Dincolo de nisipuri - caracterizarea lui Susteru

Trimis la data: 2010-02-09
Materia: Romana
Nivel: Gimnaziu
Pagini: n/a
Nota: 9.37 / 10
Downloads: 2382
Autor: Mihaela
Dimensiune: 21kb
Voturi: 177
Tipul fisierelor: docx
Acorda si tu o nota acestui referat:
Prezent în toate momentele acţiunii şi în relaţie cu toate celelalte personaje ale operei literare, Şuşteru este personajul principal al nuvelei şi se individualizează atât prin manifestările sale exterioare, cât şi printr-un zbucium interior.Sub aspect fizic este „mic şi slab, cu cămaşa atârnându-i peste pantaloni”. Somnoros, abia sculat din pat şi cu „ochii cârpiţi de somn”, constată nemulţumit, absenţa celorlalţi membri ai familiei, căci, fire curioasă, observă la timp şi exact ceea ce se întâmplă în jurul său şi nu întârzie să-şi exprime punctul de vedere: „Sunt după mâncare, îşi zise, s-au împrăştiat prin sat ca făina orbilor.”
Nemulţumirea lui Şuşteru se accentuează însă şi prin faptul că seceta cumplită devenise o obsesie prin generarea foametei şi a sărăciei: „Avea poftă să mănânce o legătură de lăptuci: dormind, visase c-a plouat şi că i-a înverzit grădina de zarzavat ca în anii buni. De două veri, de când ţinea seceta, nu se deştepta o dată fără să poftească de mâncare un lucru de care nu putea să facă rost”.

La fel de neiertător este şi cu propria persoana, când rememorează scene din copilărie, stăpânit fiind de aceeaşi obsesie a apei: „Când era copil şi făcea o cruce pe pământ, zicea că dedesubt gâlgâie un izvor. Prost mai era în tinereţe.”

Preocuparea lui, obsesia, este aşa de mare, încât are halucinaţii pe care le ia drept realitate şi de aceea îşi exprimă direct nemulţumirea faţă de comportarea presupusului călăreţ: „E nebun, zise Şuşteru vânturând mâinile, omoară calul dac-o ţine tot aşa până la pod”. Revenit din buimăceală, rămâne totuşi marcat de propria viziune, are senzaţia „că-l loveşte în faţă răcoarea apelor”, a căror dezlănţuire o anunţase călăreţul şi intră în acţiune sub imperiul aceleiaşi obsesii, sare şanţul, urcă în fugă şi peste o jumătate de ceas reuşeşte să scoată luntrea din şopron şi s-o aducă la râu.

Din acest moment devine om de acţiune: curăţă şanţurile, este alături de ceilalţi consăteni sau este preocupat ca nimic să nu împiedice venirea apei. De aceea se înfurie şi pe moşul care întindea cârlige, ca nu cumva să sperie peştele din prima zi.

Când se vede înşelat în aşteptările sale, ia iniţiativa şi îi convinge şi pe ceilalţi să plece în căutarea apei. Dârz, tenace, hotărât, urmează drumul anevoios, dar nu cedează în ciuda primelor nereuşite. Pe măsură ce încercările grupului de călăreţi se dovedesc zadarnice, puterea sa de convingere scade, fiind părăsit de toţi ceilalţi. El singur rămâne consecvent credinţei sale, dar este trist, îngândurat şi solitar. Îşi dă seama că este un înfrânt, dar nu cedează, urmărindu-şi singur himera.

Însuşirile fizice şi ţinuta vestimentară ale personajului sunt trasate în câteva linii, sumar şi direct, prin descrierea făcută de autor („mic şi slab, cu cămaşa atârnându-i peste pantaloni”), în timp ce trăsăturile morale sunt evidenţiate atât prin manifestările exterioare ale personajului, cât şi printr-un zbucium interior.

Şuşteru nu este indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul său şi, de aceea,reacţionează ori de câte ori e nevoie, fie prin fapte, fie prin atitudinea pe care o adoptă, aşa cum se întâmplă când întreg satul se pregăteşte să întâmpine apa sau când hotărăşte să plece spre satele de sus în căutarea ei.

El se agită, îi admonestează pe cei din jur, ia hotărâri capitale, are putere de convingere faţă de consătenii săi şi se avântă pe drumul anevoios către satele de sus.

Personalitatea sa se manifestă deci în relaţiile cu cei din jur, cu celelalte personaje. Faţă de dascăl are o atitudine tolerantă şi îl acceptă în preajma sa, ca martor al halucinantelor evenimente.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.