Despre prietenie la Alexandru Paleologu

Dar oare nu ar trebui sa fie prietenia o incununare a tuturor virtutilor, un act de libertate, o intruchipare a dreptatii? Cel putin aceasta este conceptia impusa inca din antichitate mai ales de Aristotel prin eseurile din cartile a VIII-a si a IX-a din Etica Nicomahica. Luand insa in consideratie faptul ca adevarata prietenie -cea de care vorbeste Aristotel, cea pe care o elogiaza Alexandru Paleologu in volumul Despre lucrurile cu adevarat importante- e atat de rara si atat de greu de intalnit, presupun ca majoritatea dintre noi trebuie sa se resemneze cu prieteniile obisnuite, cu "apropieri legate de un prilej sau inlesnire prin uneltirea carora sufletele noastre se inteleg" , asa cum observa Michel de Montaigne in Eseurile sale.

In acest scurt eseu vom urmari conceptul de prietenie, asa cum este inteles el de la Aristotel de catre Alexandru Paleologu, Michel de Montaigne si Paul Zarifopol.Pentru Alexandru Paleologu prietenia pare ca nu este doar importanta, ci cu adevarat importanta, unul dintre lucrurile sfinte asa cum reiese din eseul publicat in volumul Despre lucrurile cu adevarat importante. Scriitorul roman ofera curiosilor o intepretare a teoriei lui Aristotel despre prietenie din Etica Nicomahica, propunand o conceptie personala asupra acesteia, in baza careia pare a-si fi ghidat propria-i existenta.

In antichitate, tema prieteniei apare in Dialogurile lui Platon, in Lysis, avand insa un caracter ambiguu, definita ca o " nazuinta unilaterala a neimplinitului catre implinire" , a carei ultima esenta este ideea de Bine indispensabil vietii. Aristotel este cel care realizeaza un inventar al opiniilor si teoriilor curente, examinand formele si tipurile de prietenie, precum si obiectul prieteniei pentru a-si construi propria-i conceptie despre adevarata prietenie.

Aceasta devine posibila numai intre oameni virtuosi si este mai presus de dreptate. Aceasta ultima ideea Alexandru Paleologu o dezvolta in eseul sau aratand ca dreptatea decurge in mod necesar din prietenie. "Prietenia este dreapta prin ea insasi, ea e prin excelenta intruchiparea dreptatii" .Bineinteles vorbim de marea, desavarsita, veritabila prietenie.

Pentru Paleologu "marea prietenie e fara indoiala tot asa de putin obisnuita ca marea dragoste" , urmand indeaproape ideea montaigniana cum ca "trebuie atatea imbinari ca sa o cladeasca, incat e mult daca norocul ajunge la aceasta o data in trei veacuri" . In Bunul-simt ca paradox autorul sustine ca "marile iubiri sunt foarte rare" si nici intr-un caz nu sunt fenomene naturale, intamplatoare.

Marea dragoste este, in opinia lui Paleologu, un fenomen de cultura, care presupune imaginatie si mai ales inteligenta si pentru care obisnuinta joaca un rol esential: "pentru marea iubire, fenomen de cultura in care intervin inteligenta si imaginatia (in fond, un anumit "geniu", dar nu al "spetei") si care-si are exemplele in marea literatura ( da: iubirea se invata, cum se invata si filosofia, sau, dupa Socrate, virtutea), obisnuinta e un spor continuu si o fuziune in sensul literal al cuvantului: o contopire si o revarsare."

Intorcandu-ne la dicutia despre prietenie, observam ca si aceasta devine pentru el tot un produs de cultura, "adica un produs al spiritului, care, potentand o pornire spontana si sporadica ([...] in cazul prieteniei, sociabilitatea), o transforma intr-un sentiment concentrat, constient si continuu...". Nu vorbim deci nicidecum de intamplare, noroc sau accident, ci dimpotriva de intentie si de alegere.

Vedem de exemplu ca pentru Montaigne prietenia - ca si iubirea- este un act de vointa: "libertatea vointei noastre nu are faurire mai curata a ei decat cea a iubirii si a prieteniei" . Si in conceptia lui Paleologu, prietenia este inainte de toate un act de libertate si de alegere deliberata. "Prietenia e una din manifestarile esentiale ale libertatii, in primul rand fiindca inseamna alegere, dincolo de legaturile rudeniei (dar, libera fiind alegerea, ea poate fi facuta si inauntru acestora).

Prietenia inseamna optiune manifesta si constanta, deci o angajare deliberata si incarcata de raspundere.". Vorbind despre intalnirea cu cel pe care il va considera mereu drept cel mai apropiat prieten al sau, Nicu Steinhardt, Paleologu marturiseste ca l-a intalnit in anul 1954 la Campulung : "Atunci ne-am vazut pentru prima data, ne-am inteles de la inceput. Eu il cunosteam din "Revista Fundatiilor" si din colectia revistei "Vlastarul"a Liceului Spiru Haret (unde am invatat si eu) si cartea In genul tinerilor" .Si din marturisirile lui Steinhardt din Jurnalul fericirii reiese ca fusese avizat de prezenta la Campulung a fostului elev al Liceului Spiru Haret.