a determinat abordarea problemei romanesti la Congresul de pace de la Paris (1856).

Unirea Principatelor a deschis ulterior procesul constituirii si consolidarii statului roman modern.Necesitatea obtinerii independentei Romaniei a fost discutata, in anul 1873, de principele Carol I (1866-1914), in cadrul unei sedinte a Consiliului de Ministri. Declansarea unui nou razboi ruso-otoman, in 1877, a creat cadrul favorabil proclamarii acesteia.

Rusia nu a acceptat, la inceput, ca Romania sa participe la razboiul antiotoman, fapt mentionat in intalnirea dintre tarul Alexandru al II-lea si cancelarul Gorceakov cu o delegatie romana din care au facut parte prim-ministrul Ion C. Bratianu si ministrul de Externe, Mihail Kogalniceanu. Totusi, Rusia a fost interesata sa semneze o conventie de reglementare a trecerii trupelor pe teritoriul romanesc, in drumul lor spre Balcani (4 aprilie 1877).