De la citat la grefa textuala

Trimis la data: 2010-03-21
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 5
Nota: 8.17 / 10
Downloads: 0
Autor: Manolescu Miruna
Dimensiune: 17kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Tulburator scenariul orfic subtextual care modeleaza, dincolo parca de constiinta si vointa autorului, definitia pe care Derrida o da, in randurile de mai sus, "diseminarii" ca lege a "operatiei" de producere textuala! Tulburator, pentru ca Derrida evita de obicei, cu prudenta, orice posibila interpretare ontologica sau teologica a pseudoconceptelor cu care opereaza deconstructivismul [2]. Explicitarea imediata a diferentelor ce-l despart de perspectiva ontoteologica nu are insa loc in cazul de fata, ceea ce ne-ar putea incuraja sa sustinem, imprudent, ca arhetipul misterelor orfice e activ in modelarea viziunii deconstructiviste asupra generarii textuale.
Decat ca fragmentul de mai sus l-am extras dintr-un eseu critic inspirat de cartile lui Philippe Sollers (Nombres, in primul rand) si construit, dupa marturia autorului insusi, ca o "tesatura de citate", dintre care numai unele in ghilimele. Citate din Sollers mai ales, dar si din Mallarme, dar si dintr-un stoc cultural mai general, atat de general incat el coincide, la limita, cu limitele limbajului. Iata de ce modelul orfic pe care l-am identificat mai sus ar putea fi cu totul altceva decat un arhetip cu functie configurativa; ar putea fi, spre pilda, un "citat" (direct sau mediat), o reactivare voita a mitului care, integrat texturii, se va autoanula ca reper independent, ca model exterior preexistent textului.

In fata acestor ipoteze de lectura cu indreptatire - pentru moment - egala, sa revenim la fragmentul de la care am plecat, identificand mai intai mecanismul orfic in discutie: "Termenul", "elementul atomic" ce genereaza textul (sau orice alta forma de "limbaj") este echivalent cu "germenele" (samanta, sperma etc.) asadar cu "elementul atomic" al generarii, al zamislirii in ordinea "realului", diseminarea textuala fiind vazuta sub specia germinarii. Ca-n misterele orfice, procesul germinarii anuleaza tocmai statutul de element atomic (a-tomos insemnand, dupa cum se stie, "fara parti", adica "indivizibil") al germenului, care devine activ "divizandu-se" (sa retinem, deocamdata.

Aceasta prima manifestare germinativa a "termenului", trecand peste "grefare" si "proliferare"), care intra asadar in "operatia" producerii textuale autoanihilandu-se. Devenit, la nivel textual, "termen", "germenele" beneficiaza de ambiguitatea semantica a noului sinonim care contine, printre sensurile sale, si pe acela de "sfarsit", "final", "moarte". Germenele textual care e "termenul" releveaza in chiar numele sau felul de a fi al semintei celebrate de orfism, embrion vital continand in sine limita propriei morti, adica "termenul" sau final.

Prin autoanihilarea sacralizata in misterele orfice, prin atingerea termenului final, samanta ("germen", "termen") genereaza din sine si prin sine insasi universul intreg, universul "real" sau cel textual. Producerea textului e asadar un proces de autogenerare, pornind de la celulele germinative textuale care sunt "termenii" si care opereaza prin "diseminare". Mistica orfica a semintei se vede redusa astfel la o mecanica deconstructiva a autogenerarii textuale, in care orice subiect transcendent, orice autor exterior textului a disparut, a devenit o pura "fantoma", o "conventie", un nume a carui identitate se anuleaza prin punere in ghilimele (Derrida nu vorbeste de Platon, Mallarme etc., ci de "Platon", "Mallarme"! s.a.m.d.) lasand liber spatiu de joc singurului element generator activ - termenul diseminat.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.