Descentralizarea sistemului de invatamant preuniversitar

O societate democratica presupune apropierea procesului decizional de locul ei de aplicare, cetatenilor trebuind sa li se ofere posibilitatea participarii deciziile care ii afecteaza in mod direct sau indirect. Mai mult decat atat, noile principii si practici ale "guvernantei" [1] impun autoritatilor publice nu numai sa creeze cadrul institutional pentru aceasta participare ci si sa-i informeze, sa-i formeze si sa-i motiveze pe cetateni sa participe la procesul decizional.

Desi descentralizarea a fost pusa in discutie inca din primii ani de dupa 1989, in lipsa unei politici si strategii clare si coerente, masurile luate pana acum au fost partiale si timide, iar procesul a inregistrat multe suisuri si coborasuri. Strategia de descentralizare a invatamantului preuniversitar aprobata prin Memorandum in Sedinta de Guvern din 20 decembrie 2005 este un document care constituie punctul de plecare al acestui "exercitiu"si care defineste, pentru prima data, o optiune clara pentru descentralizarea invatamantului preuniversitar.

Definita generic, descentralizarea se refera la transferul de autoritate decizionala in josul ierarhiei unei organizatii sau in afara acesteia. Astfel inteleasa, descentralizarea are doua mari dimensiuni esentiale [2]: deconcentrarea, care se refera la delegarea autoritatii de decizie dinspre nivelurile centrale spre nivelurile regionale si locale, si descentralizarea propriu zisa ("devolutia") care consta in transferul autoritatii de decizie in afara organizatiei - in speta la autoritatile publice locale reprezentative.

In acest sens, deconcentrarea ar insemna transferul autoritatii decizionale de la M.Ed.C spre inspectorate si unitati scolare, ca niveluri organizationale ale sistemului de invatamant, iar descentralizarea propriu zisa ar insemna transferul autoritatii decizionale la consiliile judetene, locale si catre primari.
Pornind de la aceste definitii, putem constata usor ca nu exista, nicaieri in lume, nici sisteme complet centralizate nici sisteme complet deconcentrate sau complet descentralizate.

Nici in prezent nu putem spune ca sistemul romanesc de invatamant este foarte centralizat, multe decizii financiare fiind descentralizate iar altele deconcentrate. Mai mult, deciziile privind curriculum-ul la decizia scolii sunt atat deconcentrate (scoala decide, cu avizul inspectoratului) cat si descentralizate (parintii si elevii decid - cel putin in teorie - structura etc).