Dimensiunea transcendenta in opera lui I.L. Caragiale

Trimis la data: 2009-03-11
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 2
Nota: 8.94 / 10
Downloads: 0
Autor: Matei Virgil
Dimensiune: 11kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
In cateva texte, I. L. Caragiale isi expune gandurile referitoare la raporturile omului cu Divinitatea sau ale omului cu institutiile divine, intre care cele mai importante sunt Nihil sine Deo si Noi si Biserica. Daca in cel de-al doilea face observatii in stilul sau direct si transant, cu impact chiar de natura "sociologica", asupra riscurilor pe care le implica indepartarea de Biserica, in primul apare in ipostaza unui psalmist modern "mantuit" si care doreste sa transmita fervoarea credintei sale si altora:
"Spanzurat de un fir de paianjen, un fir de nimic, cu capataiul pierdut in taria albastra si luminoasa, atarnam deasupra unei infioratoare prapastii, ce se deschidea, cu fundul negru fara o raza de lumina, printre colturi de stanci sparte de isbiturile de mii si mii de ani ale trasnetului. Si acolo, sufletul meu, desnadajduit, o clipa a crezut ca si el va sa moara odata cu greul meu trup si din adanc strigat-am catre tine: Doamne, auzi-ma si ma mantuieste!

Si tu m-ai auzit si n-ai vrut pierzarea mea! Ti-ai aplecat ochiul supra robului tau si mila ta a poruncit firului de paianjen sa nu se rupa, si acel de nimic fir, aproape nevazut, a fost odgonul meu de scapare.
Multumescu-si, Doamne! Nimic fara voia ta!" (N, 47-48). Lamentoul "prescris", iluminarea, beatitudinea "iesirii din sine", a salvarii sunt transpuse in discurs cu o mare doza de participare, sustinuta de intensitatea exclamativului, de febra adresarii si confirmata de o dorinta "pragmatic-politica" la fel de intensa pe care o lanseaza autorul:

"Oricum, Doamne, daca mie nu mi-e dat sa intru in pamantul fagaduintei, sa auz trambitele cantand si sa vaz zidurile Ierihonului surpandu-se in fata soarelui ce s-a oprit in cale din porunca ta, fa-ma s-adorm pe drum cu speranta ca aceea ce nu mi-a fost dat mie, fiilor mei le va fi dat!" (N, 48). Aceste fragmente probeaza existenta la Caragiale a unei dimensiuni mai putin asteptate, dar care - dupa cum se observa - functioneaza in plenitudinea sa: verticala sacrului.

Plasat intr-o l0ume nu de putine ori decentrata, careia trebuia sa-i stabileasca moduri de functionare si chiar reguli ontologice, este absolut explicabila nazuinta lui Caragiale de a privi, uneori, in sus, de a depasi - fie si momentan - constrangerile unor versiuni existentiale periferice, pe care, totusi, nu le-a abandonat niciodata.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.