Danila Prepeleac

Aşa cum în „Amintiri din copilărie” nimbul de basm aureolează oamenii şi faptele, tot astfel, în poveşti şi povestiri eroii, chiar înzestraţi cu puteri magice, par ţărani moldoveni travestiţi. Fără excepţie, toate operele sale capătă contururi social-ţărăneşti, etnice şi naţionale pregnante.

Ele însumează armonios şi sintetic, elemente de umanism popular, urme ale mentalităţii satului arhaic românesc. În ciuda aparenţelor, Creangă nu este un satiric, pentru că nu cenzurează comportamentul eroilor săi şi nici nu pedepseşte, ci doar se amuză, moralizând subtil.

„Poveştile” sunt adevărate nuvele sau naraţiuni fabuloase, dezvoltări ale unor observaţii milenare. În „Soacra cu trei nurori” dăm de veşnicul conflict dintre noră şi soacră. „Capra cu trei iezi” este ilustrarea iubirii de mamă. „Punguţa cu doi bani” dă satisfacţie moşilor care nu trăiesc bine cu baba. „Povestea porcului” arată că pentru o mamă, cel mai pocit prunc e Făt-Frumos. „Povestea lui Harap Alb” e un mod de a dovedi că omul de soi bun se vădeşte sub orice strai şi la ore vârstă.

Basmele lui Creangă sunt plasate, din punct de vedere cronologic, între anii de ucenicie marcaţi de scrierile cu caracter didactic incluse în manualele şcolare şi opera de maturitate, reprezentată de „Amintiri din copilărie”.
Prin cele 11 naraţiuni publicate în intervalul 1875-1879 în „Convorbiri Literare”, Ion Creangă aduce o notă nouă, cu totul originală în ceea ce priveşte modul de tratare a substanţei fabuloase a basmului popular.

Cea dintâi monografie a operei scriitorului român, datorată francezului Jean Boutiere, propune împărţirea basmelor după următoarele teme:
Fabule animale:Punguţa cu doi bani;Capra cu trei iezi
Ciclu Păcală:Prostia omenească;Dănilă Prepeleac;
Poveşti fantastice:Soacra cu trei nurori;Fata babei şi fata moşneagului;
Făt-Frumos, fiul iepei;Povestea porcului;Povestea lui Harap-Alb;
Poveşti religioase:Stan Păţitul;Ivan Turbincă;

Criticul George Munteanu este de părere că poveştile humuleşteanului reprezintă locul de manifestare a spiritului popular în literatura cultă Creangă-exponent al poporului său, înţelege „să sintetizeze fără a altera … ceea ce i s-a părut întru totul esenţial şi autentic în tradiţia creatoare orală”. (George Munteanu)
Basmul „Dănilă Prepeleac” a apărut la 1 martie 1876 în revista „Convorbiri Literare”.

După opinia lui George Călinescu, basmul „dovedeşte că prostul are noroc”, iar George Munteanu îl consideră „o foarte meşteşugită demonstraţie că nu numai păţitu-i priceput”.Titlul este chiar numele eroului urmat de porecla dată de săteni, Prepeleac. Prepeleacul este un par „înfipt în pământ cu crăcane scurte pe care se pun oalele la uscat”. (C. Ţoiu, „Prepeleac”) Porecla sugera sărăcia ţăranului, nepriceperea şi credulitatea sa.

Profund originală se dovedeşte arta naraţiunii care se dezvăluie în modul inedit de tratare a unor elemente de sursă folclorică.
Începutul basmului ne introduce în atmosfera satului arhaic, într-un vag temporal: „odată, într-un sat”. Ca în basmele populare, se întâlnesc opoziţii între personaje: un frate bogat, altul sărac.

Amândoi erau însuraţi: cel bogat avea o nevastă „pestriţă la maţe şi zgârcită”, iar cel sărac – o femeie „muncitoare şi bună la inimă”. Conform mentalităţii populare, sărăciei îi corespunde omenia, dar şi nenorocul, pentru că „de multe ori fugea el [Dănilă] de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi”. Dănilă avea însă o pereche de boi frumoşi, iar la sfatul fratelui său care se săturase sa-i împrumute mereu carul, pleacă la târg sa-i vândă. Pe banii câştigaţi şi-ar fi putut cumpăra alţi boi mai mici şi un car.

Dănilă urmează sfatul fără prea mare convingere şi naraţiunea se încheagă în continuare pe trei motive: călătoria, care le înglobează pe celelalte două, trocul şi prostia omenească. Erou schimbă boii pe car, carul pe capră, capra pe gâscă şi aceasta pe o pungă goală. După fiecare schimb dezavantajos, el nu se întoarce acasă, ci îşi continuă drumul la târg, pentru a ilustra parcă deplin acea logică anapoda care stă la baza trocului.

