Cum am descoperit jurnalismul - De ce mi-am ales un drum de jurnalist

Trimis la data: 2010-09-03
Materia: Jurnalism
Nivel: Facultate
Pagini: 6
Nota: 9.76 / 10
Downloads: 16
Autor: Claudiu Bleja
Dimensiune: 18kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Eu nu am descoperit inca jurnalismul, ma aflu abia la inceputul unui drum plin de tentatii si neprevazut si a carui destinatie sper sa ma gaseasca in ipostaza unui jurnalist profesionist. O sinteza de creativitate, spontaneitate, spirit de aventura, exces de curiozitate sau talent innascut, toate sunt caracteristicile unui jurnalist adevarat, dar in lipsa acestora, munca si pasiunea compenseaza, te pot propulsa pe culmi la fel de inalte; sa gasesc o conexiune intre vocatie si pregatirea academica este tot ce mi-as dori, fiindca, sa faci ceea ce iti place , iti da puterea de a muta muntii din loc.
De ce vreau sa devin jurnalist? Este o dorinta de a intra intr-o lume a jocului de cuvinte, fiindca la acest lucru ma pricep cel mai bine, dupa cateva tentative nereusite in planul sportiv sau artistic, am decis ca pot face ceva mai mult in domeniul jurnalistic; imi place sa scriu, dar nu as fi niciodata destul de buna pentru o scriitoare de literatura, ci mai degraba pentru a reda realitatea prin lupa luciditatii mele.

Imi amintesc si acum primele mele "opere", aveam vreo 11-12 ani si fantezia unei copile fascinata de lumea basmelor, de desene animate si lumea necuvantatoarelor, de fapt , prima poveste avea ca personaj principal un caine lup, curajos si loial , care s-a sacrificat pentru stapanul sau, orbit de goana dupa o comoara dintr-o insula , despre care se spunea ca nici macar nu ar fi existat vreodata.

Stateam in fotoliul bunicului visand cu ochii deschisi la ziua in care voi intra intr-o redactie de ziar, pe care mi-o imaginam dupa modelul celor din filmele americane : o incapere imensa, cu birouri numeroase, cu oameni energici, un fel de furnicar aflat tot timpul in priza. Primul articol, care nu insemna altceva decat cateva randuri desprinse din nou, din viata celor mai buni prieteni - animalele, a fost publicat intr-o revista pentru prichindei. Cand am cumparat revista , am rasfoit-o cu sufletul la gura sa ajung la mica mea rubrica; pentru mine era ceva imens, sa-mi vad numele tiparit sub un textulet.

L-am citit in repetate randuri, la inceput in graba, apoi pe indelete, ca si cand imi admiram opera. Evident , acum privesc in urma si nu-mi pot abtine un zambet in coltul gurii cand imi dau seama cat de naiv sunau toate povestile mele, chiar si cateva poezioare ritmate pe care le scriam frumos, cu litere caligrafice, asa cum invatam la scoala, in caietul "Comoara mea". Mai tarziu, i-am propus aceleiasi reviste sa creeze un mic loc pentru o rubrica care sa-mi apartina, evident, ideea mea era mult prea pretentioasa , si mi-a fost respinsa in cea mai dragalasa si politicoasa maniera pe care putea sa o intelegea un copil.

A fost primul esec pe care l-am suferit, putina dezamagire si cateva lacrimi, peste care am reusit sa trec mai repede decat m-as fi asteptat. Idealismul si vehementa varstei m-au facut sa scriu in continuare, in loc sa ma joc de-a v-ati ascunseala , ramaneam in casa cateva ore sa-mi inchipui povesti hazlii, pe care apoi sa le citesc prietenilor mei.

Au trecut ani buni pana sa ajung intr-o redactie adevarata asa cum o visam cand eram micuta, eram in liceu si intr-o zi , diriga ne-a anuntat de sosirea unei jurnaliste, o fosta eleva a liceului, care avea de gand sa ne dezvaluie cateva momente din viata ei in presa scrisa. M-am dus la intrunire cu teama in suflet, cu emotie, inghitind cu noduri sandvisul din pauza mare, asteptand cu sufletul la gura aparitia ei. As fi pariat ca era o femeie impunatoare, volubila, indrazneata sau chiar tupeista, asa cum tot auzeam ca trebuie sa fie cineva pentru a reusi in jurnalism, iar mie imi era teama de un esec fiindca nu ma vedeam in stare sa dau din coate pentru a-mi face loc prin multime.

Dar mare mi-a fost mirarea cand a aparut in clasa o fata, careia nu i-as fi dat mai mult de 18 ani, era micuta, firava, cu parul tuns scurt, baieteste, cu ochii mari scormonitori si purtand haine largi, lalai ca ale pustoaicelor ce se fataie prin fata scarilor de la TNB , lovite de cultul personalitatii. Avea multe bratari colorate, al caror clinchet rasuna la fiecare gest, in toata clasa acoperind parca zumzaitul enervant al celor peste 30 de elevi.

S-a proptit in fata catedrei cu o dezinvoltura de invidiat, suradea usor si parca ne examina pe toti cu ochii ei azurii; cand a inceput sa vorbeasca, s-a lasat o liniste peste clasa si toti eram numai ochi si urechi la ce avea de spus acea fiinta micuta. O voce tulburatoare vibra in intreaga sala. Ne-a vorbit despre primii pasi in jurnalism, despre revista liceului , care i-a folosit ca o pista de lansare, despre cum s-a dus la un interviu pentru un post de ziarist la un ziar destul de cunoscut in Romania si a trebuit sa infrunte prezentele impasibile a doi dintre cei mai celebri jurnalisti de la noi.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.