Didactica generala

Referat despre Didactica generala
Etimologic, termenul provine din grecescul didaskein = a învăţa; didaktikos = instrucţie, instruire, didaktike= arta învăţării

În concepţia lui Comenius, didactica însemna, în sens foarte larg, arta predării, „arta universală de a-i învăţa pe toţi totul”.

În lucrarea Didactica Magna, Comenius a fost preocupat de aspecte de ordin administrativ ce ţin de educaţie, de aspecte legate de obiectivele, principiile, conţinutul, metodele, formele de organizare a muncii instructiv-educative.

Doctrina sa pedagogică vizează următoarele aspecte:
- Modalitatea de organizare a procesului de învăţământ desfăşurat în limba maternă, pe clase şi lecţii, cu programe şcolare, manuale, cu elevi de aceeaşi vârstă, cu oameni specializaţi (cadre didactice), într-un an şcolar, cu perioadă de activităţi şi vacanţe, cu orar etc.

- Considera că profesorul trebuie să-l ajute pe şcolar să-şi însuşească ştiinţa

- Rolul metodei în procesul de predare-învăţare: „o metodă adecvată asigură rezultate bune chiar şi în cazul unor dascăli sau elevi mai puţin buni”

- Transmiterea cunoştinţelor prin exemple, prin aplicaţie sau imitaţie

- Axioma instruirii: şcolarului i se cade munca, profesorului –conducerea

- Promovarea unor principii didactice

Alţi pedagogi care au contribuit la dezvoltarea teoriei instrucţiei şi educaţiei: John Locke, Jean-Jacques Rousseau, Johann Heinrich Pestalozzi, Konstantin Dimitrievici Uşinski, Johann Friedrich Herbart (vezi tabelul detaliat).

Cel care a contribuit la fundamentarea ştiinţifică, la constituirea didacticii ca disciplină de sine stătătoare a fost J.F.Herbart (1776-1841), considerat de unii adevăratul părinte al didacticii. La noi, curentul herbartian a pătruns la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea; a devenit o doctrină pedagogică oficială, susţinută de I.Popescu, V.Gh. Borgovan, G.G. Antonescu.

Alte contribuţii importante la constituirea didacticii ca ştiinţă (după cea a lui Herbart): Claparede, John Dewey, Ernst Meumann, Maria Montessori, Skinner, J.Piaget, Galperin, Jerome S.Bruner ş.a.

Definiţie:
Didactica = o disciplină ştiinţifică, ce studiază procesul de învăţământ ca principală modalitate de cunoaştere şi formare, de instruire şi educaţie; sistemul de învăţământ ca ansamblu al instituţiilor de instrucţie şi educaţie; legităţile/principiile activităţii didactice; conţinutul învăţământului; tehnologia didactică; formele de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice; formele de educaţie în afara instituţiei şcolare; raporturile profesor-elev, stilul profesorului etc.

Ramurile didacticii:
1. Didactica generală
2. Didactica specială (metodica)
3. Didactica adulţilor
4. Autoinstruirea.

Funcţiile didacticii:
1. De cunoaştere – studiază un anumit sector din activitatea socială (instruirea, autoinstruirea); asigură corelaţia dintre finalităţile educaţiei, conţinutul şi strategiile educaţiei; stabileşte principiile generale şi specifice; stabileşte structura acţiunii educaţionale eficiente la nivel macro şi micro.

2. Utilitară, practică – ghidează activitatea educaţională, oferind orientări generale, norme de activitate, eficienţa mijloacelor de instruire, identificarea criteriilor de notare a randamentului şcolar.