Deşi îi dovedeşte prostia, scriitorul priveşte cu îngăduinţă faptele personajului său.Dănilă se întoarce la fratele mai mare şi îi povesteşte toată întâmplarea. Indignat, acesta îl sancţionează, dar se înduplecă să-i mai dea o dată carul. Însă Dănilă distruge carul, omoară boii, iar fratele îi spune, supărat, că mai bine s-ar fi călugărit, ca să nu mai fie o povară pentru familie.

Această secvenţă face legătura dintre cele două părţi ale basmului.
Partea a doua reprezintă planul fabulos în care eroul pătrunde cu aceiaşi dezinvoltură cu care a făcut şi trocul. Voind să construiască o mănăstire în care să rămână călugăr, eroul îşi atrage împotrivirea dracilor care îl mituiesc să renunţe la această idee, apoi îl supun unor probe în urma cărora el îşi dovedeşte isteţimea: fuga în jurul iazului, alergarea, trânta, chiuitul, aruncarea buzduganului, blestemul.

Aliindu-se cu animalele care suplineau limitele sale umane, Dănilă reuşeşte să-i păcălească pe draci, câştigând banii. În acestă a doua parte, Creangă îşi reabilitează eroul: el pare un prost printre oameni, dar se dovedeşte isteţ printre fiinţele fabuloase malefice.

Elementele stabile, constante din basmul popular se regăsesc şi în această operă a lui Creangă .Astfel, personajele sunt Dănilă şi dracul, ca personaje principale, fratele lui Dănilă, ca personaj secundar. Nu apare Făt-Frumos, funcţiile lui fiind preluate de Dănilă, un erou autohton, un fel de fiu de oameni săraci. Nu apare împăratul, şi nici personajul feminin ca obiect al căutării, eroul fiind deja căsătorit.

Aşadar, statutul personajului principal dă încă de la început o altă finalitate acţiunii.Dănilă ilustrează tema prostiei absolute, „temă copios tratată la multe neamuri ”(Al.Dima).El apare in două ipostaze autentice: prostul şi isteţul, ambele ilustrând in fond lupta cu prostia. Dănilă este în prima parte un exemplar tipic al prostiei omeneşti, în a doua, dimpotrivă, un reprezentant biruitor al isteţimii; in cea dintâi un păcălit ,în cea de a doua un Păcală.

Contrastul este cu atât mai izbitor cu cât prostia i se manifestă faţă de semeni, pe plan uman deci, pe când isteţimea apare acolo unde ne aşteptăm mai puţin, în spaţiul stăpânit de forţele malefice.
Prostia lui este evidenţiată prin schimburile dezavantajoase, care iau o formă regresivă descendentă şi duc la pierderea integrală a obiectului comercializat, vădind o prostie desăvârşită. Aceiaşi prostie este ilustrată şi prin alte două acţiuni: distrugerea carului şi omorârea boilor fratelui, apoi pierderea toporului.

În prima parte, Creangă atenuează prin sclipiri ale conştiinţei prostia eroului său, el recunoscându-şi greşelile, ca prima etapă a îndreptării. La sfârşitul trocurilor păguboase, Dănilă exclamă: „…dintr-o pereche de boi am rămas cu o pungă goală! Parcă dracul mi-a luat minţile!”. După ce povesteşte înciudat fratelui său isprăvile, adaugă: ”Apoi dă, bădiţă, până aici toate au fost cum au fost, dar de acu am prin eu la minte. Numai ce folos: când îi minte, nu-i ce vinde!”, pentru a relua însă seria faptelor nătânge.

Partea a doua a basmului se încadrează în ciclul „omului viteaz”. În cursul celor şase probe, forţa fizică este înlocuită cu isteţimea.
„Prostia şi isteţimea nu sunt pentru mentalitatea populară categorii populare absolut contradictorii, ci extreme ce se ating, putându-se adăposti sub acoperământul aceluiaşi eu sufletesc”, afirmă Al. Dima. Astfel, întreaga poveste poate fi o reprezentare a acestei idei.

Personajul Dănilă Prepeleac poate fi considerat Prâslea ascuns la început, dar evident apoi prin modul în care el reuşeşte. Drumul pe care îl parcurge e unul iniţiatic, dar în măsura în care eroul experimentează, probează prostia pentru a-i cunoaşte consecinţele, după care trece la dovedirea avantajelor isteţimii. Este vorba de iniţierea într-un raţionament sănătos, eliberarea de prostie.
Faptul că eroul este deja căsătorit poate semnifica faptul că rostul omului nu stă doar în a avea o familie, ci în a te pricepe sau întreţine.

Dracii sunt singurele personaje care ţin de sfera fabulosului. Aceştia reprezintă forţa cu care se confruntă Dănilă, însă imaginea lor este una umanizată prin modul de a raţiona, ...