Democratia

O comunitate este democratica atunci cand recunoaste demnitatea umana si cand respecta dreptul tuturor cetatenilor sai de a-si dezvolta in mod liber personalitatea, creand conditiile sociale necesare intru realizarea acestor scopuri.
Democratia nu este asadar suma unor prevederi si proceduri formale, ea se defineste mai ales prin continuturi, prin conditiile istorice si sociale care stau la baza realizarii celei mai mari masuri de libertate, responsabilitate si dreptate sociala.

Democratia presupune existenta unui consens asupra lucrurilor asupra carora nu se poate ajunge la o intelegere; doar pe baza acestui consens fundamental se poate construi mai apoi viata politica. Astfel, democratia nu poate fi o ordine valorica neutra, ea este o forma politica care vizeaza realizarea unor valori.
Toata puterea trebuie sa se incline in fata demnitatii umane. Puterea trebuie oricum limitata si controlata permanent si trebuie sa se bazeze pe aprobarea celor supusi ei, pentru ca interventiile necontrolate ale statului ar putea leza demnitatea si libertatile individului.

Pentru ca toti - si mai ales puterea statala - trebuie sa serveasca scopului de a asigura si spori posibilitatea si sansele vietii demne si libere pentru toti membrii comunitatii.
Teoria identitatii pleaca de la premisa existentei unei identitati dintre guvernanti si cei guvernati. Ea se sprijina pe postulatul lui Jean-Jacques Rousseau, conform caruia nu vointa majoritatii (volonte de tous), ci vointa generala (volonte generale) trebuie sa devina lege.
Aceasta vointa generala poate fi recunoscuta in mod obiectiv si este unitara - cel putin asa sustine Rousseau.

Momentul definitoriu al teoriei identitatii in ceea ce priveste practica este insa faptul ca identitatea dintre conducatori si cei condusi nu permite existenta unor interese speciale si astfel nici a unor grupari speciale. Principiul reprezentarii era si el contestat: "Vointa poporului" nu putea fi reprezentata. Reprezentantii conceptiei statale anti-pluraliste nu recunosc ca legitimare democratica decat plebiscitele, nerecunoscand prin urmare nici o "putere intermediara" (partide sau asociatii).

Acestea din urma sunt considerate sustinatori ai unor interese speciale (egoiste), a caror activitate distruge identitatea dintre guvernanti si guvernati. Ei doresc sa-si materializeze ideile intr-un sistem de consilieri legati de un mandat imperativ. Prin acest mandat imperativ, delegatii (consilierii) depind direct de dispozitiile si insarcinarile alegatorilor, putand fi astfel oricand dati jos din functie si inlocuiti.