Din ceas dedus

Poezia “Din ceas dedus…” a fost introdusa de Tudor Vianu in tematica “mitul oglinzii”, sugerand ideea ca asa cum imaginile sunt reflectate intr-o oglinda sau pe suprafata apei, lumea se rasfrange dupa propriile ei legi in constiinta umana. “Jocul secund” ar putea fi expresia metaforica artei care se inspira si se desprinde, totodata, din si de realitatea pe care artistii o contempla.

Poezia “Din ceas dedus…” deschide volumul “Joc secund”(1930), dar titlul ei este inlocuit de editori cu titlul volumului. In viziunea barbiana, arta este un proces exclusiv intelectual: “o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism”. “Jocul secund” al artei este “mai pur” nu in sensul moral al cuvantului, ci in sens intelectual, deoarece poezia este inteleasa ca o forma de a trai sub “semnul mintii”.

Incipitul poeziei “Din ceas dedus…” sugereaza ideea de timp, dar unul neclintit, fara curgere parca, sustras “temporalitatii curente”(A.Paleologu). Epitetul metaforic in inversiune “calme creste” desemneaza lumea ideilor in sensul pe care Platon il dadea acestui concept, conform caruia, afirma Tudor Vianu, “arta ar fi o rasfrangere la puterea a doua a realitatii”. Rasfrangerea

realitatii in luciul apei este ilustrata printr-o subtila antiteza intre “calme creste” si cirezile agreste”(campenesc, rustic). Prin urmare, “Poezia (“adancul acestei calme creste”) este o iesire (“dedus”) din contingent (din ceas”) in pura gratuitate (mantuit azur”), este un joc secund, ca imagine a cirezii in apa”(G. Calinescu).

Strofa a doua exprima o alta viziune despre poezie, care este “Nadir latent”. Poetul recurge la doua simboluri astrale antinomice- zenitul si nadirul. Daca primul termen metaforic defineste spatiul real, echivalent cu punctul de maxima stralucire solara, cel de-al doilea defineste universul artistic, reflectat in lumina tainica a asfintitului. Daca in spatiul real, elementele nesemnificative sunt dispersate “harfe resfirate”, prima calitate a artistului este aceea de a ordona coerenta lor interioara “ridica insumarea”.

Epitetul metaforic “invers” sugereaza ca arta poate fi considerata un “zbor”, dar nu spre inaltimile ceresti, vizibile oricui, ci intors spre profunzimea elementelor lumii, un zbor coborat catre esentele nevazute ale lucrurilor. Efortul creator inseamna truda “istoveste”, iar creatia isi are riscurile si jertfele ei, caci intelesurile se pot pierde uneori, neputand ajunge in mod desavarsit la cititor: “Poetul ridica insumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ si cantec istoveste…”.

Mesajul poeziei poate ramane, deci, “ascuns” intelegerii umane obisnuite. Comparatia cu imaginea meduzelor in apa marii este sugestiva, intrucat transparenta meduzelor este iluzorie, ele schimband culoarea marii prin “clopote verzi”, pe care le formeaza la suprafata apei. Tot astfel orice creatie metamorfozeaza realitatea.