Cuvant - Tudor Arghezi

Cuvânt

de Tudor Arghezi

-comentariu-

,,Cuvânt"- adresat cititorului, poate constitui o punte între sctiitor
si cititor pentru a face sa vibreze la fel, în acelasi ton, doua
fiinte, cu aceeasi rezonanta. Cuvintele au o putere magica.

Însirate una lânga alta, ele pot creea valori artistice, opere de
pret, pentru mintea si inima cititorului. Cuvântul Arghezian, asezat
la începutul volumului ,,Carticica de seara", publicat în 1935, poate
fi considerat ca o prefata politica, ca o confesiune în legatura cu
intentiile poetului în volumul amintit. Doreste sa se deulantuie
oameniilor, sa le daruiasca: ,,o carte mica, o carticica", în care sa
încapa tot universul.

Pune în discutie relatia

scriitor-carte-cititor, transformând în miracol lumea, cu tot ce o
definese. Poate evidentia armoniile de clori si toate sunetele lumii.

Fiecare cuvânt din poezia studiata contribuie la stabilirea temei,
intentia autoruli fiind si definirea creatiei artistice, a operei
literare.

Procedeele folosite pentru areflecta esenta cuvântului, ca instrument
pentru a alcatui opere literare, sunt felurite. Semnificativ la T.
Arghezi e faptul ca el se apleaca la detaliile din care-si trage
originea lumea înconjuratoare. Le mareste, le da dimensiuni noi, ca
apoi sa faureasca reprezentari, imagini de o deosebita valoare
artistica. Viata marunta, miniaturala primeste sensuri noi, capabile
de a transmite mesaje artistice.

Poetul se adreseaza direct cititorului, folosind vocativul: ,,Vrui
cititorule sa-ti fac un dar". Recurge la cele mai potrivite cuvinte cu
care sa poata construi, sa poata exprima sentimente si idei purtatoare
de întelepciuni, sa aiba bogatie de sensuri.

Din lumea micilor vietuitoare a ales cele ce i se potrivesc mai bine:

,,Din slove am ales micile

Si din întelesuri furnicile"

Astfel, metafora ,,întelesuri-furnicile" raportat la ,,slove-micile" e
expresia stradaniei autorului de a comunica gânduri, sentimente
cititorului, însufletind natura înconjuratoare. Pentru Arghezi, poezia
e o armonie de sunete interpretate de vietatiile marunte, în loc de
instrumente muzicale:

,,Mi-a trebuit un violoncel

Am ales un brotacel"

Lacusta în loc de harpa, scatiu în loc de cimpoi, pe baza unor
trasaturi comune de sens: sunete, forma fizica, elementele structurale
care le compun.

Pentru a oferi cititorului o carte despre universul marunt, autorul ar
fi vrut sa faca farmece: ,, printr-o ureche de ac, sa strecori pe un
fir de ata:

,, Micsorata, subtiata si nepipaita viata

Pâna-n mâna, cititorule, a dumitale"

Cele trei epitete de lânga substantivul ,,viata" subliniaza ideea de
miniatural.

Dorintele poetului sunt consemnate si în ultimele doua strofe. Creatia
poetica realizeaza o lume imaginara: ,,tandara de curcubeie", ,,scama
de zare" referindu-se la îmbinarea de culori, la infinitul din natura.

În ,,carticica noua", Arghezi ar fi vrut sa puna ,,parfumul umbrei si
cenusa lui". Lumea uneori pare ascunsa, greu de definit ca si
,,nimicul nepipait". Ultimul vers ,,Am rascolit pulberi de fum..."
sublineaza continua stradanie a poetului de a reda prin cuvinte, ceea
ce pare înca ascuns, nedescoperit.

Relatia dintre autor ti cititor e subliniata prin folosirea verbelor
la singular, referindu-se ti la intentia creatoare a poetului: vrui,
sa fac, am ales, am vrut, ar fi vrut etc. Dintre substantivele se
remarca cele diminutivale, ori cele repetate: ,,carticica",
,,brotacel", precum si cuvinte populare: ,,tandara", ,,scama" etc.

Ultimele cuvinte au când sens propriu când sens figurat. Întâlnim
inversiuni, intercalari: ,,farmece as fi vrut sa fac". Numarul
versurilor difera în fiecare strofa. Ultimul vers apare rolat. Masura
e inegala, predomina rima împerecheata, apar si versuri libere.