Cuplul - Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

O perspectivă tradiţionalistă şi conservatoare asupra iubirii oferă Mihail Sadoveanu prin romanul „Baltagul”. Vitoria Lipan, personaj tipic pt societatea arhaic-tradiţională, îşi trăieşte iubirea puternică faţă de soţul ei în conformitate cu normele unei societăţi patriarhale. Iubirea sa e fundamentată pe principiul devotamentului şi al datoriei, fapt care o determină să caute dreptatea cu orice preţ, pentru a asigura liniştea veşnică a celui iubit.
Un caz interesant îl reprezintă cel al iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela din romanul lui C. Petrescu, „Ultima noapte...”. Aici, iubirea, surprinsă din perspectiva subiectivă a personajului-narator se situează sub semnul orgoliul şi al frustrării.

Personajul-narator este tipul intelectualului lucid, care caută experienţe fundamentale şi aspiră la dimensiunea absolutului în iubire. Evoluţia iubirii din acest roman se face cunoscută doar prin reflectarea ei subiectivă în ochii lui Şt. Gheorghidiu, eroul-narator. Astfel, perspectiva narativă este unică, eroul-narator relatând la persoana I experienţele pe care viaţa i le prilejuieşte: experienţa iubirii şi experienţa războiului.
Subiectul romanului să impresia unui epic lpsit de densitate. Evenimentele exterioare sunt relativ puţine deoarece predomină analiza şi interpretarea lor. Capitolul I, „La Piatra Craiului, în munte”, are valoare de expoziţiune pentru că trasează cadrul spaţio-temporal al evenimentelor şi prezintă protagonistul cu modul său de a înţelege iubirea ca pe un sentiment absolut. Ştefan Gheorghidiu se află concentrat pe front şi asistă la o discuţie despre dragoste care-i declanşează rememorarea iubirii lui eşuate. Se evidenţiază unghiul absolutizant din care priveşte iubirea, considerând-o „un proces de autosugestie”, „o relaţie în care îndrăgostiţii au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt.”

Textul narativ este structurat în două părţi precizate în titlu, care indică temele romanului şi cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist: dragostea şi războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eşuate (dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela), partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie a autorului („Toate întâmplările din volumul doi le-am trăit aievea, alături de regimentul meu”), articole şi documente din epocă, ceea ce conferă autenticitate.

Ştefan Gheorghidiu este un strălucit student la Filozofie, lipsit de mijloace materiale deosebite, deoarece tatăl său îşi risipise averea în iniţiative culturale perdante. În facultate o cunoaşte pe Ela, de care se îndrăgosteşte..

Intriga este marcată în prima frază a capitolului al doilea, „Diagonalele unui testament”, „Eram însurat de doi ani şi jumătate...”. Aici se deschide retrospectiva iubirii, Gheorghidiu, student la Filozofie, s-a căsătorit cu Elsa, o frumoasă studentă la Litere, orfană, aflată în grija unei mătuşi. Iubirea lui se naşte ca un amestec de vanitate şi duioşie: „iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie; iubeşti pt că ştii că asta o face fericită.” Recunoaşte, mai apoi, că e vorba şi de orgoliu: „...începusem totuşi să fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri...”. Căsătoria le aduce un trai modest, dar armonios până când o moştenire lăsată de unchiul avar, Tache Gheorghidiu, tulbură apele familiei. Implicarea Elei în discuţiile despre bani i se pare lui Gheorghidiu nepotrivită; „...aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra acestor discuţii vulgare...”. Ela se prinde tot mai mult în mondenităţi, ceea ce atrage criza cuplului. Totul culminează cu o excursie la Odobeşti de Sfinţii Constantin şi Elena; când ea acordă atenţie specială unui anume domn G pe care Gheoerghidiu îl bănuieşte că i-a devenit amant.

Concentrat pe front, în preajma intrării României în război, Şt. Ghe. trăieşte frământat de gelozie, convins că Ela îl înşală cu G. Discuţia de la popotă se desfăşoară în timpul în care Şt. Ghe. încearcă să obţină o permisie, pentru a o vizita pe Ela. Ea îl chema insistent pentru a-l convinge să treacă o sumă de bani pe numele ei spre a se asigura în cazul morţii soţului pe front. Deşi România nu intrase în război şi Şt Ghe. era convins că ţara va rămâne în neutralitate, Ela se temea de posibilitatea de a rămâne văduvă săracă. Obţinând cu greu permisia, Şt. Ghe. trăieşte alături de Ela ultima noapte de dragoste. Aflând ce doreşte soţia sa, este convins că aceasta plănuieşte un divorţ şi o căsătorie cu G, convingere pe care i-o întăreşte întâlnirea întâmplătoare cu acesta pe stradă.

Intrarea României în război şi participarea efectivă a lui Şt. Ghe. la acesta, în calitate de combatant, îl îndepărtează de problemele personale. Experienţa războiului îi prilejuieşte descoperirea sentimentului morţii, a suferinţei aproapelui său. Rănit, revine la Bucureşti cu sentimentul eliberării de trecut spre care priveşte indiferent, hotărât să se despartă de Ela: „...i-am spus că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ, la cărţi; de la lucruri personale, la amintiri; adică tot trecutul...”.

Faptul că experienţa iubirii este văzută doar din perspectiva subiectivă a lui Ghe. îi conferă acesteia o aură de mister. Deşi persj-narator este un analist lucid al stărilor sale interioare şi al evenimentelor exterioare, el nu poate să se elibereze de subiectivitate, pe care sentimentul geloziei şi orgoliul masculin i-o accentuează. Chiar dacă este convins că Ela îl înşală, nu are dovezi în acest sens. Tortura interioară este astfel mai acerbă, căci e alimentată de sentimentul nesiguranţei.