Diabetul zaharat baze fiziopatologice
În metabolismul glucidelor valorile glicemiei reprezintă un parametru important. Aceste valori sunt, la oameni normali, “a jeun”, de 60-100 mg/100 ml sânge (SI=3,33-5,55 mmol/l) (valorile diferă după metoda folosită). Homeostazia glicemică rezultă din efectele antagoniste a două grupe de mecanisme, hiper- şi hipoglicemiante, care funcţionează reflex. Mecanismele hipoglicemiante constau în secreţia de insulină (cu efecte multiple) şi în eliminarea excesului de glucoză prin urină, când glicemia depăşeşte 1,8 g % (SI= 9,99 mmol/l). Mecanismele hiperglicemiante realizează creşterea glicogenezei şi glucogenezei prin influenţe neuro-vegetative (simpatice) şi neuro-endocrine (adrenalină, glucagon, corticosteroizi).
Referat despre Diabetul zaharat baze fiziopatologice
Patologia reglării glicemiei cuprinde sindroame hiper- şi hipoglicemice.
Dintre sindroamele hiperglicemice se remarcă diabetul, prin frecvenţă şi evoluţie. El este datorit insuficienţei secreţiei insulinei de către pancreas, datorită unor cauze complexe. Rezultă hiperglicemie, care determină o suită de alte tulburări caracteristice.
Depăşirea pragului renal de reabsorbţie a glucozei (300-400 mg glucoză/minut) duce la glicozurie. Prezenţa glucozei în urina tubulară acţionează ca un diuretic osmotic, se produce poliurie, cu urină slab colorată şi densitate peste 1020. Ca o consecinţă a acesteia apare polidipsia dar şi tulburări electrolitice. Neutilizarea glucozei, creşterea gluconeogenezei din preoteinele proprii şi deshidratarea determină scăderea ponderală mai mare în diabetul juvenil. Denutriţia determină polifagia.
Tulburarea metabolismului glucidic se repercutează asupra lipidelor care nu mai sunt metabolizate până la CO2 şi apă. În sânge se acumulează corpii cetonici (acid -oxibutiric, acid acetilacetic, acetonă) ceea ce determină scăderea rezervei alcaline (acidoză compensată) şi a pH-ului sanguin (acidoză decompensată).
Diabetul zaharat
Etiologie: cauzele diabetului sunt mult discutate, o serie de factori predispozanţi sau favorizanţi având rol important în apariţia bolii.
- Etatea: diabetul poate apărea la orice etapă din iaţa omului, începând cu copliăria şi terminând cu bătrâneţea. Se va vorbi astfel de forma juvenilă (12-15 ani) sau de diabetul de maturitate, cu frecvenţă mai mare între 50 şi 60 de ani.
- Mediul urban: prin sedentarismul pe care îl implică se pare că este favorizant în apariţia bolii.
- Profesiunea: indică o frecvenţă mai mare la intelectuali la cei care lucrează în mediul alimentar, ca şi la cei care, în general sunt traumatizaţi psihic.
- Ereditatea: este factorul predispozant cel mai important în diabetul zaharat. Este vorba de o predispoziţie morbidă ereditară, întrucât în antecedentele eredocolaterale ale bolnavilor se constată prezenţa diabetului într-o proporţie de aproape 45%. Această predispoziţie ereditară poate imprima, mai rar, un caracter direct de transmitere a bolii de la ascendenţi la descendenţi, dar de cele mai multe ori această transmitere sare de la o generaţie la alta (bunic-nepot) sau ia un caracter colateral (unchi-nepot).
- Consanguinitatea, deşi controversată, a făcut să se observe că boala apare mai frecvent la rudele de sânge ale diabeticilor. Ea măreşte deci şansele de punere în evidenţă a tarelor ereditare.
Din cele de mai sus s-ar putea conchide că bolnavul s-ar naşte cu o predispoziţie latentă, ereditară, caracterizată printr-o stare de “inferioritate”, prin subfuncţionalitatea aparatului insular pancreatic. Astfel, bolnavul potenţial poate deveni în anumite condiţii diabetic; de data aceasta cauze câştigate – cum sunt supraalimentaţia şi deci obezitatea care îi urmează – vor face manifestă această predispoziţie latentă, favorizând apariţia diabetului zaharat. Statisticile arată că majoritatea diabeticilor sunt hiperponderali, ceea ce a făcut pe Marcel Labbé să afirme “diabetul benign, mai ales, este mai degrabă un viciu de alimentaţie care duce la obezitate şi apoi la diabet”.
În sfârşit, o serie de afecţiuni pot avea un rol ocazional în apariţia diabetului zaharat, cum sunt: pancreatitele, traumatismele craniene sau abdominale, alcoolismul, discriniile (acromegalia, suprarenanismul), ateroscleroza, luesul etc., care pot produce epuizarea pancreasului endocrin.
Anatomie patologică: pancreasul endocrin este format din insulele Langerhans, insule care sunt alcătuite din trei feluri de celule:
- celule - cu o poziţie centrală, care secretă insulina;
- celule - periferice;
- celule D – diseminate neregulat, cu rol necunoscut.
Patogenie – Fiziopatologie: Din puinct de vedere patogenetic, diabetul zaharat este o tulburare în metabolismul glucidelor, care duce la hiperglicemie şi glicozurie. În metabolismul glucidelor, după absorbţia intestinală, au loc două mari procese: glicogeneza şi glicogenoliza.
Glicogeneza este depunerea la nivelul ficatului a glucozei, sub formă de glicogen care este forma condensată, de depozit a glucozei la nivelul ficatului.
Glicogenoliza este transformarea glicogenului în glucoză prin hidroliză şi mobilizarea lui în sânge, după necesităţile organismului.
Cele două procese glicogeneza şi glicogenoliza - menţin glucoza la nivel constant în sânge prin mecanismul de glicoreglare, care cuprinde două grupe de factori: hiperglicemianţi şi hipoglicemianţi.
Dintre factorii hiperglicemianţi menţionăm: hipofiza anterioară, suprarenală, tiroida.
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!